VIDEO Slujbă pentru eliberarea lui Gigi Becali, oficiată de ÎPS Teodosie în mănăstirea ctitorită de latifundiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Mănăstirea Colilia din judeţul Constanţa, ctitorită de Gigi Becali FOTO Arhiepiscopia Tomisului
Mănăstirea Colilia din judeţul Constanţa, ctitorită de Gigi Becali FOTO Arhiepiscopia Tomisului

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat o slujbă de iertare a păcatelor pentru Gigi Becali, la mănăstirea Colilia din judeţul Constanţa, pe care latifundiarul a ctitorit-o în 2008.

Ceremonialul religios a avut loc la data de 23 noiembrie, când arhiepiscopul Tomisului a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia. Aceasta este situată lângă localitatea Râmnicul de Jos, comuna Cogealac.

Lăcaşul poartă hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului şi a fost reconstruită în perioada 2006-2008 de Gigi Becali, latifundiarul din Pipera.

Ctitorul aflat acum în închisoare, transferat la cerere la Penitenciarul Poarta Albă, a fost invocat la slujbă de soborul de preoţi, în frunte cu arhiepiscopul Tomisului.

ÎPS Teodosie s-a rugat pentru binele lui Gigi Becali. Prelatul a implorat Divinitatea să-şi pogoare milostenia asupra acestuia şi să-l elibereze din temniţă pe robul său George, ctitor al sfântului lăcaş. „Care se roagă prin noi şi din închisoare slobozeşte-l“, a rostit arhiepiscopul.

Mănăstirea Colilia este ridicată pe locul unei foste aşezări săteşti, locuite de germani. Între anii 1901-1934 nemţii au ridicat în satul Colilia o biserică.

După plecarea lor, la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, lăcaşul de cult a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română, iar comunitatea germană a fost despăgubită.

George Becali pleaca dupa ce a fost audiat la Judecatoria sectorului 4 in Bucuresti pe 9 octombrie 2013 FOTO Mediafax

În anii 1968-1969, odată cu desfiinţarea satului Colilia, biserica a fost abandonată, iar ciobanii au transformat-o în adăpost pentru animale. La sfârşitul anului 2006, sub coordonarea maicii Rafaela, stareţa mănăstirii Colilia, a început reconstrucţia bisericii mari cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“. La data de 21 noiembrie 2008, mănăstirea a fost sfinţită în prezenţa ctitorului Gigi Becali, venit cu elicopterul.

Vă mai recomandăm

Gigi Becali, aşteptat la Poarta Albă. Latifundiarul va sta într-o „rezervă“ de 10-15 deţinuţi

Gigi Becali s-a transferat! De la Jilava la închisoarea Poarta Albă din Constanţa

Gigi Becali se izolează de familie. A cerut să nu mai fie vizitat de nimeni la Penitenciarul din Valu lui Traian

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite