Doi poliţişti sunt noii campioni europeni la enbu mixt şi kumite echipe. Oamenii legii au impresionat la Campionatul European de Karate Fudokan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Butură Alex Dănuţ (stânga) şi Mihai-Cristian Tâmpeanu Foto: IPJ Galaţi
Butură Alex Dănuţ (stânga) şi Mihai-Cristian Tâmpeanu Foto: IPJ Galaţi

Mihai-Cristian Tâmpeanu şi-a adăugat în palmares o nouă medalie de aur, ajutându-l şi pe mai tânărul său coleg Butură Alex Dănuţ din postura de antrenor să obţină o medalie de aur şi două de bronz.

În perioada 05 – 09 decembrie, a avut loc la Portoroz, în Slovenia, Campionatul European de Karate Fudokan, competiţie la care au participat aproximativ 2.000 de sportivi din 21 de ţări de pe continent. Printre participanţi s-au aflat şi doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, care au obţinut două medalii de aur şi două de bronz.

Mihai–Cristian Tâmpeanu, care deţine numeroase alte titluri de campion mondial, european, balcanic şi naţional, a obţinut şi de această dată locul 1 la proba enbu mixt, adăugând în palmaresul său o nouă medalie de aur.

Antrenat de Mihai–Cristian Tâmpeanu, tânărul său coleg Butură Alex Dănuţ a obţinut, concurând la categoria tineret, o medalie de aur la proba kumite echipe şi două medalii de bronz la probele fuku go şi kumite individual. Multiplu campion mondial, european şi naţional, la rândul lui, acesta speră să-i calce pe urme antrenorului şi să-i depăşească performanţele.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite