Video Fata care uimește cu vocea ei la doar 15 ani. Auzind-o pe Briana, Andra a rămas mască: „Văd o mare cântăreață în tine“ VIDEO
0Briana Ioana Gușu, elevă la un colegiu din Galați, impresionează cu vocea ei de aur. Este fascinată de muzica gospel și de jazz și va studia teatru, dans și muzică în Marea Britanie pentru a deveni cunoscută în toată lumea.

Briana Ioana Gușu (15 ani), elevă în clasa a IX-a la Colegiul ”Alexandru Ioan Cuza” din Galați, face canto de la 8 ani și este îndrăgostită de muzica gospel și de jazz pentru că o provoacă permanent ca artist. Idolul ei este Jennifer Hudson, o cunoscută actriță și cântăreață americană.
Pasiunea pentru cântat a pornit de la balet, pe care l-a practicat timp de patru ani, deși aparent nu este nicio legătură între cele două.
„Când eram mai mică îmi plăceau balerinele și am vrut să fac și eu ceea ce făceau ele. Nu am avut succes, dar cântam în timp ce dansam, iar antrenoarea m-a remarcat și m-a trimis la o colegă de-a ei de la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galați”, povestește Briana cum a început totul.
Când avea 11 ani, Briana a învățat și puțină actorie și a jucat într-un musical la teatrul pentru copii din Galați. A studiat canto la școala privată de canto CrissMusic din Galați, avându-i ca profesori pe Valentin Vasopol si Cristina Boghici, actriță și cântăreață la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galați, și a urmat cursuri de pian cu profesoara Viorica State Viorica de la Scoala de Arte Galați.
„Văd o mare cântăreață în tine”
Pe parcursul anilor a participat la mai multe emisiuni televizate, unde a impresionat jurații cu vocea ei. La emisiunea „NextStar” din 2018 a interpretat magistral melodia Arethei Franklin – Think și a primit Trofeul „Golden Star”, cu participare directă în finala mare „Next Star”. A mărturisit atunci că avea o pasiune pentru foarfeci. Tundea și tăia tot ce prindea prin casă.
„Când mă plictiseam, mă tundeam singură. M-a prins odată mama cu foarfeca în păr, iar bunica mi-a făcut poze și au râs toți colegii mei de la grădiniță”, își amintește amuzată Briana. Ca să evite astfel de situații, părinții i-au cumpărat un manechin, pe care își exersa abilitățile de hairstylist.

La „Românii au Talent” (2022) a obținut patru de DA cu o interpretare de excepție a piesei lui Justin Timberlake, „Cry Me A River", însă într-o manieră diferită. Sunetele pop au fost împletite cu influențe jazz și soul.
Reacția a fost pe măsură. Atât publicul, cât și jurații s-au ridicat în picioare la finalul interpretării. „Vai de mine! Ești foarte talentată! Mă bucur că ai spus toate cele trei stiluri de muzică pentru că mi-am dat seama că de la fiecare ai luat câte ceva, așa că-ți urez succes în cariera ta. Văd o mare cântăreață în tine. Îți doresc să ai un drum frumos!", i-a transmis Andra.
Panoplie de premii și trofee
A participat alături de artistele Nico si Luminița Anghel la două proiecte muzicale, iar rezultatele sale la concursurile de canto vorbesc de la sine. A obținut marele trofeu – Junior-la Festivalul Stea Printre Stele Bacău (2017), marele trofeu al Festivalului Lumini sonore (2018) by Ozana Barabancea.
Și-a adăugat în palmares și marele trofeu al Festivalului “Viva Allegria” (2018), marele trofeu al Festivalului CrissMusic (2018), marele trofeu al Festivalului „Lucky Kids”– Roman (2019), marele trofeu al Festivalului "Ecoul Pietrei Craiului" Zărnești (2019).
De asemenea, a câștigat premiul Radio Iași – de 2 ori ( în cadrul Festivalului „Stea Printre Stele” (2017) și Festivalului ”Floare de april” (2018), premiul „Tinere talente” – Radio România Regional la Festivalul Lucky Kids – Roman (2019) și trofeul Portret “ Luminița Anghel”-Sibiu (2019).

Nu lipsesc trofeele și premiile câștigate la diferitele categorii de vârstă la care a concurat: trofeul categoriei “Capitala Muzicală”- Sibiu (2021), trofeul categoriei „Floare de April”-Tecuci (2017), trofeul categoriei „Europopstar”-Pitești (2017), trofeul Golden Prize al categoriei la festivalul „Junior Music Fest Brașov-2017 și 2018.
La acestea se adaugă trofeul categoriei – „Stea Printre Stele”- Bacău (2018), trofeul categoriei – „Mărul de Aur”-2017 și 2018 și premiul de excelență Hermannnstadtfest Sibiu în 2019. La toate acestea se adaugă multe alte premii câștigate în 2021 si 2022.
Teatru, dans și muzică
Plănuiește ca după absolvirea liceului să plece în Marea Britanie, unde să studieze teatru, dans și muzică, într-un cuvânt musical, pentru a-și urma visul de-a deveni cântăreață.
„Nu știu dacă voi continua cu ce îmi place mie, pentru că în industrie nu este la mare căutare jazz-ul sau gospelul. O să fac și sacrificii pe această parte, când nu o să cânt ceea ce îmi place mie, dar o să o fac în stilul meu”, spune Briana.
Îi place jazz-ul pentru că este relaxant, dar îi oferă și o libertate foarte mare ca artist, în timp ce gospelul transmite putere. Ambele sunt extrem de încărcate de emoție, așa cum este și ea. Vrea să își facă o carieră în muzică în afara țării pentru că are mai multe oportunități decât ceea ce oferă în prezent România.

Îi este greu să descrie ceea ce simte cântă urcă pe scenă și începe să cânte. Este un amestec de adrenalină, dar și de trăire profundă a ceea ce cântă și vrea ca publicul să simtă acest lucru.
Specialiștii din industria muzicală o apreciază mult pentru că dă totul la fiecare interpretare muzicală și pentru că reușește să transpună și spectatorii în povestea pe care o spune în fiecare cântec.
„Tot ce spui în acel cântec, orice sunet emiți trebuie dus cumva la extrem, astfel încât audiența să fie cuprinsă de acel sentiment pe care îl transmiți. Este ceva superb. Ține mult și de actorie și de limbajul nonverbal”, explică Briana.









GALERIE FOTO BRIANA IOANA GUȘU
Îi place Delia pentru show-urile pe care reușește să le pună în scenă, iar la Jennifer Hudson apreciază gospelul autentic pe care îl cântă. În traducere din engleză, termenul „gospel” înseamnă printre altele evanghelie și este, de fapt, muzică creștină afroamericană din secolele XX și XXI.
Mai exact, gospelul este muzica bisericească a comunităților creștine afroamericane, în principal corală, caracterizată prin influențe de jazz și blues. Termenul se mai folosește azi și cu semnificația lărgită, mai generală, de muzică pop creștină. „Jennifer Hudson transmite atât de multe prin ceea ce cântă și o face cu o lejeritate extraordinară. Vreau să ajung și eu la acel nivel”, încheie cu emoție tânăra artistă.