Arest la domiciliul pentru pilotul Valentin Banciu, acuzat de ilegalităţi comise la RAR Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Banciu a fost arestat în luna iulie a anului trecut, la scurt timp după câştigarea unei competiţii de raliuri.
Valentin Banciu a fost arestat în luna iulie a anului trecut, la scurt timp după câştigarea unei competiţii de raliuri.

Curtea de Apel Alba Iulia a decis ca Valentin Banciu să fie eliberat din arest, înlocuind măsura cu cea a arestului la domiciliu. Pilotul de raliuri din Hunedoara, care lucra şi ca inginer în cadrul Registrului Auto Român Hunedoara, e judecat într-un dosar în care a fost acuzat de primire de foloase necuvenite.

Valentin Banciu va fi eliberat din arest preventiv, măsura fiind înlocuită cu cea a arestului la domiciliu, a informat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care îl judecă pe Banciu pentru infracţiuni legate de primirea de foloase necuvenite. „Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi contestată, după comunicarea ei”, a precizat Cosmin Munteanu.

În luna iulie a anului trecut, Valentin Banciu a fost reţinut şi arestat preventiv în dosarul pentru fapte de corupţie. Ulterior, angajatul RAR Hunedoara a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit anchetatorilor, Valentin Banciu şi un angajat al service-ului său auto au organizat un sistem de percepere şi primire de bani şi alte foloase necuvenite de la persoanele care solicitau la Registrul Auto Român omologări auto şi alte servicii. La evaluarea stării tehnice a autovehiculelor, Banciu respingea cererile pe motivul existenţei unor defecţiuni nereale şi îi îndruma pe clienţii RAR să îşi remedieze problemele la service-ul aparţinând soţiei sale, la care era angajat, ca inginer ITP, Ilie Huciu.

Foloase necuvenite

Infracţiunile ar fi fost comise în prima parte a anului 2013, iar prejudiciul stabilit de anchetatori a fost estimat la 3.200 de lei.
Valentin Banciu a mai fost acuzat că îşi trimitea clienţii de la RAR să efectueze reparaţii contra cost la service-ul aparţinând soţiei sale. " Din cercetările efectuate în cauză a mai rezultat că inculpatul Banciu Valentin Ioan în aceeaşi calitate, în cursul lunii iunie 2013, în mod nejustificat, a procedat la îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în mod defectuos, prin respingerea repetată la omologare a unui autovehicul sub pretextul nereal că nu corespunde din punct de vedere tehnic, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale a proprietarului autoturismului  (autovehiculul fiind omologat ulterior în aceeaşi stare tehnică, după vânzarea lui unei alte persoane)”, a mai informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
 


Vă recomandăm şi:

Valentin Banciu rămâne în arest. Pilotul din Hunedoara e judecat pentru afaceri ilegale la RAR Hunedoara      Valentin Banciu a fost înfăţişat astăzi instanţei Curţii de Apel Alba Iulia, în procesul în care e acuzat de conflict de interese. Magistraţii au decis ca el să fie judecat în continuare în stare de arest. 

De ce a fost arestat pilotul Valentin Banciu: angajatul R.A.R. e acuzat că lua mită de la şoferi, în service-ul său     Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a hunedoreanului Valentin Banciu, pilot de raliuri şi angajat în cadrul Registrului Autor Român, din Deva. Banciu este anchetat pentru luare de mită. Procurorii au expus motivele pentru care au cerut cercetarea acestuia în stare de arest.

Cum a ajuns un fost prim-procuror să muncească pe brânci în închisoare. Florin Apostu: "lumea de după gratii se împarte între băieţi, nepoţi, înjosiţi"      Florin Apostu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a dezvăluit într-un interviu acordat revistei din Penitenciarul Bârcea Mare cum a petrecut cei trei ani în detenţie, după condamnarea primită în 2010 pentru infracţiuni de corupţie. Fostul magistrat relata, în interviul din octombrie 2013, că a muncit până la epuizare pentru a-şi ocupa timpul şi a-şi reduce din pedeapsă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite