O adolescentă s-a dus la Urgențe cerând să i se facă un avort. Reacția ei după refuz a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi

0
Publicat:

O elevă de 17 ani s-a prezentat la Urgența Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă un avort. Refuzul doctoriței a dus la deznodământ neașteptat.

Tânăra se prezentase la spitalul din Suceava alături de mama ei FOTO arhivă Adevărul
Tânăra se prezentase la spitalul din Suceava alături de mama ei FOTO arhivă Adevărul

O elevă de 17 ani, din clasa a XII-a, s-a prezentat marți seara, 9 aprilie 2024, alături de mama ei, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava și a cerut să i se facă pe loc o întrerupere de sarcină.

Una dintre doctorițele de gardă le-a luat pe cele două deoparte și le-a explicat că la Unitatea de Primiri Urgențe nu se pot face avorturi. Le-a recomandat să meargă la un medic ginecolog, fie la spital, cu trimitere de la medicul de familie, fie la un cabinet privat.

Mama aflase că fiica este însărcinată în 11 săptămâni și pentru ele era o urgență, dar cu tact și delicatețe, medicul de gardă le-a explicat că nu se poate în UPU, că întreruperea la cerere a unei sarcini în evoluție nu este o urgență medicală. Ginecologul de gardă din spital le-ar fi spus același lucru”, a povestit doctorul Liviu Cîrlan, medicul-șef la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Suceava, potrivit Monitorul de Suceava.

Chiar dacă doctorița a dat dovadă de tact și compasiune, adolescenta gravidă, care voia s scape neapărat de sarcină, urgent, nu a înțeles, s-a înfuriat și a plecat de acolo aruncându-i medicului o vorbă grea: „Sunteți o nesimțită!”. 

Gestul tinerei de 17 ani a făcut-o pe doctoriță să plângă.

„Doctorița era în lacrimi. A zis că este pentru prima dată în viața ei când i-a spus cineva „nesimțită”. Este incredibil, cu atât mai mult cu cât a venit din partea unei adolescente, a unei eleve de liceu”, a încheiat cu amărăciune medicul Liviu Cîrlan.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite