Prăbușirea planorului de la Craiova, învăluită în mister. „Ancheta o fac cei care ar trebui sa răspundă la întrebări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planorul era pilotat de o minoră în vârstă de 17 ani. Fata ieșise pentru prima dată singură, la simplă comandă. Nu a mai putut controla aparatul de zbor și s-a prăbușit în curtea unei case.

Planorul prăbușit în curtea unei case din Craiova FOTO / Ana Popescu
Planorul prăbușit în curtea unei case din Craiova FOTO / Ana Popescu

Incidentul a avut loc duminică, 9 octombrie, în cartierul Popoveni, situat la marginea Craiovei. Surse din cadrul anchetei au declarat că fata de 17 ani avea peste 90 de ore de zbor la dublă comandă, adică în permanență fusese însoțită de instructorul care o pregătea.

„Sunt ore suficiente de zbor, dar sunt situații și situații. Instructorul este cel care își dă avizul ca elevul să treacă la simplă comandă. Nu este obligatoriu, dar este recomandat ca elevul, înainte de a urca singur într-un aparat de zbor, să fie verificat și de un alt instructor, nu doar de cel care l-a pregătit. În cazul nostru, adolescenta a fost evaluată chiar de comandantul adjunct al aeroclubului Craiova", au declarat surse oficiale.

Locuitorii din cartierul Popoveni au povestit că au văzut cum planorul a intrat în cablurile de electricitate. „S-a produs o flamă puternică, am auzit și o bubuitură puternică, apoi planorul a lovit acoperișul unui imobil", au povestit oamenii.

În urma impactului, o aripă a aparatului de zbor s-a rupt și a căzut peste o mașină.

Fata nu a suferit leziuni grave. Vorbea, era conștientă, dar se outea întâmpla o adevărată tragedie. Nu numai cu ea ci și cu oamenii care erau pe afară în acel moment", au spus localnicii.

Minora a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Craiova. 

„Pacienta este conștientă, stabilă respirator și hemodinamic. Este internata în Clinica Chirurgie plastică și reparatorie unde primește tratament specific pentru arsurile de gradul I si II de la nivelul feței si membrului superior drept. Evoluția este favorabilă. În câteva zile, cel mai probabil, va fi externată", a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova.

Printr-un comunicat de presă, Aeroclubul României a anunțat că a trimis la Craiova o comisie pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. 

„În cadrul Aeroclubului Teritorial Craiova, un planor IS-28B2 aflat în activitate de instrucție a fost implicat într-un accident. La bordul acestuia se afla o elevă care parcurgea programul de obținere a licenței de pilot planor. În urma evenimentului, aeronava a fost avariată, iar cursanta a suferit răni ușoare, fiind în afara oricărui pericol. O comisie internă s-a deplasat la fața locului pentru cercetarea evenimentului, totodată fiind anunțate instituțiile abilitate în astfel de situații", transmite aeroclubul.

Într-adevăr, comisia de la București a ajuns la Craiova, dar cercetările nu le-a început. Surse din cadrul aerodromului au declarat că dispoziția a fost ca ancheta internă să fie făcută de conducerea aerodromului.

Este prima dată când auzim așa ceva. Păi, domnul comandant adjunct ar trebui să dea declarații. Ancheta o fac cei care ar trebui să răspundă la întrebări, asta înțelegem. Sunt multe lucruri care ar trebui să fie verificate la aeroclubul din Craiova, au mai fost și alte evenimente care nu au fost raportate, dar se pare că-și spală mâinile unii la alții", au declarat nemulțumiți mai mulți angajați care au cerut ca numele lor să nu fie făcute publice pentru a nu-și pierde locurile de muncă.

Conducerea Aeroclubului din Craiova a refuzat să ofere un punct de vedere în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat.

În acest caz s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală, iar dosarul se află acum pe masa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite