Proxeneţi de eleve audiaţi la tribunal: metoda "loverboy", folosită pentru racolarea adolescentelor

0
0

Tribunalul Hunedoara a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de Marius Peti, Telus Frigescu şi Grigore Nebunu, anchetaţi pentru trafic de minori şi proxenetism. Cei trei au fost reţinuţi în luna decembrie a anului trecut, fiind acuzaţi că au racolat mai multe eleve, pe care le-au silit să se prostitueze. Unul dintre proxeneţi ar fi şantajat elevele pentru a se prostitua, după ce le făcea să se îndrăgostească de el.

Telus Frigescu, Marius Peti şi Grigore Nebunu, cei trei hunedoreni ancetaţi în dosarul elevelor racolate pentru prostituţie în Valea Jiului, au fost înfăţişaţi, miercuri, instanţei Tribunalului Hunedoara. În urma audierilor, magistraţii au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţi, a informat Tribunalul Hunedoara.

Cei trei sunt anchetaţi pentru proxenetism şi trafic de minori. Părţile vătămate sunt adolescente din Lupeni, cu vârste între 13 şi 17 ani, care erau convinse de proxeneţi să se prostitueze. „Începând cu toamna anului 2014, inculpatul P. M. G., minor în vârstă de 17 ani, a recrutat două minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, eleve ale unor unităţi şcolare de pe raza municipiilor Lupeni şi Vulcan şi care proveneau din familii dezorganizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul folosea metoda „loverboy”, dezvoltând o dependenţă emoţională victimelor, iar ulterior le determina să practice  prostituţia, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de către acesta. De asemenea, inculpatul le ameninţa că în situaţia în care victimele nu obţineau anumite sume de bani din activitatea de prostituţie, urma să le denunţe părinţilor”, a informat DIICOT.

Telus Frigescu (61 de ani), prezentator al unei emisiuni tv la un post din Valea Jiului, şi Grigore Nebunu (60 de ani) sunt suspectaţi că au săvârşit mai multe infracţiuni de proxenetism în formă agravantă, respectiv act sexual cu un minor.

„Aceştia au determinat un număr de trei persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia, pe raza minicipiului Petroşani. Inculpaţii puneau la dispoziţia victimelor o garsonieră şi, totodată, racolau clienţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victimele minore. Sumele obţinute de către acestea erau însuşite de inculpaţi. De asemenea, inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale cu minorele, deşi cunoşteau faptul că acestea sunt eleve de şcoală generală”, a informat DIICOT. Cei doi au negat acuzaţiile.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Scene şocante în centrul Devei: interlopii au bătut doi italieni şi o tânără

Doi italieni au fost bătuţi crunt în centrul municipiului Deva, după ce au intervenit în ajutorul unei tinere, agresată pe terasa localului patronat de unul dintre ei. Autorii infracţiunilor sunt cunoscuţi în lumea interlopă din municipiu.

Destinul crunt al femeii violate de cei trei „călăi“. Bătută până a intrat în comă, lăsată într-o baltă de sânge în centrul Devei, a murit după trei zile de chinuri

Femeia care a fost violată şi bătută în centrul municipiului Deva, de trei minori cu vârste între 14 ani şi 15 ani, a murit în spital, după trei zile de suferinţă.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Mai multe - Hunedoara

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite