Video Incendiu violent la un spital din Spania: personal și pacienți, evacuați în siguranță
0Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață la Spitalul Santa Lucía din Cartagena, în sud-estul Spaniei. O parte dintre angajați și pacienți a fost evacuată preventiv, iar autoritățile anunță că nu există victime.
Sursa video: X/ @DiarioLaGaceta
Imagini difuzate de presa locală arată flăcări care se ridică pe fațada principală a uneia dintre clădirile spitalului, învăluind zona într-un nor gros de fum negru.
„Pompierii controlează incendiul, care a izbucnit la ora locală 7.15 (8.15, ora României), la Spitalul Santa Lucía din Cartagena”, au transmis serviciile municipale de urgență pe platforma X. Autoritățile au precizat că, în acest moment, nu a fost raportată nicio victimă, relatează News.ro.
Sursa video: X / @ORMurcia
Potrivit aceleiași surse, „personalul instituției de sănătate a evacuat pacienții din acest bloc și din zonele vecine către saloane mai sigure”.
Intervenție rapidă în rafale de vânt puternic
Primăria din Cartagena, oraș portuar cu aproximativ 200.000 de locuitori, a precizat într-un comunicat că incendiul a izbucnit „în exteriorul” spitalului și a fost împins de „rafale de vânt violente” către clădire, unde s-a extins și a afectat cel puțin două etaje.
Sursa video: X / @ORMurcia
Pompierii au reușit să circumscrie focul „în 20-25 de minute după ce au sosit” la fața locului, dar continuau miercuri verificările în interiorul spitalului pentru a se asigura că nu există alte pericole, a mai transmis primăria.























































