Spitalul Judeţean are datorii de zeci de milioane de lei şi sute de procese pe rol

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Spitalului "Sfântul Pantelimon" din Focşani recunoaşte că a pierdut déjà mai multe procese intentate din cauza datoriilor.Debitele spitalului către furnizorii de materiale şi servicii se ridică la peste 20 de milioane de lei. Bugetul unităţii pentru 2010 este de 50 de milioane de lei, egal cu cel de anul trecut.

Una dintre cele mai mari datorii pe care le are Spitalul de Urgenţă din Focşani este cea către Serviciul de Ambulanţă, suma ridicându-se la peste 700.000 de lei.

"S-au făcut toate demersurile legale pentru a recupera aceşti bani. Există o hotărâre judecătorească prin care se arată că trebuie să ne primim banii pentru prestări servicii către Spitalul de Urgenţă. În această lună este un nou termen şi vom vedea unde se va ajunge.

Suntem colegi de suferinţă cu cei din spital, dar legea este lege. Legea spune clar că orice sumă care nu este recuperată va fi imputată managerului, aşa că nu e deloc glumă", susţine Cristian Onia, directorul Serviciului Judeţean de Ambulană Vrancea.


Nicolae Moise, directorul Spitalului "Sfântul Pantelimon", recunoşate că situaţia în care se află unitatea condusă de el este în moarte clinică şi nu ştie dacă îşi va mai putea reveni curând.


"Practic nu există firmă care să ne aprovizioneze la care noi să nu avem datorii. Şi nu sunt deloc puţine. Peste 400 de fime îşi aşteaptă banii de la noi. Stau cu facturile şi îşi aşteaptă banii. Am avut şi conturile blocate, iar situaţia se va repeta atâta timp cât noi vom pierde procesele pe care ni le-au intentat multe dintre societăţile cu care avem contract direct şi la care noi avem restanţe financiare", spune managerul Nicolae Moise.

Bolnavii îşi iau medicamentele singuri


Pentru că în fiecare lună conturile bancare ale Spitalului de Urgenţă din Focşani sunt alimentate de Casa de Asigurări doar pentru plata salariilor şi a utilităţilor, bani pentru mediamente nu mai sunt deloc.
"Se face economie la fiecare tratament medical.

Trimitem oamenii să-şi cumpere singuri mediamentele de care au nevoie de la farmacii, lucru care nu este normal, dar nu avem ce face în condiţiile date. Cei care sunt internaţi pentru câteva zile sunt trataţi cu medicamente mai ieftine, din România. Cele din străinătate sunt prea costisitoare pentru a şi le permite toţi", afirmă managerul spitalului, Nicolae Moise.


Pe lângă faptul că banii au fost foarte puţini în 2009, anul acesta bugetul a fost repartizat foarte târziu şi în lipsa acestuia, spitalele nu au putut să organizeze nici licitaţiile pentru medicamente, fapt ce a blocat de multe ori activitatea pe secţii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite