Șofer atât de beat încât n-a văzut polițiștii. Cum au reușit agenții să îl oprească
0Un bărbat de 49 de ani aflat aproape în comă alcoolică a fost urmărit de agenții rutieri pe străzile dintr-o comună gălățeană, mașina acestuia fiind blocată la un moment dat de autospeciala de Poliție.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au avut serios de furcă cu un șofer beat. Pe 8 septembrie 2022, în jurul orei 18,30, agenții se aflau pe strada Stadionului din localitatea Cosmești, județul Galați, și au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui bărbat aflat la volanul unui autoturism, care însă nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
„Polițiștii au pornit în urmărire cu semnalele acustice și luminoase pornite, iar pe strada Crizantemelor, au oprit autoturismul, blocându-i înaintarea cu autospeciala de poliție. A fost identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 49 ani, din satul Furcenii Vechi, comuna Cosmești, aflat sub influența băuturilor alcoolice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
La testarea alcoolscopică a rezultat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal „Anton Cincu” Tecuci, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele șoferului a fpst deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Beat și cu permisul suspendat, a încercat să scape fugind în pădure
Pe 17 august, alt conducător beat i-a pus pe jar pe polițiștii gălățeni. Poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie Corni şi Drăguşeni, judeţul Galaţi, aflaţi în serviciul de patrulare, au observat, pe DN24 la ieşirea din localitatea Ghingheşti, un autoturism al cărui şofer a frânat brusc şi a schimbat direcţia de mers.
Poliţiştii au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei şi au plecat în urmărirea autoturismului. Bărbatul aflat la volan a refuzat să se conformeze solicitării de a opri şi şi-a continuat deplasarea către localitatea Adam.
Ajuns într-o zonă împădurită, acesta a abandonat autoturismul, fiind depistat de poliţişti, în extravilanul localităţii Bursucani.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, iar bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.