Minele care au adus României sute de tone de aur. Pepita de 53 de kilograme descoperită în munte VIDEO
0Minele de aur de la Gurabarza, Hunedoara, au produs sute de tone de aur. Au fost închise, însă febra aurului nu i-a părăsit pe localnici, care cunosc bogățiile uriașe din adâncuri.
După 1990, în doar câțiva ani, întreaga industrie auriferă care dăinuia de mai multe secole în zona Bradului din Munții Metaliferi s-a prăbușit, lăsând în urmă o vastă întindere de ruine, o mulțime de așezări minerești părăsite și o tradiție a mineritului adânc înrădăcinată în cultura moților.
În cele aproape două decenii de la închiderea exploatărilor, mirajul aurului ascuns în măruntaiele munților nu i-a părăsit pe localnici. În zona Barza – Musariu din Hunedoara, unde au funcționat cele mai bogate mine de aur, pădurile care acoperă munții ascund zeci de intrări în subteran, folosite de-a lungul timpului de mineri.
Unele, cum este galeria Treptele Romane, datează din secolul al doilea și reprezintă una dintre puţinele mine antice păstrate în condiţii bune pe teritoriul României. Și-a primit numele de la faptul că la capătul celor aproape 200 de metri ai săi mai pot fi văzute scări dăltuite în piatră, specifice minelor din vremea romanilor.
Din fundul ei, alte tuneluri miniere formau un labirint subteran uriaş şi neregulat, pe care oamenii l-au săpat în căutarea filoanelor de aur.
Și alte locuri din zonă au păstrat vestigii ale unor exploatări miniere antice din vremea dacilor și romanilor.
Febra aurului după închiderea minelor din Munții Metaliferi
În apropiere, la mina Musariu, la Ruda și la Barza și în locuri mai puțin cunoscute, aflate acum în stăpânirea pădurii, alte numeroase guri de mină înființate de-a lungul timpului se înșiruie ca niște centuri în jurul aproape fiecăruia dintre versanții din ținutul aurului.
Cele mai multe dintre vechile intrări în adâncuri au fost zidite în ultimele decenii, însă localnicii au găsit mijloace pentru a continua să cauta aur în subteran.
„Au spart pereții și porțile de betona ale galeriilor, fâcându-și loc cât să intre pe burtă, ori pe deasupra lor, în munte. Unele erau însă prăbușite sau inundate, astfel că efortul celor care au scotocit după aur putea fi zadarnic. Aurul l-au căutat pentru că se spune că atunci când minele au fost închise, au fost zidite și lăsate așa filoane de aur masiv, ca rezerve de aur la nevoie”, povestește un fost muncitor de la Mina Musariu.
Recent, mai multe persoane, români și spanioli, și ele atrase în febra aurului, au fost prinse de polițiști transportând minereul de aur luat dintr-o astfel de mină părăsită, pentru a-l procesa cu ajutorul mercurului.
„Doi inculpaţi au declarat că au fost cazaţi de un localnic şi că de la acesta cunoşteau povestiri despre bogăţia în aur a zonei devenind astfel curioşi în a obţine diferite minerale de mină”, arătau anchetatorii.
Nu doar febra aurului i-a împins pe oameni să scotocească vechile galerii. „Zeci de kilometri de șine, instalații de cupru și nenumărați vagoneți au rămas în munte”, povestește un alt fost miner.
Alte galerii au fost abandonate fără a mai fi zidite, în timp ce nenumărate puțuri miniere împânzesc pădurile care acoperă fostul perimetru minier.
Unele dintre puțuri au rămas acoperite cu lemne, greu de observat în liziera pădurii, iar în preajma lor au fost agățate de copaci, mici indicatoare care avertizează asupra pericolului căderii în gol. Din alte puțuri se vede ieșind aburul, provenit din adâncurile muntelui.
Deși ascunse în păduri, locurile unde au funcționat vechile galerii miniere pot fi găsite mai ușor și pentru că în preajma lor se înalță halde de steril aurifer părăsite. În alte locuri, intrările în minele de aur au fost marcate de localnici prin ridicarea unor cruci de piatră.
Mine de aur îngrijite de familii în Munții Metaliferi
Mircea, un fost miner care a lucrat timp de aproape două decenii la marea carieră de cupru de la Valea Arsului, locuiește în vecinătatea bisericii Ruda 12 Apostoli, înființată în urmă cu peste un secol la intersecția dintre drumurile mai multor vechi mine de pe valea Musariului.
Biserica de piatră a minerilor este acum înconjurată de pădure, iar pe dealul din vecinătatea ei, Mircea, însoțit de câinii săi, locuiește într-una din rulotele aduse pe locul vechii vetre părintești. Spune că îi place mai mult aici decât oriunde, chiar dacă aceste locuri au rămas aproape părăsite de oameni.
Din modesta sa gospodărie, un tunel cu pereți întăriți cu piatră intră adânc în munte, afundându-se mai mulți kilometri până pe Valea Arsului.
Galeria înființată de bunicul său în primii ani ai secolului al XX-lea, când mulți localnici aveau propriile mine de aur, este colmatată de mai multe decenii, însă din ea izvorăște apa care, spune localnicul, poate fi băută. În trecut, oamenii o foloseau pentru a ajunge la bogatele filoane de aur.
„Galeria trece pe sub dealuri și comunica cu alte galerii subterane, până la Valea Arsului. În fața ei pe locul unde ne aflăm se află o veche haldă”, spune Mircea.
Deasupra intrării în subteran, o cruce de piatră ridicată de bunicul său și sfințită de preotul de la Ruda odată cu deschiderea minei de aur a păstrat un mesaj sugestiv: „Pătratul magic (palindromul) „Sator Arepo Tenet Opera Rotas”, și inscripția „Nihil Sine Deo – O, omule, Dumnezeu fără tine nu e”.
„Sator Arepo Tenet Opera Rotas înseamnă <Creatorul cu veșnicie ține opera rotundă> sau <în mișcare>. Iar a doua scriere înseamnă nu doar <Nimic fără Dumnezeu> – cum a fost interpretată, dar că <Dumnezeu nu poate exista fără creația sa>. Astfel de cruci, cum e cea ridicată de bunicul meu, erau ridicate în trecut odată cu deschiderea galeriilor de mină”, spune Mircea.
La fel ca alți localnici, fostul miner își amintește cu regret de anii în care, spune el, peste 6.000 de oameni munceau în minele de aur, iar mineritul era o ocupație tradițională a satelor din zonă.
„Erau vreo mie de case în aceste locuri. Până la a fi preluate de Societatea Mica, numeroase mine erau ale localnicilor. Unele porneau de sub casele familiilor de mineri. Toate s-au închis după 1990, însă unele mai puteau funcționa. Au fost distruse, jefuite, dărâmate. Nu trebuia să se întâmple asta. Puteam arăta oamenilor ce au însemnat aceste locuri”, povestește bărbatul.
Pepita de 53 de kilograme din mina Musariu
Minele de aur din perimetrul Barza au produs în secolul al XX-lea peste 200 de tone de aur, pe lângă cantitățile mari de argint, cupru și alte metale valoroase.
În anii ´50, când exploatarea zăcămintelor aurifere a înregistrat cea mai mare intensitate, sub presiunea regimului comunist controlat de sovietici (metalul prețios ajungea în URSS, potrivit unor istorici), minele din împrejurimile Bradului dădeau peste 2,5 tone de aur pe an.
Galeriile lor subterane se întindeau pe o lungime totală de peste 500 de kilometri, iar unele dintre ele au fost exploatate încă din vremea dacilor și romanilor.
La Musariu, „perla” câmpului aurifer Barza, filoanele de aur se întindeau pe distanțe de sute de metri, iar la intersecția lor muncitorii au descoperit adesea bulgări uriași de aur nativ (liber). „Miezul” muntelui era atât de bogat în aur, încât unele pepite descoperite aici atingeau forme și dimensiuni uimitoare.
„Aici, la 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeş, coordonator al volumului „Extaz şi agonie în mineritul zărăndean” (2015).
Minele întreprinderii Barza au fost închise până la mijlocul anilor 2000, iar odată cu ele au dispărut locurile de muncă pentru peste 6.000 de oameni din zona Bradului.
Autoritățile explicau atunci că mineritul se afla în regres de mai mulţi ani, mai multe dintre zăcăminte erau epuizate, iar costurile producţiei şi funcţionării minelor în raport cu cererea pieţei erau considerate prea mari de statul român, pentru a mai putea fi rentabilizate.
Se încarcă comentariile...
