Descoperirea uimitoare din Munții Metaliferi. Locul antic plin de secrete din ținutul aurului VIDEO
0Marile zăcăminte de aur din Munții Metaliferi au fost exploatate încă din Antichitate, iar descoperirile arheologice din zona Bradului aduc informații uimitoare despre ținutul aurului.
Coamele mai multor foști vulcani se înalță ca zidurile unei cetăți uriașe în jurul unuia dintre cele mai bogate ținuturi aurifere din Europa, aflat în zona Bradului.
Necropola antică din Munții Metaliferi
La Ruda și Barza, două sate învecinate, aflate în apropiere de Brad, s-au păstrat vestigii ale celor mai vechi mine de aur cunoscute în Munții Metaliferi: rămășițe ale unor galerii miniere dăltuite în vremea romanilor, unelte antice folosite în minerit, opaițe, inscripții romane și chiar un cimitir antic al minerilor.
Necropola antică se află în vecinătatea satelor Ruda și Barza, pe dealul Muncelul, la poalele căruia au rămas abandonate fostele intrări în galeriile Ruda 12 Apostoli și Zdraholț și, mai în vale, ruinele exploatării miniere Barza.
Locul a fost cercetat de arheologi în anii ´80, însă nu a fost singurul loc bogat în vestigii arheologice. Pe dealurile din împrejurimi, acoperite cu pășuni și păduri, localnicii au găsit numeroase artefacte antice.
„Săpăturile arheologice efectuate pe terasa La Petrenești de pe înălțimea Muncelu (775 metri altitudine), aflată la 12 kilometri sud-est de orașul Brad, au dat la iveală până în prezent 129 de morminte de incinerație cu ardere pe loc, aparținând populației ilire colonizate aici în vederea extragerii și prelucării minereului aurifer”, arăta arheologul Adriana Rusu, într-un raport cu privire la rezultatele cercetărilor.
Mormintele au fost sesizate la adâncimi de până la 75 de centimetri sub nivelul solului, prin crusta de pământ ars care contura forma rectangulară a gropilor și care continua în interior pe toată adâncimea mormintelor.
În interiorul lor au fost descoperite fragmente de vase ceramice, căni, urcioare, fructiere, străchini, opaițe cu un singur arzător, cuie și scoabe din fier folosite la îmbinarea rugului pe care era așezat decedatul. Rămășițele unui presupus mausoleu au fost descoperite în fostul cimitir, dar și un soclu și o stelă funerară, fragmente de piatră cu figuri umane și cu inscripții funerare.
„Cimitirul de la Muncelu — Brad, prin particularităţile sale de rit de înmormântare şi a formelor de vase ce au fost descoperite aici, aparţine unei populaţii coloniste de illiri sau dalmatieni, aduşi în această zonă imediat după cucerirea romană, populaţie ce se îndeletnicea cu extragerea şi prelucrarea minereului aurifer din această parte a Munţilor Apuseni în secolele II — III e.n. Cimitirul, o descoperire de amploare, presupune existența unor aşezări de minieri în această parte vestică a provinciei romane, care aveau ca punct principal în îndeletnicire extracţia din minele Ruda Brad”, arăta cercetătoarea.
Munții care înconjoară satele Ruda și Barza sunt împânziți de rămășițe din vremea dacilor și romanilor, povestesc unii localnici.
„În pădurile pe care le-am cutreierat, am găsit tot felul de sape și bucăți de unelte de fier dacice – cred eu - folosite în minerit, dar și inscripții romane. Sunt numeroase obiecte valoroase pentru istoria noastră, abandonate peste tot, alături de numeroasele foste galerii miniere și puțuri părăsite și de fundațiile atâtor case vechi ale minerilor, înghițite și ele de pădure”, povestește un fost miner din Ruda.
Romanii au căutat aurul în adâncuri
Potrivit istoricilor, minele antice din Masivul Barza au funcționat începând din secolul al II-lea și au fost abandonate odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele următoare.
„Ruda a fost pe vremea romanilor un remarcabil centru minier, cum dovedesc diferite rămăşiţe şi pietre cu inscripţii romane. Urme clare şi vizibile de exploatări romane în minele de la Ruda s-au găsit şi în mina din Masivul Barza Ruda, anume în cele două galerii paralele numite azi Sofia şi Mihail, unde câteva trepte romane, artistic săpate, sunt fără îndoială operă romană“, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu.
