Incendiu devastator în Giurgiu, după ce doi copii s-au jucat cu focul
0Un incendiu violent a mistuit miercuri seară două gospodării din localitatea Hulubeşti, judeţul Giurgiu, după ce doi copii s-au jucat cu focul. Flăcările au distrus aproximativ 1.700 de baloţi de fân şi lucernă şi trei tone de grâu, iar intervenţia pompierilor a fost dificilă din cauza cantităţii mari de materiale combustibile.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină aseară pentru stingerea unui incendiu violent ce a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Hulubeşti. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, Secţiei Mihăileşti şi Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere şi o cisternă. Flăcările au cuprins iniţial o anexă în care era depozitat fânul, arderea fiind favorizată de cantitatea mare de materiale combustibile şi s-a extins rapid şi în curtea vecinilor. Pentru că flăcările se extindeau cu repeziciune, în sprijin au venit şi pompierii voluntari de la SVSU Călugăreni, care au acţionat cu un buldoexcavator”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
Pagubele provocate de incendiu
În prima gospodărie, flăcările au distrus fânarul, aproximativ 500 de baloţi de fân şi lucernă şi trei tone de grâu. În gospodăria vecină, au ars aproximativ 1.200 de baloţi de fân şi lucernă.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Sfaturile pompierilor pentru prevenirea incendiilor
Pentru a evita astfel de situaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu recomandă părinţilor şi bunicilor să supravegheze copiii în permanenţă şi să le explice pericolele jocului cu focul. De asemenea, aceștia trebuie să nu lase chibrituri, brichete sau alte surse de aprindere la îndemâna celor mici și să depoziteze corect baloţii de fân, în spaţii uscate și aerisite.
Pompierii recomandă să învețe copiii următoarele reguli care le pot salva viața în caz de incendiu: dacă sunt singuri acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult disponibil; dacă nu pot părăsi locuința, să sune la numărul unic de urgență 112 și să anunțe evenimentul, precizând adresa și faptul că sunt blocați în casă; să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu pot fi văzuți; iar dacă se află într-o încăpere cu fum, să se deplaseze aplecați sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.























































