Situație fără precedent în România: loc de joacă desființat de judecători, la cererea locuitorilor din zonă. Ce spun autoritățile

0
Publicat:

Situație neobișnuită în orașul Galați. Un loc de joacă va fi închis, după ce mai mulți locatari „s-au declarat deranjați” de zgomotul produs, au acționat Primăria în instanță și au câștigat.

Loc de joacă, închis din cauza locatarilor din zonă FOTO: Primăria Galați
Loc de joacă, închis din cauza locatarilor din zonă FOTO: Primăria Galați

„Primăria municipiului Galați informează că locul de joacă din cartierul Siderurgiștilor Vest, zona blocurilor 7A-7D, va fi închis, din cauza a opt locatari care s-au declarat deranjați, au acționat municipalitatea în instanță și au câștigat. Astfel, acest loc de joacă va rămâne doar o amintire pentru copiii din zonă”,  a informat Biroul de Presă al Primărie Galați.

Locul de joacă a fost amenajat pe o suprafață de 600 de metri pătrați, cu 12 leagăne, două balansoare, două tobogane și un spațiu cu echipamente pentru sport.

Timp de patru ani, de la darea în folosință până în 2022, când a fost acționată în instanță, Primăria Galați nu a înregistrat reclamații de genul imputațiilor exprimate în cererea de chemare în judecată.

„Mai mult, nicio instituție cu rol de prevenire și control în domeniul sănătății și ordinii publice nu a constatat vreo culpă a municipalității cu privire la modul de funcționare și utilizare a acestui spațiu”,  a precizat Primăria Galați.  

Parcul este monitorizat video, iar de-a lungul timpului comportamentul inadecvat al unora dintre aceia care se aflau în parc a fost sancționat punctual de Poliția Locală, susțin reprezentanții Primăriei. 

„Primăria a făcut toate demersurile legale și firești, astfel încât copiii să se bucure de acest loc de joacă.  Dar ne vedem astfel puși în situația regretabilă în care trebuie să punem în scurt timp <lacăt>, bucuriei copiilor din această zonă a orașului.  Facem eforturi considerabile pentru a amenaja cât mai multe spații dedicate celor mici în cartierele orașului, locuri speciale unde să se joace și să alerge în voie. De aceea, îi asigur pe copii și părinți că vom continua să modernizăm locurile de joacă din oraș și să amenajăm altele noi”, a transmis primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu. 

Situația este inedită în România și deschide calea pentru un precedent ce nici măcar nu putea fi imaginat până acum. Practic, în baza acestei decizii, orice grup de cetățeni poate cere și poate obține în instanță desființarea unor lucrări de infrastructură de pe spațiul public.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite