Ce s-a întâmplat cu puiul de urs rănit şi abandonat, pe care un turist curajos l-a salvat din Retezatul Mic

0
0
Puiul de urs rănit, găsit de un turist în Retezatul Mic, Foto: colaj IJJ Hunedoara / Primăria Hunedoara.
Puiul de urs rănit, găsit de un turist în Retezatul Mic, Foto: colaj IJJ Hunedoara / Primăria Hunedoara.

Puiul de urs în vârstă de trei luni, găsit în stare gravă de un turist în Retezatul Mic, are o nouă şansă la viaţă.

După ce a fost tratat la un spital veterinar din Deva şi a rămas timp de trei săptămâni în grija Grădinii zoologice din Hunedoara, un pui de urs în vârstă de trei luni, găsit într-o stare precară în Retezatul Mic, a fost adus la „orfelinatul de urşi” din judeţul Harghita.

A fost cel cândva cel mai sălbatic loc din Carpaţi. Retezatul înainte de construcţia barajului uriaş de la Gura Apelor

Retezatul supranatural. Cele mai stranii mărturii despre munte, care nu îşi găsesc explicaţii ştiinţifice

Locul din România împânzit de „oase de urieşi“. Cum au fost descoperite fosilele din Valea Dinozaurilor VIDEO

La începutul lunii iulie, un turist aflat într-o excursie în Retezatul Mic a găsit ursuleţul rănit, în apropiere de stâna Scorota. L-a luat cu el şi l-a predat jandarmilor montani, iar în cele din urmă, animalul a fost adus la grădina zoologică din Hunedoara. 

„Micuţul a avut noroc cu mine că l-am găsit la timp şi eu am avut noroc că era singur! Era lovit puţin la un picior din spate şi cam deshidratat, dar a ajuns pe mâini bune”, a scris Andrei Dobârcean, pe pagina sa de Facebook.

Iniţal, ursul a fost adus de jandarmii montani la un cabinet de medicină veterinară din Lupeni, unde a beneficiat de o primă serie de îngrijiri medicale. Apoi a fost direcţionat la Zoo Hunedoara, unde în urma unui control amănunţit şi a unei radiografii, medicul veterinar a constatat că puiul de urs avea o fractură mai veche la un picior, acesta fiind, de altfel, foarte probabil, şi motivul pentru care s-a pierdut de familia sa în pădure. A fost adus la un spital veterinar din Deva, unde a fost operat şi i-a fost implantată o tijă în picior, informează reprezentanţii Primăriei Hunedoara, care administrează grădina zoologică din municipiu.

„Prima parte a a recuperării sale a decurs foarte bine  Acest lucru ne-a permis să luăm legătura cu oamenii inimoşi de la Orfelinatul de Urşi din judeţul Harghita, care l-au primit în centrul lor, unde beneficiază, deja, de cele mai bune îngrijiri. Puii de urşi aduşi aici sunt hrăniţi şi monitorizaţi atent cu ajutorul dronelor, în aşa fel încât contactul cu oamenii să fie minim. Totul ca, după maximum doi ani, ursuleţii să poată fi eliberaţi în sălbăticie, în locul în care au fost găsiţi”, a informat Primăria Hunedoara.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Valea Jiului, sub teroarea urşilor. Animalele sălbatice coboară tot mai des în oraşele miniere

Ţinutul Pădurenilor. Magia iernii aduce turişti într-un loc aproape părăsit | FOTO VIDEO

Urşii, regii pădurilor din ţinutul cetăţilor dacice. Imagini inedite surprinse de un ranger FOTO

Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite