Un deţinut şi-a reclamat colegii că fac sex noaptea şi a refuzat să împartă celula cu un coleg bănuit că este homosexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un deţinut s-a plâns magistraţilor că a fost discriminat în penitenciar, după ce a primit un avertisment administrativ, pentru că a refuzat să primească în celula sa un alt condamnat pe care îl bănuia de comportament homosexual.

Vasile, un condamnat de 47 de ani, de la Penitenciarul Bârcea Mare – Deva, a chemat în judecată administraţia închisorii, după ce a fost avertizat pentru comportament discriminatoriu. Incidentul a avut loc după ce în camera de detenţie în care acesta dormea, a fost adus un alt condamnat, pe care Vasile l-a bănuit de comportament homosexual.

Nu a fost de acord cu avertismentul

„Condamnatul este încarcerat în Penitenciarul Bârcea Mare Deva unde execută o pedeapsă privativă de libertate. El s-a opus să fie introdus în camera de detenţie un alt deţinut pe motiv că acesta ar avea o altă orientare sexuală (homosexual) şi astfel de persoane nu sunt văzute prea bine printre deţinuţi, încălcând astfel dispoziţiile Legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, motiv pentru care a fost sancţionat cu <<avertisment>>. Condamnatul a formulat plângere împotriva măsurii de sancţionare, precizând că agentul din tura de noapte l-a introdus forţat pe acel deţinut în camera în care era şi el cazat, fără să ţină cont de rugăminţile sale. Totodată a precizat că angajaţii penitenciarului i-au vorbit urât şi s-au purtat necuviincios, când el a insistat ca să-i găsească deţinutului un alt loc sau să-l transfere pe el într-o altă cameră de detenţie, încercând să-şi justifice apoi comportamentul avut şi deviind discuţia la problema legată de spaţiul camerelor de deţinere, spaţiu pe care-l apreciază ca fiind foarte mic, astfel că nu doreşte să-l împartă cu astfel persoane, dar că nu are alte probleme cu ele”, se arată în dosarul soluţionat de Judecătoria Deva.

Şi-a discriminat colegul

În faţa judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Vasile a recunoscut că s-a opus ca noul venit să fie cazat în aceeaşi cameră cu el din cauza comportamentului sexual deviant.

„De asemenea, petentul a afirmat că în timpul turei de noapte desfăşurate anterior, în camera sa de detenţie a mai fost introdusă o persoană cu un comportamentului sexual deviant, care nu a fost acceptat în alte camere de cazare şi din această cauză el, personal, se consideră discriminat. Petentul a învederat că se consideră personal discriminat de comportamentul acestor deţinuţi care în timpul nopţii întreţin relaţii sexuale, dar nu consideră că i-a  discriminat pe aceştia, ci, dimpotrivă, atunci când a putut, chiar i-a ajutat. Condamnatul a confirmat că, ulterior, ambii deţinuţi menţionaţi au fost mutaţi în alte camere de detenţie din cadrul secţiei”, se arată în dosar.

Nu a dovedit cele spuse
Susţinerile lui Vasile nu au fost confirmate de probele dosarului şi instanţa a apreciat plângerea formulată ca fiind neîntemeiată. Nici Vasile nu a adus probe pentru a confirma aprecierile sale asupra comportamentului colegilor săi. Judecătorul i-a respins plângerea ca nefondată.

Conform legii, „persoanelor condamnate le sunt interzise: orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie sau apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale”, a informat Judecătoria Deva, potrivit dosarului.


Vă recomandăm şi:

Cutremurătoarea poveste a Doiniţei, femeia care şi-a oferit trupul pentru mâncare. A fost ucisă într-o peşteră de amantul căsătorit, după ce a născut

Ancheta care a dus la condamnarea la 15 ani de închisoare a unui bărbat din Petrila, acuzat că şi-a ucis amanta şi i-a abandonat trupul într-o peşteră, a scos la iveală detalii tulburătoare despre soarta victimei sale: o femeie bolnavă, care trăia din mila localnicilor şi îi făcuse un copil călăului ei. Ucigaşul, căsătorit, nu a recunoscut copilul lăsat în grija unui orfelinat şi a decis să se răzbune pe mamă.

Drama Arabelei, asistenta care şi-a ucis pruncul născut de Anul Nou, în toaletă. Detalii despre cum a procedat tânăra şi de ce a ascuns sarcina de fostul iubit

Arabela Şaran, asistenta medicală judecată pentru că şi-a ucis pruncul născut în dimineaţa Anului Nou, ascunde o dramă înfiorătoare. Magistraţii vor decide soarta tinerei, achitată în primă instanţă pentru crima de care a fost acuzată.

Violatorii minori care au nenorocit o femeie în centrul Devei au fost arestaţi: au bătut victima până a intrat în comă, apoi au violat-o şi au tâlhărit-o

Judecătoria Deva a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei minori, cu vârste de 14 ani şi 15 ani, acuzaţi de violarea unei femei, care se adăpostea pe stradă, în zona Pieţei Victoria.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Destinul crunt al femeii violate de cei trei „călăi“. Bătută până a intrat în comă, lăsată într-o baltă de sânge în centrul Devei, a murit după trei zile de chinuri

Femeia care a fost violată şi bătută în centrul municipiului Deva, de trei minori cu vârste între 14 ani şi 15 ani, a murit în spital, după trei zile de suferinţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite