Unificarea Capitalei. Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe vrea să renunțăm la sectoare și la județul Ilfov
0Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe cere Guvernului un referendum pentru desființarea sectoarelor și a județului Ilfov. El spune că Bucureștiul trebuie să aibă „un singur primar și o singură Capitală”, acuzând risipa și haosul din administrațiile locale.

Vlad Gheorghe (partidul DREPT), fost europarlamentar și posibil candidat la Primăria Capitalei, a depus marți o solicitare la Guvern prin care cere organizarea unui referendum pentru desființarea sectoarelor din București și a județului Ilfov. El propune ca inițiativa să fie inclusă pe agenda alegerilor locale din 2028, pentru ca bucureștenii să decidă dacă vor „un singur primar și o singură Capitală”.
„Îi cer premierului Ilie Bolojan să organizeze un referendum pentru desființarea sectoarelor și a județului Ilfov. Bucureștiul trebuie să fie o singură entitate administrativă, cu un singur primar general. În 2028, să nu mai avem șapte primari – baroni de sector”, a declarat Vlad Gheorghe, la sediul Guvernului.
El susține că actualul sistem administrativ produce risipă și ineficiență. Potrivit acestuia, Capitala trăiește „pe datorie”, în timp ce primăriile de sector „au bani și nu știu ce să facă cu ei”. Gheorghe a criticat cheltuielile publice exagerate și „haosul birocratic” generat de existența a șapte administrații locale.
„Baronii de sector fac toate ilegalitățile posibile: cumpără tablete exorbitante, autorizează construcții peste magistrale de gaz, iar în unele primării directorii câștigă mai mult decât un ministru. Chiajna și Popești-Leordeni ar trebui să fie cartiere ale Bucureștiului, nu orașe separate”, a afirmat acesta.
Vlad Gheorghe estimează că desființarea sectoarelor ar aduce economii anuale între 2 și 6 miliarde de lei și ar simplifica regulile pentru parcare, autorizații și servicii publice. „Acum avem șapte poliții locale care nu fac nimic. Unificarea ar aduce ordine și eficiență”, a adăugat el.
Solicitarea depusă la Cancelaria Prim-ministrului are doar valoare simbolică, întrucât legea nu obligă Guvernul să dea curs unei astfel de cereri. În prezent, doar Ministerul Dezvoltării poate propune un referendum local pentru modificarea limitelor teritoriale sau fuzionarea unor unități administrative.