Soluţiile unui istoric de artă de salvare a vechilor biserici de lemn, bijuteriile din satele României
0
Soluţiile oferite de unul dintre istoricii de artă importanţi din România puteau salva de la distrugere o mulţime de biserici vechi de lemn. Unele dintre ele au ajuns într-o situaţie tragică.
Judeţul Hunedoara numără peste 100 de biserici vechi de lemn, unele ridicate în urmă cu peste trei secole.
În ultimii ani, puţine dintre ele au fost restaurate complet, în timp ce alte biserici au beneficiat de intervenţii minime, de reparaţii şi întreţinere, susţinute de autorităţile locale, de comunitate, preoţi şi organizaţii neguvernamentale. În satele izolate şi depopulate din munţii Hunedoarei, mai multe aşezăminte care au reprezentat în trecut zestrea şi punctul de sprijin în jurul căruia gravita viaţa spirituală a comunităţilor se pregătesc de dispariţie.
Un astfel de loc este cătunul Străuţi, din comuna Bulzeştii de Sus, unde o biserică de lemn veche de peste un secol şi jumătate, este aproape ruinată. Marius Turc, un brădean pasionat de fotografie şi drumeţii, a surprins în imagini situaţia tristă în care a ajuns biserica satului din Munţii Apuseni. „Aflată în prezent într-o avansată stare de degradare, biserica nu o sa mai reziste mult. Din păcate, în continuare cătunul este pustiu şi doar 2-3 oameni mai calcă prin aceste locuri”, spune Marius Turc.
Biserica de lemn din Străuţii de Jos (Străuţi) a fost ridicată în 1866 şi are hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, scrie preotul Florin Dobrei, în volumul „Bisericile ortodoxe hunedorene” (Editura Eftimie Murgu, Reşiţa, 2010).
„Edificiul, acoperit integral cu tablă, a fost supus în anul 1937 unei ample reparaţii, suprafaţa interioară si exterioară a pereţilor fiind tencuită, iar şiţa clasică înlocuită cu tablă. Zestrea picturală a bisericii se rezumă doar la registrul împărătesc al tâmplei (executat în secolul al XIX-lea, într-o manieră populară, de un autor rămas necunoscut) şi la câteva icoane pe sticlă, de vechimi diferite. Anterior, obştea locală fusese deservită liturgic de o altă bisericuţă din bârne, mistuită de flăcări în martie 1849. Harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă existenţa”, arăta preotul hunedorean.
La fel ca biserica din Străuţi, mai multe aşezăminte de lemn din secolele trecute, din judeţul Hunedoara, au fost restaurate pentru ultima dată în istoria lor înainte de Al Doilea Război Mondial. În timpul regimului comunist, grija arătată de autorităţi pentru monumente s-a diminuat, iar după 1990, satele au rămas din ce în ce mai depopulate, iar multe din bisericile vechi au fost aproape părăsite. În unele cazuri, preoţii nu au putut obţine finanţări externe pentru lucrări ample la bisericile de lemn, pentru că acestea şi terenurile lor nu aveau clarificată situaţia juridică şi funciară. În alte cazuri, lucrările de reabilitare s-au derulat fără a ţine cont de specificul bisericilor, fiind folosite materiale moderne, în locul celor clasice.
Biserica din Runcu Mare. ADEVĂRUL
Şi restaurările de biserici de la începutul secolului XX au produs, în timp, daune. La acea vreme, Coriolan Petranu (1893 —1945), primul istoric de artă român din Transilvania, atrăgea atenţia asupra modului în care trebuiau refăcute bisericile de lemn ale Hunedoarei şi asupra stricăciunilor produse de restauratorii lor.
„Dispariţia bisericilor de lemn e o tristă realitate. Anual dispar în medie două biserici într-un judeţ, vreo 40 anual, în consecinţă în 25 de ani sunt sortite a dispărea cu totul cele vreo 1.000 câte au mai rămas în Transilvania, dacă nu se iau măsuri serioase şi grabnice. Cu ele dispare şi vechea pictură şi adeseori şi vechile obiecte de cult, mobilierul şi amănuntele. Câte au dispărut fără să ni se fi păstrat o fotografie, un desen, fiind astfel pierdute pentru ştiinţă! Cauzele acestei dispariţii sunt: 1. crescând satele, ele au devenit neîncăpătoare; 2. există o mentalitate falsă în popor şi chiar la unii intelectuali, că ele ar însemna ceva inferior, o dovadă a sărăciei; 3. sătenii afirmă că nu se mai găsesc bârne atât de lungi şi masive azi, nici chiar lemn pentru şindrilă corespunzătoare, apoi generaţia de azi nici nu mai este capabilă de a lucra ca în vechime, a construi ceva egal, a sacrifica atâta timp pentru sculptura uşilor şi a amănuntelor de la turn etc”, scria istoricul de artă, în revista Transilvania (nr. 9/1941).
Soluţiile oferite de Coriolan Petranu pentru conservarea bisericilor vechi de lemn:
1. Să nu se permită in viitor ca o biserică de lemn să fie acoperită cu ţiglă, tinichea, eternită, nici la turn, nici la acoperiş, ci cu şindrilă;
2. Să se împiedece ca arcadele galeriei turnului să fie înlocuite cu ferestre, cu ori fără obloane;
3. Să nu se permită tencuirea exterioară ori interioară a clădirii, deoarece aceasta, ca şi tinicheaua şi ţigla răpesc caracterul arhitecturii în lemn, puritatea materialului. Tencuiala în Ioc să conserve lemnul îl coace. Pentru a împiedeca pătrunderea frigului, interiorul se poate căptuşi cu scânduri (fără insă a acoperi pictura murală);
4. Să se împiedece văruirea pereţilor, uşilor, ferestrelor şi inscripţiilor, fiindcă şi aceasta denaturează caracterul lemnului, adecă puritatea materialului şi îngreunează ori face imposibilă cetirea inscripţiei şi ornamenticei;
5. Să se împiedece tăierea cu scop de a mări uşile şi ferestrele vechi, mici ca dimensiune, deoarece acestea contribuie la penumbra mistică, iar mărirea lor este dăunătoare pentru ştiinţă şi denotă lipsă de respect faţă de munca înaintaşilor;
6. Să nu se îndepărteze ferul şi sticla veche dela ferestre, arăta istoricul în 1941.
Biserica din satul Alun. ADEVĂRUL
În judeţul Hunedoara, în puţine cazuri, restaurarea bisericilor vechi de lemn, cele mai multe aflate pe lista monumentelor istorice, a ţinut cont de astfel de recomandări. Printre ele se numără biserica din satul Alun şi cea de la Vălari, ambele mai vechi de trei secole.
Se încarcă comentariile...
