Bătrână violată în timp ce trăgea să moară, la Galați. Detaliile unei crime macabre

0
Publicat:

O femeie de 80 de ani s-a trezit noaptea cu un consătean în casă, care a înjunghiat-o fără să îi spună vreo vorbă, iar apoi a întreținut relații sexuale cu ea în timp ce bătrâna își dădea sufetul. A furat din casă câteva mărunțișuri și a plecat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Trupul neînsuflețit al victimei a fost găsit de o vecină FOTO arhivă Adevărul
Trupul neînsuflețit al victimei a fost găsit de o vecină FOTO arhivă Adevărul

Polițiștii l-au identificat pe autorul crimei din comuna gălățeană Liești, comisă în urmă cu patru zile. Este vorba de un bărbat de 56 de ani, consătean cu victima. Sâmbătă, 13 aprilie, o femeie de 80 de ani fusese găsită fără suflare în propria casă, plină de urme de violenţă.

În urma primelor verificări, femeia ar fi fost bătută, strangulată, înjunghiată de câteva ori și violată. Anchetatorii au refăcut firul oribilei crime, care a șocat comunitatea din Liești.

„În seara de 12.04.2024, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa victimei M.V., în vârstă de 80 de ani, din localitatea Lieşti, escaladând gardul împrejmuitor al curţii şi a lovit-o pe aceasta în zona capului şi de două ori cu un cuţit în zona toracică, iar apoi a întreţinut cu ea un raport sexual, împotriva voinţei ei. După decesul victimei, cauzat de leziunile produse prin lovirea cu respectivul cuţit, inculpatul a sustras o sumă de bani din locuinţa acesteia şi alte bunuri, de mică valoare, părăsind locaţia prin acelaşi loc prin care intrase”, a explicat procurorul de caz.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a deschis un dosar penal pe numele bărbatului de 56 de ani pentru violare de domiciliu, omor calificat, viol și tâlhărie calificată.

Pe 16 aprilie, bărbatul a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Bătrână batjocorită și bătută până la moarte în propria casă

Un caz asemănător a avut loc în orașul Ianca, județul Brăila, în 2023. Mircea Constantin, un brăilean de 35 de ani, a dat buzna în toiul nopții peste o bătrână de 95 de ani și, beat fiind, a lovit-o cu bestialitate și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale.

Curtea de Apel Galați l-a condamnat definitiv pe bărbat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat și viol.

Individul fusese eliberat condiționat în 2021, după ce fusese condamnat anterior tot pentru crimă. În 2013 și-a ucis în bătaie tatăl vitreg. Crima din 2023 i-a îngrozit anul trecut pe locuitorii orașului brăilean Ianca.

„La data de 7 mai 2023, în jurul orei 13,45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Brăila, cu privire la faptul a găsit-o pe mama sa, în vârstă de 95 de ani, din orașul Ianca, decedată în locuință, prezentând urme de violență”, au stabilit anchetatorii.

Bătrâna a fost găsită de către fiul său, dezbrăcată. Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii au stabilit ulterior și cronologia faptelor.

„Din primele cercetări se pare că o persoană necunoscută ar fi pătruns fără drept în locuința femeii, unde prin întrebuințarea de violențe ar fi violat-o, după care aceasta a decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Mircea Constantin a fost ulterior identificat de polițiști pe raza județului Prahova, unde fugise în încercarea de a scăpa de arestare.

„În urma căutărilor efectuate, polițiștii au depistat pe raza județului Prahova, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din orașul Ianca, care a fost condus la sediul poliției pentru audieri în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și viol, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila”, au mai adăugat reprezentanții IPJ Brăila.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite