18 octombrie, ziua în care familia lui Ioan de Hunedoara a intrat în istorie. Regele i-a dăruit cetatea Hunedoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Sigismund şi Voicu. Schiţă. Muzeul Castelului Corvinilor.
Regele Sigismund şi Voicu. Schiţă. Muzeul Castelului Corvinilor.

Ziua de 18 octombrie a intrat în istoria Hunedoarei. Este data primei atestări documentare a familiei Huniazilor.

Familia lui Ioan de Hunedoara a fost menţionată istoric pentru prima dată în anul 1409, când regele Sigismund de Luxembourg a donat acesteia cetatea Hunedoarei, aşezarea în care avea să fie clădit unul dintre cele mai impresionante castel medievale din sud-estul Europei.

Secretele celor mai bine păstrate fresce medievale. Cum au rezistat timpului, ca prin minune FOTO VIDEO

Hunedoara anului 1900 în imagini rare: Castelul Corvinilor, calea ferată minieră şi Uzinele de Fier FOTO

Castelul Corvinilor, în istoria Hollywood. Cele mai faimoase filme realizate în cetatea medievală

Din 18 octombrie 1409 datează cel mai vechi document despre familia Huniazilor, actul prin care regele Sigismund de Luxemburg a dăruit fosta posesiune regală numită Hvnyadvar (lat. possessionem nostram regalem Hwnyadwar) lui Voicu şi familiei sale. Este vorba de fraţii, Mogoş şi Radu, vărul lor Radu şi Ioan, fiul lui Voicu.

Potrivit muzeografilor de la Castelul Corvinilor, traducerea textului cuprins în actul de donaţie este următoarea:

„Noi Sigismund, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., marchiz de Brandenburg, vicar general al Sfântului Imperiu Roman şi guvernator al regatului Boemiei, dăm de ştire prin cele prezente tuturor celor cărora se cuvine, că noi, având în vedere fidelitatea şi serviciile fidele merituoase ale cavalerului nostru de curte Voicu, fiul lui Şerb, pe care le-a arătat şi demonstrat majestăţii noastre în locuri şi vremuri potrivite, dorind să stimulăm serviciile sale fidele, şi simţind gustul dulce al remunerării regale să servească şi mai fervent, posesiunea noastră regală numită Hunedoara, situată în comitatul Alba în părţile noastre transilvănene, împreună cu toate utilităţile sale, şi anume veniturile şi bunurile sale, cu terenurile arabile cultivate şi necultivate, cu pajişti, păşuni, păduri, crânguri, ape, heleşteie şi ape curgătoare şi, în general cu toate utilităţile ce aparţin de ea, între limitele sale adevărate şi vechi, împreună cu acordul consiliului prelaţilor şi baronilor, sub titlu de donaţie nouă şi cu toate drepturile ce ţin de noi, amintitului cavaler Voicu şi prin persoana sa fraţilor săi Magas şi Radol, respectiv lui Radol, fratelui dinspre tată, şi totodată fiului său Ioan şi tuturor moştenitorilor şi succesorilor săi dăm, donăm şi hărăzim pentru totdeauna şi irevocabil să le ţină şi să le stăpânească fără să lezeze drepturilor altora prin cuprinsul scrisorii de faţă, care după ce va fi readusă, o vom întocmi sub formă de privilegiu. Dat în Visegrad, în ziua serbării Sfântului evanghelist Luca, în anul Domnului 1409”.

De-a lungul timpului, au existat controverse cu privire la întinderea moşiilor cu care familia lui Ioan de Hunedoara a fost recompensată pentru serviciile aduse regelui. Cert este că Hunedoara, aşezarea pe care avea să fie clădit Castelul Corvinilor, s-a numărat printre ele.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Castelul Corvinilor trăieşte clipe istorice. Ies la lumină frescele unice, care dezvăluie secretul Huniazilor VIDEO

Hunedoara în secolul al XIX-lea, descrisă de Aranyi, savantul care a salvat Castelul  Corvinilor de la ruinare

Castelul Corvinilor, plin de secrete. Iazul dispărut şi uimitorul izvor termal de la poalele sale

Podul medieval al Castelului Corvinilor dăinuie de peste cinci secole. Care este secretul trăiniciei sale

Legenda bizară a Castelului Corvinilor. Cum i-a înfiorat Elisabeta Szilagyi pe meşterii de la castel

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroină“ care l-a făcut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Castelul Corvinilor ascunde un mare secret: o criptă veche de şase secole, construită pentru Ioan de Hunedoara

Cele mai ascunse secrete ale Castelului Corvinilor: domniţa decapitată, beciul celor uitaţi, omul găsit mort în fântână

FOTO Blestemul bisericii părăsite din cauza unei picturi de groază. Nimeni nu s-a atins de icoana bizară

VIDEO Bijuteria de pe malul Streiului. Ce secrete păstrează biserica medievală din Streisângeorgiu, veche de şapte secole

VIDEO Biserica medievală Strei a intrat în şantier. Picturile vechi şi stela romană care fac din lăcaş o adevărată comoară

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite