Prefectura Dolj a cerut aprobare de la Ministerul Mediului pentru vânarea şacalilor pe timpul nopţii

0
Publicat:

Prefectura Judeţului Dolj a cerut o aprobare de la Ministerul Mediului pentru mărirea cotei fondului de vânătoare şi vânarea şacalilor pe timpul nopţii, potrivit Agerpres.

Șacalii au ucis zeci de oi, sambata, în Dolj. FOTO Prefectura Dolj
Șacalii au ucis zeci de oi, sambata, în Dolj. FOTO Prefectura Dolj

Solicitarea a fost înaintată după ce mai multe gospodării din judeţ au fost atacate în ultimele săptămâni de astfel de animalele sălbatice, care au omorât peste o sută de oi.

„Săptămâna trecută am făcut o adresă către minister prin care am solicitat mărirea cotei fondului de vânătoare, însă problema majoră cu care ne confruntăm este faptul că şacalii sunt animale nocturne şi vânează doar noaptea. Chiar dacă am solicitat să se mărească cota de vânătoare, problema majoră cu care ne confruntăm este că ar trebui să primim o aprobare pentru a fi vânate noaptea", a declarat prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu.

33 de animale ucise

Prefectul a mers, duminică, în comuna Rojişte, unde, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o haită de şacali a atacat o fermă de oi şi a omorât zeci de animale.

„Ne-am deplasat la faţa locului împreună cu directorul DSVSA Dolj, directorul Direcţiei Agricole şi Agenţiei de Mediu urmând să se stabilească comisia pentru Evaluarea pagubelor. Din prima cercetare, sunt 33 de animale ucise - oi adulte şi miei - mai sunt câteva animale rănite, care sunt evaluate pentru a se stabili dacă au sau nu au rabie sau sunt purtătoare de alte boli transmise în urma muşcăturilor", a precizat Dan Diaconu.

Alte zeci de animale au avut aceeași soartă

Și în comuna Călăraşi din judeţul Dolj, o fermă de oi a fost atacată, în urmă cu o săptămână, de şacali. Sălbaticiunile care au omorât şi aici zeci de animale. 

Locuitori din mai multe comune din Dolj povestesc că de mai mulţi ani stau cu frică, pentru că în fiecare noapte aud urletele şacalilor care dau târcoale satului.

La nivelul Prefecturii Dolj urmează să se întrunească comisia de evaluare a pagubele pentru acordare de despăgubiri deţinătorilor fermelor de oi atacate de şacali.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite