Interlopii care au atacat o casă din Şoimuş cu un cocktail Molotov au fost condamnaţi la închisoare

0
0
Trei dintre cei patru agresori.
Trei dintre cei patru agresori.

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţele în dosarul în care patru tineri din Hunedoara au fost trimişi în judecată, pentru tentativă de omor şi distrugere, după ce în luna februarie au atacat cu o sticlă incendiară casa unei familii din Şoimuş. Cei patru şi-au recunoscut faptele şi au primit pedepse cu închisoarea.

Procesul celor patru hunedoreni judecaţi pentru atacul mafiot din Şoimuş s-a încheiat, iar miercuri, tinerii şi-au aflat sentinţele.

„Instanţa condamnă pe inculpaţii: Niţă Alexandru Ionuţ, la patru ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor, la un an şi 6 luni închisoare pentru distrugere, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de şase luni închisoare. Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an de închisoare, aplicată prin sentinţa Judecătoriei Hunedoara, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Câte patru ani şi jumătate de închisoare

Pentru infracţiuni similare, Marius Samuel Melincianu, Nicolae Cosmin Ciuciu şi Mihai Brezuică au primit pedepse  de câte patru ani şi şase luni de închisoare.

„Instanţa obligă pe inculpaţii Niţă Alexandru Ionuţ, Melincianu Marius Samuel, Ciuciu Nicolaie Cosmin şi Brezuică Mihai Mircea, în solidar la plata sumei de 20.000 lei către partea civilă Miclea Marinela Carmen cu titlu de daune morale”, a informat Tribunalul Hunedoara. Mai multe bâte, cozi de târnăcop şi de sape, un box, dar şi o sabie de samurai au fost confiscate prin dispoziţia instanţei, după ce au fost găsite asupra lor, la percheziţiile efectuate de poliţişti. Soluţia instanţei poate fi contestată.

Cei patru se află în Penitenciarul Aiud. Interlopii au fost reţinuţi după ce au participat la incendierea casei unei familii din Şoimuş. În noaptea de 21 spre 22 februarie 2015 s-au deplasat cu un autoturism în localitatea Şoimuş, la locuinţa familiei unui tânăr, au spart fereastra de la dormitorul în care ştiau că se odignea acesta şi au aruncat în interior sticla incendiară aprinsă, “acceptând astfel posibilitatea ca acţiunea lor, la o oră la care de regulă oamenii se odihnesc, să aibă ca rezultat propagarea unui incendiu de proporţii care să provoace şi decesul unei persoane”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

Proxeneţi de eleve audiaţi la tribunal: metoda "loverboy", folosită pentru racolarea adolescentelor

Tribunalul Hunedoara a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de Marius Peti, Telus Frigescu şi Grigore Nebunu, anchetaţi pentru trafic de minori şi proxenetism. Cei trei au fost reţinuţi în luna decembrie a anului trecut, fiind acuzaţi că au racolat mai multe eleve, pe care le-au silit să se prostitueze. Unul dintre proxeneţi ar fi şantajat elevele pentru a se prostitua, după ce le făcea să se îndrăgostească de el.

O femeie a fost jefuită în stradă, după ce a retras bani dintr-un bancomat

Un adolescent de 17 ani, din Vulcan, a fost reţinut de poliţişti la scurt timp după ce a tâlhărit o femeie, pe care o pândise în timp ce a retras banii de la un ATM.

Violatorii minori care au nenorocit o femeie în centrul Devei au fost arestaţi: au bătut victima până a intrat în comă, apoi au violat-o şi au tâlhărit-o

Judecătoria Deva a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei minori, cu vârste de 14 ani şi 15 ani, acuzaţi de violarea unei femei, care se adăpostea pe stradă, în zona Pieţei Victoria.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Destinul crunt al femeii violate de cei trei „călăi“. Bătută până a intrat în comă, lăsată într-o baltă de sânge în centrul Devei, a murit după trei zile de chinuri

Femeia care a fost violată şi bătută în centrul municipiului Deva, de trei minori cu vârste între 14 ani şi 15 ani, a murit în spital, după trei zile de suferinţă.

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite