Tânăr în stare gravă, după ce un planor s-a prăbuşit pe panta de aterizare a aerodromului din Sânpetru
0
O persoană a fost rănită, sâmbătă după-amiază, după ce un planor s-a prăbuşit pe panta de aterizare a aerodromului din Sânpetru, judeţul Braşov. La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie, anunţă ISU Braşov.
Victima accidentului de planor este un tânăr de 23 de ani, care a fost rănit grav. El are fracturi la coloană şi la picioare, precum şi un traumatism toraco-abdominal, fiind transportat la spital.
Tânărul este conştient, dar în stare gravă, fiind transportat la spital.
Planorul s-a prăbuşit, sâmbătă, pe panta de aterizare a aerodromului Sânpetru, iar în urma accidentului tânărul a rămas încarcerat.
La locul accidentului s-au deplasat un echipaj SMURD, un echipaj pentru descarcerare, un echipaj de intervenţie cu apă şi spumă.