Învățătoarea care își educă elevii să devină lideri. Are rezultate remarcabile după doi ani de profesorat

0
Publicat:

Diana Iaru, învățătoare la o școală rurală din județul Buzău, le dezvoltă elevilor săi spiritul de echipă, îi învață să lucreze cu termene limită și îi încurajează să își împărtășească cunoștințele cu colegii.

Diana Iaru și micuții săi elevi FOTO arhiva personală
Diana Iaru și micuții săi elevi FOTO arhiva personală

Diana Iaru (24 de ani) este învățătoare la Școala Gimnazială nr.2 din comuna Padina, județul Buzău, și a obținut în acest an locul al doilea la concursul „Profesorul anului în mediul rural”, categoria „Dezvoltarea leadership-ului la elevi”, organizat de Teach for Romania pentru rezultatele sale impresionante de la clasă.

A absolvit Liceul Pedagogic din Buzău și apoi Facultatea de Litere a Universității București. În învățământ a intrat acum doi ani, iar în această scurtă perioadă de timp a reușit să le dezvolte copiilor capacitatea de-a fi lideri prin diverse activități de învățare, prin care a căutat să le ofere elevilor încredere în forțele proprii, ca mai apoi aceștia să genereze încredere celorlalți.

I-a încurajat să răspundă tot timpul la ore, să nu le fie teamă să vorbească în fața clasei, ca mai apoi sa fie capabili să o facă în fața unui audiențe mai numeroase.  „I-am încurajat să greșească, pentru că greseala e o dovadă că au încercat, care ii va conduce către un alt drum spre reușită”, a explicat Diana pentru „Adevărul”.

Profesori pentru colegii de clasă

A căutat să realizeze activitățile de învățare pe  grupe, astfel încât micuții săi elevi să se obișnuiască să comunice mai mult și să construiască relații cu colegii, dar și să învețe să accepte și punctul de vedere al celorlalți.

„De exemplu, la Arte vizuale și abilitați plastice elevii lucrau în grup de câte 4-5, iar la final fiecare venea să își prezinte lucrarea. Prima dată își apreciau ei înșiși produsul, apoi ceilalți colegi completau, fiecare având propria opinie”, își explică metoda învățătoarea.

La orele de Matematică, dacă erau elevi care terminau mai repede sarcinile de lucru, le dădea posibilitatea să meargă să-și ajute un coleg care lucra mai greu.

GALERIE FOTO DIANA IARU

„Să explice el cerința și să îl ghideze ca un adevărat profesor. Se simțeau foarte bine în astfel de activități, pentru că le ofeream încredere și pentru că puteau să-și arate, într-un mod plăcut, cunoștințele. În felul acesta, primeau mai multă încredere în ei înșiși și gradul de validare creștea”, punctează Diana câteva din motivele pentru care își încurajează elevii să devină, la rândul lor, profesorii pentru colegii de clasă.

Exercițiu simplu de leaderschip

Diana a participat cu elevii săi la diverse concursuri extrașcolare, cum ar fi „Micii Olimpici” sau „Amintiri din copilărie”, cu scopul de a-i familiariza încă de la o vârstă fragedă cu rezolvarea unor sarcini contracronometru. Astfel, elevii săi au devenit mai atenți și mai organizați.

Învățătoarea transformă orice ocazie într-o oportunitate pentru a le crește stima de sine elevilor săi și a le dezvolta abilitățile.

„De Crăciun am mers la colindat împreună cu ei. Le-a plăcut mult pentru că s-au distrat, dar au fost și responsabili, au cântat frumos și le-a făcut plăcere să cunoască persoane noi, din același sat. S-au simțit importanți și apreciați, iar stima de sine a crescut. Au fost valorizați”, povestește Diana.

Învățătoarea a mers cu elevii săi de Crăciun cu colindatul FOTO arhiva personală
Învățătoarea a mers cu elevii săi de Crăciun cu colindatul FOTO arhiva personală

Pentru a-i învăța să-și asume responsabilități, la finalul orelor de muzică, împarte clasa în băieți și fete. Fiecare elev este responsabil pentru grupa lui. Se bucurau împreună dacă reușeau să câștige concursul de muzică sau se motivau reciproc pentru a se descurca mai bine la următoarea competiție. 

”Am încercat, atât cât s-a putut, pentru că o mare parte a timpului (n.r. un semestru) l-am petrecut online, să îi invăț să aibă încredere in ei, să nu le fie teamă de necunoscut, să fie curioși, să descopere lucruri noi, să fie o plăcere să lucreze în echipă și să își asume responsabilitatea pentru fiecare lucru pe care îl fac”, spune învățătoarea.

„Când vor fi nedreptățiți, vor ști sa intervină”

Consideră că fiecare copil are nevoie de un profesor care să îl ajute să își dezvolte calitățile de leader, pentru că astfel va fi pregătit să dea piept cu viața. Pentru Diana, clasele primare reprezintă un fel “cei patru ani de acasă”, unde copii învață diverse noțiuni și sunt îndrumați de un cadru didactic. 

A ținut mereu aproape și părinții, cu care a comunicat zilnic și nu s-a sfiit să le spună că sunt probleme atunci când era cazul. I-a tratat cu respect, iar ei i-au răspuns printr-o deschidere completă, ce i-a permis să îi transforme în colaboratori pentru ca elevii să progreseze și mai mult.

”Prin astfel de activități vor deveni copii încrezători, curioși și responsabili. Vor avea mereu dorința de a-i învăța pe ceilalți, nu vor fi egoiști, nu vor păstra bagajul de cunoștințe doar pentru ei. Le va plăcea să împartă cu ceilalți. Vor fi buni comunicatori, vor ști să-și impună, cu calm, punctul de vedere, iar când vor fi nedreptățiți, vor ști să intervină.  Sper să fie oameni care vor schimba în bine comunitatea din care fac parte. Care nu vor fi temători în a face greșeli, pentru că și le vor asuma și vor învăța mereu câte ceva din ele”, sunt abilitățile cu care învățătoarea speră ca elevii săi să rămână.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite