Tot mai mulţi hunedoreni renunţă la taxi şi la frizer din cauza crizei financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curăţătoriile chimice, service-urile auto, frizeriile şi micile magazine resimt din greu scăderea puterii de cumpărare a hunedorenilor. O parte dintre patronii care au afaceri de acest gen au recurs la reducerea numărului de angajaţi, iar alţii şi-au închis pur şi simplu firmele.

„Este mai greu ca niciodată. Mă aşteptatm ca pe timp de criză oamenii să renunţe la anumite servicii, dar nici chiar aşa. Am pierdut mai bine de 80 la sută dintre clienţi care au renunţat la serviciile noastre şi preferă să se tundă acasă”, a declarat Mircea Mihnea, administratorul unei frizerii din Deva. Şi serviciile IT au mult de suferit. „Nu pot spune decât că supravieţuim. Toate afacerile au îngheţat pur şi simplu”, a spus Florin Irimie, manager firmă IT.
Nici pentru cei care oferă servicii de curăţenie lucrurile nu merg mai bine. „Cea mai mare problemă este frica oamenilor că vor rămâne fără locuri de muncă. Aşa se face că hunedorenii nu mai consumă nimic. Cred că sfârşitul lui 2010 va îngropa mai mult de jumătate dintre firmele care oferă servicii”, este de părere Miron Iosif, director economic.
Un alt domeniu al serviciilor care se confruntă cu mari probleme este taximetria. Potrivit majorităţii taximetriştilor încasările scad de la o lună la alta ajungând la mai puţin de jumătate din ceea ce se încasa anul trecut.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite