Luminiţele de sărbători împodobesc centrul Hunedoarei. În Deva, primăria nu s-a grăbit la decoraţiuni
0Centrul municipiului Hunedoara a fost împodobit cu decoraţiuni specifice sărbătorilor de Paşti. În schimb, în municipiul Deva, “iepuraşii” stradali nu şi-au mai făcut apariţia.
“Administraţia locală din Deva nu va mai achiziţiona decoraţiuni pentru Paşti, aşa cum a făcut în anii trecuţi. Iar deocamdată nu am hotărât dacă le vom monta pe cele din anii trecuţi. Ne vom consulta cu arhitecţii înainte de a lua o decizie, pentru că nu vrem să stricăm înfăţişarea oraşului cu kitschuri”, a declarat Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Deva.
În reşedinţa de judeţ, deocamdată, singurele decoraţiuni specifice sărbătorilor împodobesc fosta fântână arteziană din faţa Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (Palatul Magna Curia).
Monumentul care reprezintă o lebădă săgetată a fost înconjurat de glastre de flori şi ouă colorate de plastic.

În Hunedoara, câteva străzi din centrul oraşului au fost decorate cu instalaţii luminoase, iar în piaţeta din faţa Casei de cultură au fost aduşi iepuraşi din plastic, împodobiţi şi ei cu instalaţii luminoase.

Vă recomandăm şi:
Paşti la Mănăstirea Prislop, unul dintre cel mai iubite locuri din Transilvania Mănăstirea Prislop este în fiecare an, de Paşti, una dintre cele mai populare destinaţii pentru turiştii şi pelerinii care ajung în judeţul Hunedoara.
Decoraţiuni de Paşte în centrul Hunedoarei
FOTO VIDEO Mănăstirea Prislop în sărbătoare: au răbdat ploaia pentru a se ruga la mormântul lui Arsenie Boca În ciuda ploii şi a vremii posomorâte, mii de pelerini au venit în această dimineaţă la Prislop, pentru a sărbători 103 ani de la naşterea duhovnicului Arsenie Boca. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirii a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară.
FOTO Zece monumente din Hunedoara pe care turiştii nu trebuie să le rateze Castelul Corvinilor, Cetatea Devei şi Mănăstirea Prislop se află pe lista celor mai vizitate monumente istorice ale Hunedoarei. Oferta turistică a judeţului este însă mult mai mare.