Ciclotimia, tulburarea care ne dă peste cap viaţa. Cum ne poate face să pierdem total contactul cu realitatea
0
Mulţi dintre noi au trecut la un moment dat prin episoade în care au alternat stările euforice şi de optimism nerealist cu episoadele de furie, frustrare şi nelinişte. Ca să ne recăpătăm controlul asupra vieţii este necesar să facem un lucru simplu, pe care mulţi din noi îl ignoră.
Fluctuaţiile emoţionale sunt treceri de la sentimente exagerate de fericire la tristeţe şi nu sunt deloc de neglijat. Specialiştii numesc trecerea de la o stare la alta ciclotimie, o afecţiune care poate fi de multe ori confundată cu schimbările naturale în viaţa unei persoane. Femeile şi bărbaţii sunt afectaţi în egală măsură de aceste schimbări de dispoziţie.
Potrivit specialiştilor, persoana în cauză va avea o stimă de sine exagerată, dorinţa nestăvilită de a vorbi, un optimism care nu se bazează pe realitate, sentimentul că are prea multe gânduri. La acestea se adaugă implicarea imprudentă în diverse activităţi şi ieşirea în evidenţă la serviciu, dar şi din punct de vedere sexual sau în grupul de prieteni.
”Pentru că astfel de persoane trec rapid de la o stare la alta, ajung să fie extrem de iritabile şi trec printr-o adevărată avalanşă de sentimente negative, pornind de la vinovăţie, nelinişte şi până la frustrare şi probleme de concentrare. În cazurile grave pot apărea şi gânduri referitoare la moarte şi chiar sinucidere”, explică psihologul Stelian Chivu.
Când apar fluctuaţiile emoţionale
Fluctuaţiile emoţionale sau ciclotimia apare, de regulă, în adolescenţă. Oamenii care au astfel de stări sunt catalogaţi drept dificili de către cei din jurul lor. Consumul de alcool şi droguri accentuează ieşirile nervoase ale acestor persoane.
Persoanele în cauză nu apelează la un psihoterapeut pentru că nu consideră trecerea de la o stare la alta ca pe o problemă. Mulţi din cei care suferă de ciclotimie preferă să îşi ascundă simptomele muncind foarte mult. În cazurile grave, se poate ajunge ca respectivii să dezvolte tulburări bipolare.
”Simptomele diferă de la o persoană la alta. Aceste persoane pot fi bine din punct de vedere emoţional şi mental pentru o perioadă, iar apoi să aibă căderi severe şi chiar să intre în depresie. În aparenţă, par că duc o viaţă normală, dar sunt, de fapt, imprevizibile, pentru că au schimbări bruşte de dispoziţie”, spune psihologul Stelian Chivu.
Extremele emoţionale
Persoanele afectate de ciclotimie ies în evidenţă mereu prin stări emoţionale duse la extrem. Sunt fie mult prea optimiste, cu o încredere în sine exagerată şi vorbesc mai mult decât de obicei, fie nu reuşesc să se mai controleze şi încep să aibă un comportament deplasat de multe ori, sunt iritabile şi agitate, muncesc în exces, sunt distrase şi nu se mai pot concentra.
În cazurile grave, cei în cauză simt că trăiesc degeaba, plâng fără motiv, îşi pierd interesul pentru activităţi care le făceau plăcere şi simt că nu sunt apreciaţi. La toate acestea se adaugă problemele cu somnul, oboseala care de multe devine cronică, neliniştea şi problemele de concentrare.
Nu se ştie ce le provoacă
Studiile de specialitate nu au stabilit până acum cu claritate ce provoacă fluctuaţiile emoţionale. Există însă o combinaţie de factori care contribuie la declanşarea ciclotimiei, iar cei mai importanţi sunt moştenirea genetică, schimbările produse în chimia creierului, traumele suferite de-a lungul vieţii şi perioadele prelungite de stres.
”Ca să începem să depăşim aceste stări toxice, este necesar să ţinem un jurnal zilnic, unde să ne notăm stările de spirit pe care le avem în timpul unei zile, dar şi dacă ne trezim noaptea şi cât de des. În acest mod vom identifica nişte tipare mentale şi emoţionale, pe care le vom folosi ca să găsim cele mai bune metode de vindecare”, explică psihologul Stelian Chivu.
Important de ştiut este că ciclotimia necesită tratament pentru toată viaţa, fie specializat prin intermediul unui psihoterapeut, fie aplicat prin metode individualizate de persoanele afectate chiar şi atunci când lucrurile par să meargă în direcţia bună şi nu mai manifestă stări emoţionale duse la extrem.
Cum ne vindecăm
Una dintre cele mai eficiente terapii este autocunoaşterea. Cel în cauză descoperă singur sau cu ajutor specializat care sunt convingerile şi comportamentele nesănătoase pe care le are, iar apoi le înlocuieşte cu altele pozitive. În paralel, trebuie să dezvolte strategii proprii pentru a face faţă stresului şi a se descurca în situaţiile ce au potenţialul să declanşeze un episod emoţional extrem.
Specialiştii recomandă ca aceste persoane să îşi stabilească un program zilnic. De pildă, o oră de culcare şi de trezire, ore exacte la care iau masa. În acest fel, vor reuşi să gestioneze mult mai bine stările prin care trec. Un lucru simplu, pe care toţi îl putem face, este mişcarea zilnică. Introducerea acestui exerciţiu în rutina zilnică poate face diferenţa în vindecarea de ciclotimie.
„Sunt extrem de importante activitatea fizică regulată şi exerciţiile fizice. Plimbaţi-vă, mergeţi cu bicicleta sau alergaţi în parc. Mişcarea favorizează eliberarea de endorfine de către organism, care îmbunătăţesc semnificativ starea de spirit şi ajută la reglarea somnului”, conchide psihologul Stelian Chivu.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Efectele psihologice ale rugăciunii. Cum reuşesc călugării să atingă pacea mentală
De ce mintea face de multe ori asocieri şi alegeri greşite. Explicaţiile unui psiholog