Primul Centru de diagnosticare a cancerului din regiunea Sud-Est, inaugurat la Galaţi. Va deservi bolnavi din şase judeţe
0
Un echipament medical de ultimă generaţie a fost inaugurat joi, 14 aprilie, la Galaţi. Este un aparat care ajută la diagnosticul precoce a cancerului, la stabilizarea şi monitorizarea pacientului după efectuarea terapiei. Centrul va deservi pacienţi din şase judeţeţe.
La Spitalul Judeţean Galaţi a fost inaugurat singurul Centru de Diagnosticare a Cancerului din regiunea SUD-EST. Centrul deţine un PET-CT, un echipament ultraperformant care foloseşte cea mai avansată tehnică de investigaţie a cancerului din cadrul Medicinei Nucleare.
„Aparatul este hibrid, o combinaţie între partea de medicină nucleară PET şi partea de radiologie, adică computer tomograf. Ne ajută pe noi în diagnosticul precoce al bolii, în stabilizarea bolii, în monitorizarea pacientului după efectuarea terapiei. Toate imaginile sunt fuzionate într-o singură investigaţie, care ne arată tot ce se întâmplă la nivelul organismului. Aparatul poate să ne pună un diagnostic chiar înainte de celelalte investigaţii”, ne-a declarat dr. Adina Başa, medic specialist în Medicină Nucleară.
Bolnavii de cancer din şase judeţe vor putea să beneficieze de tratament şi astfel nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze în capitală sau la Iaşi. Pentru instalarea acestui aparat medical, au fost amenajate spaţii speciale, inclusiv pentru pacienţi.
„În urmă cu 5-6 ani am început să implementăm un plan de luptă cu această teribilă maladie şi am spus că vom transforma Galaţiul într-unul din cele mai puternice centre naţionale de diagnosticare şi tratare a cancerului. Practic, astăzi, suntem singurul centru din regiune şi unul dintre puţinele din ţară care au un PET-CT, un echipament ultraperformant care poate descoperi cancerul în stadii incipiente, localizează precis celulele tumorale, stadializează gravitatea bolii, monitorizează eficienţa tratamentului oncologic şi depistează recidivele. Cu cât această boală este descoperită mai repede, cu atât cresc şansele de vindecare. În plus, pentru pacienţi această procedură este gratuită”, a precizat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Sursa: C.Mazilu
Potrivit specialiştilor, există un întreg protocol pentru programarea pacientului la astfel de investigaţii. Înainte de realizarea procedurii, bolnavul va primi un set de indicaţii pe care va trebui să le urmeze (un regim alimentar adecvat, evitarea efortului fizic şi hidratarea corespunzătoare).
Examinarea cu ajutorul PET-CT-ului este indicată în majoritatea tipurilor de cancer, inclusiv tumorile agresive pot fi diagnosticate şi monitorizate prin această metodă.
„De la Iaşi şi până la Bucureşti nu mai există un astfel de aparat. În momentul de faţă, adresabilitatea este foarte mare. Avem pacienţi de la Galaţi, Brăila, Vrancea, Vaslui, Constanţa, inclusiv de peste Prut. Sunt aproape 20.000 de oameni înscrişi în evidenţele spitalului. Este mai bine să previi, este mai important depistezi cancerul în fază precoce, deoarece poate fi tratat mai repede, iar costurile pot fi mai mic. De aceea am vrut ca acest aparat să fie la Galaţi. Mă bucur că am găsit medici, specialişti în medicină nucleară. Degeaba aduceam aparatură, dacă nu aveam şi medici”, a adăugat Fotea.
În acest moment, Galaţiul are două acceleratoare liniare de particule pentru tratarea cancerului şi un sistem ultramodern de diagnosticare a acestei boli. Primul accelerator are aproape 30.000 de şedinţe realizate, iar cel de-al doilea accelerator a fost deja montat şi se află în procedură de autorizare.

sursa: C.Mazilu
Investiţia, care a presupus achiziţionarea echipamentului şi amenajarea spaţiului, a fost realizată de către Consiliul Judeţean Galaţi din bugetul propriu. Valoarea investiţiei este de 8.449.000 de lei.
Vă recomandăm şi:
Primul heliport medical din Sud-Est, cu sistem de aterizare pe timp de noapte