Importanţa unui „Te iubesc“ pentru sănătate. De ce este greşit să căutăm dragostea în exterior

0
0
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Expresia în sine se devalorizează dacă aceia care o folosesc uzual nu ataşează, de regulă, şi o emoţie. Altfel este doar o asociere de cuvinte pe care o folosesc clişeistic, iar cei cărora li se adresează ştiu asta şi nu pun mare preţ pe ea.

Sunt şi persoane care nu pot să pronunţe această expresie pentru că ar fi mult prea dureros din cauza traumelor suferite în timpul copilăriei sau a vieţii de adult.

”Suntem influenţaţi de cuvinte şi emoţiile din spatele cuvintelor. Când spunem <<Te iubesc>>, e necesar să ne gândim cum facem acest lucru, ce înseamnă să pronunţăm aceste cuvinte şi ce stare declanşează în noi”, explică psihologul Stelian Chivu.

Este foarte important cum pronunţăm ”Te iubesc”, pentru că dacă este doar o proiecţie mentală, va suna fals, iar efectul va fi contrar celui aşteptat - în sensul că persoana căreia i se adresează îl va respinge sau chiar mai rău nu îl va mai lua în serios.

Iubirea este considerată una dintre cele mai puternice emoţii pe care omul le poate genera şi influenţează pozitiv sistemul imunitar şi pe cel respirator, organismul producând oxitocină, numit şi hormonul iubirii, şi serotonină, cunoscută şi ca hormonul fericirii.

Cele şapte forme ale iubirii

Expresia ”Te iubesc” este esenţială atât în viaţa de cuplu, cât şi în cea de familie, atât timp cât ea are în spate o stare corespunzătoare şi este spusă suficient de des, de preferat chiar zilnic. S-a dovedit ştiinţific că 80% din cuplurile care au căsnicie fericită îşi spun aceste cuvinte, iar ele sunt întărite de o serie întreagă de alte acţiuni.

Specialiştii au stabilit că există şapte forme de iubire. Prima este iubirea de siguranţă, ce ţine de asigurarea hranei şi adăpostului necesar pentru supravieţuire, a doua este iubirea de sex, a treia formă de iubire este cea pentru putere sau posesia de bunuri.

Iubirea se rafinează de la al patrulea nivel, când partenerii vorbesc puţin şi se înţeleg ma mult din priviri. A cincea formă de iubire este cea a comunicării, când cel în cauză caută să îşi expansioneze conştiinţa, al şaselea nivel al iubirii presupune iubirea necondiţionată, iar a şaptea formă este iubirea Divinităţii.

”Sunt persoane pentru care iubirea înseamnă să faci diverse lucruri pentru ei, cum ar fi să speli vasele sau să faci cumpărături, alţii vor să le dovedeşti că îi iubeşti. Acest gen de ataşament se încadrează în primele trei niveluri de iubire şi se manifestă la cei care aşteaptă tot felul de lucruri de la partener, îl condiţionează şi încă cercetează să vadă dacă este cel pe care şi-l doresc”, spune psihologul Stelian Chivu.

Aşteptare sau căutare

Sunt multe persoane care îşi caută iubirea trăind doar starea de aşteptare sau de căutare. Greşeala pe care o fac este să caute în exterior iubirea pentru a se simţi împliniţi, când ar trebui să o descopere mai întâi în interior, astfel încât să o şi poată apoi dărui.

”Este vorba de un lucru foarte simplu şi anume legea rezonanţei: iubirea va atrage iubire. Evident, şi reciproca este valabilă. Iubirea îmbracă multe forme şi depinde de foarte mulţi factori. Importantă este autocunoaşterea, să aflăm ce ne face să vibreze inima. Poate fi un răsărit de soare, poate persoana iubită sau o plimbare în natură”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Cât de mult rău fac prejudecăţile

Cei care nu pot spune ”Te iubesc” vin cu programe negative, şabloane mentale şi blocaje din trecut. De pildă, sunt persoane care cred că dacă pronunţă aceste cuvinte, totul devine foarte serios şi se încarcă astfel cu o responsabilitate mai mare decât cea pe care vor să şi-o asume. Alţii consideră că expresia este folosită de multe ori doar ca să poată fi cerute anumite lucruri.

Sunt şi cei care merg pe principiul ”Mai răruţ, că-i mai drăguţ”, apreciind că expresia ”Te iubesc” spusă de prea multe ori ar plictisi, pierzându-şi astfel greutatea. Dacă persoana căreia îi adresăm aceste cuvinte nu suportă să le audă zilnic, înseamnă că are o problemă cu cel care le spune, fie una de cuplu, dacă vorbim de o relaţie, fie una de comunicare, dacă vorbim de familie sau anturaj.

”Dacă reuşim să înţelegem şi să trăim aceste cuvinte când le spunem, ne ajutăm în primul rând pe noi înşine şi apoi şi pe ceilalţi. Pe lângă iubirea pe care o simţim, vom avea parte şi de fericire, bunăvoinţă, iertare, dăruire, vindecare, siguranţă şi încredere de sine”, enumeră psihologul Stelian Chivu câteva dintre beneficiile folosirii acestei expresii.

Scuza de serviciu şi calea spre vindecare

Mai multe studii ştiinţifice efectuate recent au stabilit că cei care spun constant ”Te iubesc”, de regulă zilnic, şi simt acest lucru sunt mult mai sănătoşi decât ceilalţi. Scuza de serviciu a multora este că nu au cui să spună aceste cuvinte. Specialiştii recomandă să folosim expresia ”Te iubesc” animalului de companie, dacă avem unul, plantelor din casă sau grădină, persoanelor apropiate şi în general cui simţim că merită acest lucru.

”Fiecare dintre noi pot să facă şi un test simplu. Să analizeze de câte ori înjură zilnic şi cu ce energie fac asta şi cu ce intensitate şi stare spunem <Te iubesc>. După ce conştientizăm diferenţa dintre cele două stări, va fi evident că nu are sens să ne consumăm energia şi nervii spunând lucruri negative care ne afectează sistemul imunitar, când ne putem concentra pe această expresie simplă care nu aduce decât sănătate pentru noi şi cei cu care interacţionăm”, încheie psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Efectele psihologice ale rugăciunii. Cum reuşesc călugării să atingă pacea mentală

De ce mintea face de multe ori asocieri şi alegeri greşite. Explicaţiile unui psiholog

Galaţi


Ultimele știri
Cele mai citite