Patru persoane, anchetate. Au agresat un bărbat la intrarea pe o plajă din Galaţi, sub privirile agenţilor de pază

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Patru persoane sunt cercetate pentru lovire, ameninţare, tulburarea liniştii publice şi influenţarea declaraţiilor. În weekend au atacat un bărbat în timp ce ieşea de la vestiarele complexului Plaja Dunărea din Galaţi. Ulterior, doi dintre agresori ar fi încercat să îl determine pe acesta să renunţe la plângere.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, pe rolul instituţiei a fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări pentru loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi influenţarea declaraţiilor. 

În urma cercetărilor s-a stabilit că patru persoane din Galaţi au agresat fizic un alt bărbat la intrarea în complexul Plaja Dunărea, sub ochii agenţilor de pază şi ai persoanelor aflate la intrarea în complex. 

Cei patru agresori au aşteptat ca bărbatul să iasă împreună cu concubina sa de la vestiare şi l-au atacat pe acesta, în conflict fiind rănit şi un agent de pază care ar fi intervenit.

Ulterior, unul dintre agresori i-a transmis victimei mai multe mesaje pe telefonul mobil în care, sub ameninţare, i-a cerut să nu anunţe organele de poliţie despre cele întâmplate.

De asemenea, un alt agresor i-a transmis concubinei victimei mesaje text, prini care îi cerea să determine victima să renunţe la plângere. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au cerut instanţei arestarea preventivă a celor doi agresori care au încercat să determine victimele agresiunii să nu anunţe organele de anchetă, însă instanţa a decis să îi plaseze pe cei doi bărbaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Totodată, ceilalţi doi agresori implicaţi în scandal au fost plasaţi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Vă mai recomandat să citiţi şi:

Tânăra care şi-a înjunghiat soţul şi l-a filmat în timp ce îşi dădea ultima suflare a fost eliberată din arest

Hoţi prinşi de poliţişti după ce unul dintre ei a rămas agăţat în gardul casei pe care voiau să o jefuiască

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite