Video Problemele uneia dintre cele mai scumpe telecabine din România. Liftul modern al Cetății medievale Deva s-a stricat din nou VIDEO
0Patru milioane de euro au fost investite în noua telecabină de pe Dealul Cetății Devei, din fonduri de la bugetul local al Devei, de la punerea în funcțiune a instalației de transport și până în prezent, telecabina s-a defectat de mai multe ori.
Primele probleme au apărut chiar în a doua zi de la inaugurarea noii telecabine a cetății Devei (video), din 29 martie 2023, când una dintre bobine a cedat ca urmare a unei supratensiuni. Telecabina nu a mai putut fi folosită în zilele următoare.
Constructorii, reclamați de primărie
Au urmat alte defecțiuni, care au suspendat din nou funcționarea telecabinei și i-au determinat pe reprezentanții primăriei să solicite daune, în instanță, constructorilor noii telecabine.
„De la data punerii în funcțiune, în repetate rânduri au fost constatate defecțiuni tehnice ori funcționarea necorespunzătoare a echipamentelor, ceea ce a generat oprirea pentru diferite intervale de timp a ascensorului. I-am notificat pe reprezentații asocierii de firme care a executat investiția și întrucât situația nu s-a remediat, în zilele următoare vom demara față de aceștia acțiunea civilă, urmând a solicita daune materiale corespunzătoare perioadei în care telecabina nu a funcționat și daune morale generate de afectarea negativă a imaginii și reputației UAT Municipiul Deva”, informa primarul Florin Oancea, în luna aprilie 2024.
Primăria Deva a anunțat că va depune și o plângere penală împotriva societăților implicate în proiectarea și execuția investiției, în care solicită verificarea modului de achiziție al echipamentelor folosite, prețurile de achiziție, valoarea și modul de executare a contractelor.
Telecabina nu mai funcționează
Noua telecabină de pe Dealul Cetății Devei a trecut în perioada verii prin mai multe revizii, lucrări de mentenanță și de întreținere, însă problemele nu au ocolit-o. Vineri, 9 august 2024, sistemul de transport s-a defectat din nou.
„Din cauza unei defecțiuni tehnice, ascensorul înclinat este nefuncțional începând de vineri, 9 august 2024. După remedierea defecțiunii, telecabina va fi pusă în funcțiune pentru public. Vă vom anunța când telecabina va fi din nou funcțională”, a informat Primăria municipiului Deva.
Turiștii care vor să viziteze Cetatea Devei o pot face și pe jos, urcând de la Poarta I a ansamblului medieval. Dacă își lasă mașinile în parcarea principală de la poalele cetății vor face un ocol de circa 30 de minute până la intrarea în fortăreață. Își pot lăsa mașinile și în parcarea de la Poarta I, scurtând astfel traseul spre cetate. Toate incintele ansamblului medieval (video) sunt deschise publicului, iar vizita este gratuită.
Lucrările la noua telecabină de pe Dealul Cetății Devei au început în toamna anului 2021, după ce vechea instalație de transport, amenajată la începutul anilor 2000, a fost dezafectată fiind considerată uzată și subdimensionată pentru turiștii care vor să urce cu ascensorul în Cetatea medievală Deva.
Lucrările au fost recepționate în luna decembrie 2023, iar din luna martie 2024, telecabina nouă, cu o capacitate de transport de 30 de persoane, a putut fi folosită.