La început și romanii extrăgeau aurul numai din nisipul văilor, în aluviunile apelor care traversează ținutul, arăta istoricul Ion Rusu Abrudeanu.
„Iar numai când aceste aluviuni au fost epuizate, romanii au întreprins căutarea nobilului metal și în masivul Munților Metaliferi, cum dovedesc galeriile de la Roșia Montană, Corna, Bucium, Căraciu etc. Dispunând de sclavi și de prizonieri de război, aveau putința unei manopere foarte ieftine, cu ajutorul lor să înceapă lucrări primitive de spargere a blocurilor de stâncă prin foc și prin baterea lor cu ciocane de fier”, arăta istoricul Ion Rusu Abrudeanu, în volumul „Aurul românesc, istoria lui din vechime și până azi” (1933).
Romanii au dezvoltat în Dacia sistemul exploatării prin galerii, folosind o tehnică avansată de consolidare a acestora, prin stâlpi înfipţi în pământ.
Treptele Romane
Galeriile romane aveau, de obicei, trepte tăiate în stâncă şi erau lungi de câteva sute de metri.
Erau strâmte, iar înălţimea lor nu depăşea un metru, ceea ce, potrivit arheologilor, arăta că aici lucrau în special sclavi de statură medie şi culcaţi. Treptele Romane, o astfel de mină antică, bine conservată, poate fi văzută la Ruda.
Locul poartă acest nume pentru că la capătul galeriei subterane de aproape 200 de metri, săpată de mineri în secolele II – III, se află scările construite pe vremea ocupaţiei romane în Dacia.
Ținutul aurului, o istorie zbuciumată
Invazia popoarelor migratoare ar fi oprit pentru mai multe secole activitatea minieră din zona Bradului.
În Evul Mediu, în Munții Metaliferi, familiile minerilor au fondat o mulţime de sate care gravitau în jurul minelor de aur, argint şi alte metale preţioase şi rare.
Minele s-au dezvoltat în ritm susţinut începând din secolul al XVII-lea, iar comorile din adâncuri au făcut faimoase peste hotarele Transilvaniei localităţi miniere ca Abrud, Roşia Montană, Cărpiniş, Câmpeni, Bistra, Bucium, Nojag (Săcărâmb), Certej, Măguta Topliţa, Fizeşti, Băiţa, Hărţăgani, Câinelu, Ruda, Porcurea, Almaşu Mare, Poiana, Stănija, După Piatră şi altele.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, zone ca Săcărâmb şi Brad beneficiau de cele mai performante instalaţii de prelucrare a minereului din Europa acelor vremuri.
Cele mai multe dintre marile zăcăminte din Munţii Metaliferi au fost exploatate aproape neîntrerupt de peste două secole. Întâi prin metode arhaice: mii de gropi erau săpate de localnici în căutarea bulgărilor de metale preţioase, iar nisipul râurilor de munte era cernut, măcinat şi spălat pentru a putea fi culese din el grăunţele de aur virgin.
Mărirea și decăderea minelor din Ținutul aurului
Galeriile miniere au început să se extindă la sute de metri adâncime, spre măruntaiele pământului, formând uriaşe labirinturi subterane. Unele mine s-au dezvoltat, în jurul lor fiind construite topitorii, uzine de preparare, mori de măcinare, ateliere metalurgice.
Minele de aur din perimetrul Barza au produs în secolul al XX-lea peste 200 de tone de aur, pe lângă cantitățile mari de argint, cupru și alte metale valoroase.
În anii ´50, când exploatarea zăcămintelor aurifere a înregistrat cea mai mare intensitate, sub presiunea regimului comunist controlat de sovietici (metalul prețios ajungea în URSS, potrivit unor istorici), minele din împrejurimile Bradului dădeau peste 2,5 tone de aur pe an. În deceniile următoare, galeriile lor subterane au ajuns la o lungime totală de peste 500 de kilometri.
Toate minele de aur din zonă au fost închise definitiv în perioada anilor ´90 – 2000.
Se încarcă comentariile...
