FOTO Accident cu maşina Poliţiei: un agent a fost rănit. Echipajul a fost lovit de autoturismul condus de un tânăr grăbit
0Un agent de poliţie a fost rănit într-un accident rutier în care a fost implicată autospeciala Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Maşina Poliţiei a fost distrusă de un şofer imprudent.
Un echipaj de Poliţie a fost implicat într-un accident rutier, petrecut în seara de joi, pe Drumul Judeţean 107 A, la intrarea în satul Rapolt, dinspre Geoagiu.
„În jurul orei 20.50, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107A, din direcţia Geoagiu-Simeria, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul aflat în faţa sa, o autospecială de poliţie condusă de un poliţist în vârstă de 26 de ani, tamponând autospeciala în partea din spate. Autospeciala, în care se aflau trei agenţi de poliţie, oprise la intrarea în localitatea Rapoltul Mare, pentru a acorda sprijin unui conducător auto care îşi oprise autoturismul pe care îl conducea pe sensul opus de mers, folosind luminile de avarie”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
„Maşina în care se aflau trei poliţişti a fost avariată, iar unul dintre agenţi, în vârstă de 38 de ani, aflat pe un loc din spate, a fost rănit. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Un accident rutier s-a petrecut pe Autostrada Orăştie - Sibiu, după ce un microbuz cu şapte pasageri a izbit violent, din spate, un camion. Trei persoane au avut nevoie de intervenţia medicală.
Cel mai grav accident rutier din istoria României s-a petrecut în 1980, în nordul ţării, unde un autobuz supraîncărcat cu navetişti s-a prăbuşit într-o mlaştină. Şi alţi şoferi au provocat tragedii soldate cu zeci de morţi, pe şoselele ţării.
Cursa unui motociclist s-a încheiat dramatic. Tânărul a ajuns în spital, în stare gravă, după ce s-a prăbuşit pe şoseaua Lunca Cernii – Hunedoara.