Copilă batjocorită repetat de un bărbat din Galați în locuința în care stătea cu chirie. Agresorul a fost arestat
0Mama unei fete de 15 ani a anunțat Poliția când adolescenta i-a povestit că a fost violată, de mai multe ori, de un bărbat de 30 de ani în imobilul din Galați în care acesta locuiește cu chirie.
Pe 13 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Galați au fost sesizați de către o femeie, de 32 de ani, din municipiul Galați, cu privire la faptul că fiica sa, de 15 ani, ar fi întreținut relații sexuale prin constrângere și violențe fizice, cu un bărbat de 30 de ani.
„În urma activităților de urmărire penală, coordonate de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și desfășurate în cadrul unui dosar penal, deschis sub aspectul comiterii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, precum și în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au stabilit că, în cursul lunii martie 2024, bărbatul ar fi întreținut în mai multe rânduri relații sexuale, prin constrângere, cu minora, în imobilul în care acesta locuiește cu chirie, din municipiul Galați”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
La aceeași dată, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de 14 martie 2024, Judecătoria Galați a emis față de acesta, un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Violată în toaleta unui mall la Galați
O altă adolescentă de 15 ani din Galaţi a fost violată pe 30 noiembrie 2022. Fata a fost batjocorită în toaleta unui mall de fostul ei prieten cu doi ani mai mare.
Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la faptul că într-o toaletă din incinta unui mall, amplasat pe bulevardul George Coşbuc din municipiul Galaţi, o persoană are nevoie de ajutor.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie, ajunşi în scurt timp la faţa locului, au identificat o adolescentă, cu vârsta de 15 ani, care a declarat faptul că, în jurul orei 19,00, s-ar fi întâlnit întâmplător în zona toaletelor cu fostul ei prieten, care ar fi tras-o forţat într-un grup sanitar, unde ar fi constrâns-o, prin ameninţări cu acte de violenţă, să întreţină cu acesta, împotriva voinţei sale, raport sexual”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
Cel care a comis fapta nu a mai fost găsit la faţa locului, însă poliţiştii au stabilit cu exactitate cine este persoana, un tânăr cu vârsta de 17 ani. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv și trimis în judecată sub acuzația de viol.