Calea ferată a cărbunelui, în reparații capitale după 154 de ani. Cum arată vechiul ei nod feroviar VIDEO

0
Publicat:

La peste un secol și jumătate de la construcția căii ferate a cărbunelui Simeria–Petroșani, trenurile cu cărbune nu mai circulă pe magistrala de circa 80 de kilometri, în schimb stația CFR Simeria și tronsonul feroviar sunt modernizate.

Lucrări pe calea ferată a cărbunelui. Foto: CFR Infrastructură Timișoara.
Lucrări pe calea ferată a cărbunelui. Foto: CFR Infrastructură Timișoara.

Calea ferată a cărbunelui Simeria–Petroșani a fost inaugurată în anul 1870 și de atunci, trenurile au circulat neîntrerupt pe tronsonul feroviar de circa 80 de kilometri care lega regiunea minieră Valea Jiului de nodul feroviar Simeria, de pe valea Mureșului, conectat la magistralele de cale ferată din Transilvania.

Din 1948, ruta Simeria–Petroșani a fost completată de calea ferată prin Defileul Jiului, care traversează Carpații legând regiunile istorice ale Transilvaniei și Olteniei.

Cu timpul, calea ferată dintre Simeria și Petroșani a fost tot mai degradată, iar starea sa precară a contribuit la producerea unor accidente (video - 2017).

Cel mai grav dintre acestea a avut loc în aprilie 2017, când un tren de marfă, cu 16 vagoane, a deraiat între staţiile CFR Băniţa şi Merişor, iar doi oameni, un mecanic de locomotivă şi ajutorul său, au murit (video - 2017).

Cel mai riscant tronson feroviar din calea ferată a cărbunelui, de circa 13 kilometri între Bănița și Crivadia, se află de doi ani în reparații capitale, menite să reducă riscul accidentelor feroviare, cauzate de uzura instalațiilor feroviare și de zonele cu declivitate mare și la reducerea cheltuielilor necesare întreținerii căii.

Tronsonul riscant al căii ferate

„Lucrările de reparații capitale și refacție totală aflate în execuție, la ora actuală, pe intervalul Bănița-Merișor-Crivadia (fir I) au procente de execuție de 42 la sută pe distanța Bănița-Merișor și de 66 la sută pe distanța Merișor-Crivadia. Lucrările sunt finanțate din fonduri de la Bugetul de Stat, iar termenul de finalizare a lucrărilor pe întregul interval este anul 2024. Pe cele două șantiere feroviare deschise între Bănița-Merișor și Merișor-Crivadia, lucrările de reparații vizează atât componentele suprastructurii feroviare-terasament, prisma căii, material mărunt de cale șină, traverse, aparate de cale, bretele-pe o lungime a traseului de circa 11 kilometri, dar și la instalațiile de semnalizare și centralizare, rețeaua de telecomunicații, poduri, podețe, tuneluri și pasajele la nivel cu calea ferată existente pe întregul traseu”, a informat CFR Infrastructură Timișoara, care a publicat o serie de imagini de pe șantier. 

Și tronsonul Bănița–Petroșani (12,6 kilometri-video, CFR Infrastructură Timișoara) se află în șantier, investiția finanțată din fonduri alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență fiind necesară pentru ridicarea restricțiilor de viteză până la finalul anului 2024.

Aflată pe calea ferată a cărbunelui, stația CFR Simeria, unul dintre cele mai vechi noduri feroviare din România, se află în șantier din toamna anului 2020, fiind cuprinsă în proiectul european de modernizare a infrastructurii feroviare pe calea ferată Simeria Arad (141 kilometri).

Gara Simeria, renovată din temelii

Clădirea principală din gara Simeria (video CFR Infrastructură Timișoara), veche din anul 1901, a intrat într-un procesamplu de restaurare în 2022. Constructorii au de modernizat și de adaptat nevoilor actuale ale călătorilor clădirea monument istoric a stației CFR, înființată în jurul anului 1870 și refăcută în 1900 – 1901.

Staţia CFR Simeria (video-Adevărul) este cuprinsă în proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare pe tronsonul Simeria–Gurasada, în lungime de 41 de kilometri, din noua magistrală Simeria–Arad, pe care trenurile de călători vor putea circula cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră.

Investiţia estimată la peste 2,6 miliarde de lei prevede reabilitarea a 40,88 km linie de cale ferată.

„Modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pe tronsonul Gurasada–Simeria, include și o serie de lucrări interioare și exterioare la Cladirea de Călători Simeria, care dupa finalizare vor asigura spații moderne destinate publicului călător - parcare auto, sală de așteptare, case de bilete, grupuri sanitare, spațiu pentru bagaje şi birou de informaţii, spații destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități - zone speciale de acces, casă de bilete și grupuri sanitare, zone comerciale și de exploatare feroviară”, informează CFR Infrastructură Feroviară.

Până în prezent, două treimi din lucrările proiectate în stația CFR Simeria au fost realizate, iar în 2024, când este estimată finalizarea investiției.

Calea ferată Simeria Petroșani, construită pentru cărbunele din Valea jiului

Calea ferată Simeria Petroşani a fost inaugurată în 28 august 1870, fiind unul dintre cele mai vechi tronsoane feroviare din România.

„Drumul de fier al cărbunelui” s-a numărat printre cele 14 linii ferate din Ardeal construite în perioada 1867-1873, care însumau peste 1.150 de kilometri.

A contribuit decisiv la dezvoltarea oraşelor din Valea Jiului, iar în prezent cei 80 de kilometri ai săi, completaţi de calea ferată din Defileul Jiului (video) reprezintă o punte de legătură între regiunile istorice Transilvania şi Oltenia.

La peste un secol şi jumătate de la construcţia căii ferate Simeria – Petroşani, tronsonul feroviar şi-a pierdut rolul iniţial de asigurare a transportului de cărbune.

Cele mai multe dintre minele care au funcţionat de-a lungul timpului în Valea Jiului au fost închise, iar recent aceeaşi soartă a avut-o şi Termocentrala Mintia, una dintre destinaţiile transportului de cărbune extras din bazinul minier.

Calea ferată păstrează poduri, viaducte şi tuneluri vechi de peste 150 de ani, care au rezistat trecerii timpului, naturii şi nenumăratelor garnituri feroviare care le-au tranzitat.

Însă mai multe sectoare ale acesteia sunt afectate de degradare şi necesită lucrări ample de refacere, iar în alte zone, din cauza stării proaste a infrastructurii feroviare, au fost impuse restricţii de viteză de până la 30 de kilometri pe oră.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite