Cum este încălcată legislaţia alimentaţiei sănătoase pentru elevi. Automate pline de sandvişuri „ilegale“ pe holurile şcolilor
0Numai de la începutul semestrului doi, au fost plantate automate cu produse alimentare în 17 unităţi de învăţământ din judeţul Vrancea.
Alimentaţia sănătoasă este acel mod de alimentaţie dovedit ştiinţific pentru menţinerea stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor în colectivităţi, vorbind aici de unităţi de învăţământ.
Statul a încercat, printr-o lege, să-i protejeze pe elevi şi să-i ţină departe de alimentele cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, precum grăsimile, sarea, zahărul, îndulcitorii, sens în care s-a născut Legea 123/2008, care chiar se numeşte "pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar". În lege, există şi o listă a alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor. Amintim de păjituri şi bomboane, acestea fiind alimente cu conţinut mare de zaharuri, hamburgeri, pizza, cartofi prăjiţi, maioneze, mezeluri grase, brânză topită, chipsuri, biscuiţi săraţi, snaksuri, covrigei săraţi, sandvişuri neambalate, alimente vrac, sucuri.
Vorbim de o lege de acum 12 ani, care ar trebui respectată întocmai, mai ales că sancţiunile sunt drastice.
Ce se întâmplă însă în şcoli este însă total pe dos. Aşa se face că de la începutul acestui semestru şcolar, o firmă din judeţul Ilfov a reuşit să convingă 17 unităţi de învăţământ din Focşani pentru amplasarea de automate cu mâncare şi băutură în incinta acestor unităţi. Această situaţie a ajuns şi la urechile Direcţiei de Sănătate Publică, pe care firma în cauză a ocolit-o cu bună ştiinţă. astfel că inspectorii DSP Vrancea au mers în controale.
"Am trimis inspecţia să ia măsuri. Aceste automate nu respectă gama de alimente care să fie date copiilor. Toxiinfecţiile alimentare ne mai lipsesc acum, că în rest avem de toate. La aceste automate, ar trebui să se existe doar apă şi fructe. Dacă nu respectăm legislaţia vom avea un haos", ne spune medicul Cornelia Drăgună, şefa compatimentului Control din DSP Vrancea.
Potrivit acesteia, s-au dat amenzi şi avertismente în fiecare dintre şcoile controlate, cea mai gravă situaţie fiind întâlnită la Liceul Pedagogic "Spiru Haret" acolo unde în automate au fost găsite sandvişuri cu carne şi maioneză. Firma distribuitoare a fost amendată cu 5.000 de lei.
La Şcoala "Stefan cel Mare", unitate de învăţământ care are în incinta curţii şi un chioş cu produse de patiserie, alimentele din automat au fost retrase de la comercializare.
"În urma controlului, DSP a făcut o adresă firmei pentru a rodica din automat produsele neconforme. Ulterior au venit cu produse care sunt conforme, cum ar fi sandvişul cu pu gril şi cu şuncă de curcan. Chioşcul de patiserie din curte nu este al nostru, ci al firmei care deţine terenul din curte şi căreia noi îi plătim chirie", ne-a declarat Paula Sîrbu, directorul unităţii de învăţământ.
Situaţia se repetă şi la chioşcurile din incinta unităţilor şcolare, acolo unde de asemenea se comercializează pizza, produse de patiserie cu conţinut mare de zaharuri sau grăsimi, da acest lucru va reprezenta o viitoare temă de control pentru inspectorii DSP.
Cornelia Drăgună spune că reînfiinţarea cantinelor şcolare ar trebui să reprezinte o prioritate dacă statul doreşte să facă ceva în sensul păstrării sănătăţii copiilor.