FOTO Zece monumente din Hunedoara pe care turiştii nu trebuie să le rateze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Prislop. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Mănăstirea Prislop. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Castelul Corvinilor, Cetatea Devei şi Mănăstirea Prislop se află pe lista celor mai vizitate monumente istorice ale Hunedoarei. Oferta turistică a judeţului este însă mult mai mare.

Peste 200.000 de turişti au vizitat Castelul Corvinilor în anul 2013. Cetatea medievală din Hunedoara a devenit tot mai populară printre străini în ultimii ani, datorită arhitecturii acesteia şi a poveştilor senzaţionale care circulă pe seama ei. Monumentul istoric are nevoie urgentă de restaurare, potrivit autorităţilor locale. Din 2010 însă Ministerul Culturii nu a mai alocat fonduri pentru lucrări la castel.

Cetatea Devei a avut peste 50.000 de turişti în 2013, chiar dacă accesul vizitatorilor a fost restricţionat de lucrările de reabilitare a monumentului istoric. Turiştii au urcat cu telecabina pe cetate, cei mai mulţi pentru a vedea monumentul dar mai ales panorama oraşului Deva. Din acest an, o dată cu încheierea proiectului de restaurare al zonei istorice a cetăţii, ea va reintra în circuitul turistic, spun reprezentanţii Primăriei Deva.

În zilele de sărbătoare, numărul pelerinilor care ajung la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului depăşeşte 40.000. Cel mai mare pelerinaj are loc în 28 noiembrie, când este comemorat părintele Arsenie Boca, fost stareţ, ctitor şi duhovnic în mănăstire. Părintele a fost înmormântat aici, iar locul este considerat sfânt de mulţi dintre credincioşii care ajung aici.

Sarmizegetusa Regia a fost vizitată în 2013 de zeci de mii de turişti. Cetatea dacică inclusă în patrimoniul UNESCO a adus venituri de aproape 100.000 de lei la bugetul public al judeţului Hunedoara, în perioada mai 2013 – decembrie 2013, în care au fost instituite taxe de vizitare de 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii. Situl istoric va fi redeschis publicului la începutul lunii martie. Cei care ajung în zona Sarmizegetusa Regia mai pot vizita cetăţile dacice învecinate ale acesteia: Blidaru, Costeşti, Feţele Albe şi Piatra Roşie.

Fostul oraş antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost inclus de publicaţia engleză The Guardian în topul celor mai frumoase destinaţii turistice din lume, realizat pe baza opiniilor cititorilor săi. Colonia daco-romană de la poalele Munţilor Retezat a fost şi unul dintre locurile preferate ale turiştilor care au ajuns în judeţ.

hunedoara

Biserica din piatră de la Densuş este unul dintre cele mai vechi biserici din România. A fost ridicată pe ruinele unui sanctuar roman, iar o parte din materialele folosite provin din vechiul oraş antic Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, aflat în apropiere.

Mănăstirea franciscană din Baia de Criş are o vechime de şase secole şi este considerată cea mai impunătoare clădire gotică de pa Valea Crişului Alb, râu care străbate judeţele Arad şi Hunedoara. Şi comuna Baia de Criş are o istorie aparte: în secolul al nouăsprezecelea a fost una dintre cele mai prospere din zonă, şi totodată a jucat un rol important în răscoala condusă de Horia, Cloşca şi Crişan şi Revoluţia de la 1848, condusă în Transilvania de Avram Iancu. În apropiere, turiştii pot ajunge la mormântul lui Avram Iancu din Ţebea.

Băile termale romane (Germisara) de la Geoagiu se păstrează aproape în aceeaşi formă ca şi în antichitate. Aici au fost descoperite statuile reprezentîndu-i pe zeul medicinei Esculap şi pe zeiţa pământului Geea şi tot aici a existat un templu dedicat nimfelor.

Construit în 1582, Palatul Magna Curia din Deva a fost folosit în secolele trecute ca reşedinţă de mai mulţi principi ai Transilvaniei, iar în prezent este sediul actualului Muzeu al Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Centrul istoric al municipiului Orăştie este considerat cea mai valoroasă zonă istorică şi de arhitectură dintre toate localităţile judeţului Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

Centrul vechi al Hunedoarei a rămas în afara proiectelor pe fonduri europene

ICSH e vândut pe bucăţi de lichidator. Preţul total ajunge la 700.000 de euro

Cei mai bogaţi romi din Hunedoara şi-au construit ilegal palatele cu turnuleţe. Au primit amenzi de câte 10.000 de lei

FOTO VIDEO Peisajul postapocaliptic al Hunedoarei: ce a rămas din combinatul devastat pentru fier vechi

Cum arăta industria din Hunedoara în 1966, când imaginea uzinelor a fost imprimată pe bancnota de 25 de lei  

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite