Filmul românesc, admirat în străinătate. Anamaria Marinca: „Brad Pitt este un partener extraordinar“
0Actriţa Anamaria Marinca, faimoasă pentru rolul din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre cum sunt percepute peste hotare producţiile cinematografice româneşti şi despre cine este eroul ei.
Anamaria Marinca (36 de ani), prima actriţă din România deţinătoare a unui premiu BAFTA (British Academy of Film and Television Arts), este o prezenţă bălaie şi caldă.
Venită la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF, desfăşurat la Cluj-Napoca între 30 mai şi 8 iunie), care dezlănţuie în fiecare an un maraton cinematografic, Anamaria Marinca a vorbit, pentru „Weekend Adevărul“, despre momentul în care s-a decis să devină actriţă, despre cine este modelul său şi despre oamenii de pe platourile de filmare.
Actriţa, cunoscută şi pentru rolul din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, nu se află la prima vizită nici la
Cluj-Napoca, nici la TIFF, unde a fost membru al juriului şi invitat de onoare. Deşi s-a născut la Iaşi, familia ei are rădăcini în Ardeal şi trecea prin Cluj, mai demult, în copilăria actriţei, în drumul spre Baia Mare, unde îşi petrecea verile. „Familia mea e din Ardeal, sunt foarte legată de Ardeal“, spune actriţa. Mama ei este violonistă, iar tatăl, actor.
Cântă la pian şi vioară
Anamaria Marinca a făcut muzică de la 6 ani, studiind vioara. „Mai cânt şi acum, însă parcă mai mult la pian decât la vioară, în ultimul timp...“, adaugă actriţa. Liceul l-a absolvit în 1996 şi atunci a apărut ideea de a se face actriţă.
„La Iaşi, tata fiind actor (n.r. - Gheorghe Marinca), am avut tangenţă cu lumea teatrului. Am iubit filmul ca spectator, am început să mă duc la cinema de pe la 17 ani. Mergeam duminica dimineaţa pentru că era mai liber, vedeam filme în săli goale şi friguroase, pe care le iubesc şi acum“, spune Anamaria Marinca.
Atunci, în acele timpuri, „ideea de liber profesionist era o idee destul de vagă“, într-o vreme când „nu aveam internet“ şi când lumea considera biblioteca locul principal unde puteai găsi informaţii pentru şcoală.
Anamaria Marinca FOTO: Brigitte Lacombe
„Modelul şi eroul meu“
În 1996 se hotărâse să se facă actriţă, dar nu a spus nimănui. Doar cea mai bună prietenă ştia. I-a copiat orarul examenelor la Facultatea de Teatru din Bucureşti.
„Tata nu a ştiut că eu vreau să dau la Teatru. Cochetam cu ideea de a da la Teatru, dar nu aveam curajul să îi spun, ştiindu-i părerea despre aceasta. Ca să se înţeleagă, vreau să explic că viaţa unei femei, ca actriţă, e foarte complicată. Diploma unei facultăţi de teatru nu-ţi dădea certitudinea unui serviciu. E o profesiune precară, care nu îţi asigură neapărat un trai decent“, consideră actriţa.
În braţele mamei, Adriana Marinca (foto stânga). Şi alături de fratele său, Mihai Marinca (dreapta) FOTO: arhivă personală a actriţei Anamaria Marinca
După ce a dat Bacalaureatul la vioară şi-a anunţat părinţii, cu o lună înainte de înscrierea la facultate.
„Le-am spus amândurora. Atunci mama a intervenit şi l-a rugat să mă ajute pentru că nu mai era mult timp. Tata nu m-a încurajat, dar a spus că nu-mi poate interzice să urmez acest drum, mama a intervenit -ca-ntotdeauna - şi m-a ajutat să caut texte pentru repertoriul de examen. În scurt timp am început «cantonamentul». Iar tata nu numai că m-a ajutat, dar într-o lună mi-a deschis o lume întreagă. Obiectiv, profund, atent, a făcut minuni. M-a făcut să înţeleg enorm de multe lucruri într-un timp atât de scurt. Este un om extraordinar, capabil de multă obiectivitate. Tata este modelul meu, eroul... Mult mai târziu mi-am dat seama cât de dificilă a fost situaţia în care l-am pus şi cât de complicată e profesiunea asta. Nici eu nu aş sfătui pe nimeni să o aleagă. Decât dacă nu se poate altfel“, spune Anamaria Marinca.
Însă, în acel an în care a dat la facultate, s-a întâmplat ca tatăl ei, actorul Gheorghe Marinca, să ia clasă. Nu a avut voie să ia parte la examen, era firesc, dar nici nu şi-a anunţat colegii.
„Tata nu mă lasă“
„Colegii săi au fost foarte surprinşi să mă vadă. Primul monolog din care am dat probă a fost «Pescăruşul» lui Cehov“, îşi aminteşte Anamaria Marinca.
„De emoţie am uitat că, mai întâi, trebuie dat buletinul şi am intrat în sala de concurs spunând monologul. Prima replică din monolog era: «Tata nu mă lasă să vin aici». Îmi aduc aminte că din comisia de admitere făcea parte unul dintre marii actori de la Iaşi, Emil Coşeru, care a spus: «Nu, nu se poate!». Eu continuam monologul. El credea că era vorba de tata, că nu mă lasă la examen. Se pare că am fost atât de naturală încât toţi au crezut că spuneam: «Tata (n.r. - Gheorghe Marinca, foto dreapta, sursa foto: arhiva personală a actriţei Anamaria Marinca) nu mă lasă». Mi-am dat seama că s-a creat o confuzie, însă, dacă tot începusem, am mers mai departe: «El spune că la voi e o atmosferă boemă...». În sală s-a zâmbit, eu am continuat cu bine monologul, apoi la sfârşit am arătat şi buletinul“, povesteşte actriţa născută pe 1 aprilie, despre care spune că e o zi veselă, când face şi i se fac glume, o dată pe care lumea nu o uită.
Debutul, o piesă regizată de Radu Afrim
Debutul ca actriţă a fost în 2000 alături de actori din Piatra Neamţ şi de două nume acum mari în teatrul românesc: Radu Afrim şi Gianina Cărbunariu. Prima piesă în care a jucat Anamaria Marinca, după absolvirea facultăţii, se chema «Ocean Café», care era un colaj de texte, dintre care „Honey“ era semnat de Gianina Cărbunariu, iar regia, de Radu Afrim.
„Era în vară, prin iunie-iulie. Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, stagiunea 2000-2001. A fost o experienţă fantastică. Am avut şansa să mă întâlnesc şi să debutez cu doi oameni fantastici, foarte talentaţi. Şansă, destin, soartă… Noi, toţi trei, am continuat foarte frumos“, spune Anamaria Marinca.
Acum locuieşte în Londra, locul unde a început să facă film, dar vine des în România. „Acasă“ înseamnă pentru ea Londra, România, dar şi persoanele dragi.
„Sunt legată de Anglia, pentru că acolo am început să fac film. După «Sex Traffic», în 2005, a urmat un proiect cu compania de teatru Complicite, apoi datorită proiectelor numeroase m-am stabilit la Londra. Nu a fost un pas premeditat, mai curând o decizie de ordin practic. S-a întâmplat să lucrez mai mult în engleză şi în franceză decât în română“, explică actriţa.
CV Anamaria Marinca, actriţă
A luat premiul BAFTA
Numele: Anamaria Marinca
Data şi locul naşterii: 1 aprilie 1978, Iaşi
Starea civilă: necăsătorită
Studiile şi cariera: A absolvit Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi.
Actriţă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul Bulandra din Bucureşti, Theatre Studio din Alfortville (Franţa), Complicite, The Young Vic and Royal Court Theatre din Londra.
„Best Actress of the Year“, premiu acordat în 2000 la Gala Tânărului Actor care a avut loc la Mangalia.
Premiul BAFTA în 2005 pentru „cea mai bună actriţă“, pentru prestaţia sa din mini-seria „Sex Traffic“.
A avut primul său rol principal într-un film în pelicula „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, premiată în 2007 cu Palme d’Or - Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.
Locuieşte în: Londra
INTERVIU „Filmul românesc e privit în afară cu mare-mare admiraţie“
„Weekend Adevărul“: Ce simţi când joci?
Anamaria Marinca (foto dreapta, sursa: Gabriel Gonzales): Emoţii, multe emoţii. La teatru e un alt tip de emoţie, pentru că ai publicul prezent. La film ai ca prim public o întreagă armată: regizorul care, de multe ori, preferă să se uite la tine şi nu în cameră, colegi, oamenii din spatele camerei, operatori, producători. În spatele camerei se află o întreagă echipă care respiră odată cu protagoniştii. În general, vrei să-ţi faci munca repede şi bine, oamenii au aşteptări mari, iar lumea e foarte conştientă de timp, de tot ce înseamnă lipsa timpului, de presiunea timpului şi a unui program de filmare care trebuie respectat.
Aşteaptă rolul Arkadinei din „Pescăruşul“
Teatru sau film?
În ultima vreme am făcut mai mult film. Am avut şansa de a putea să-mi aleg producţiile de teatru pe care să le fac. Cel mai recent a fost la Royal Court din Londra, unul dintre cele mai importante teatre, cu o piesă contemporană a lui Rachel De-lahay, regizată de Simon Godwin. De când am venit la Londra am avut un proiect cu Complicite, am jucat în „Measure for Measure“, spectacol al companiei Complicite, într-un turneu în jurul lumii şi apoi la National Theatre. Apoi am făcut un one woman show la The Young Vic cu piesa „4.48 Psychosis“, de Sarah Kane. La Paris am fost Nina din „Pescăruşul“, piesa din care am dat examen la Facultatea de Teatru. Am ales să joc în acea piesă pentru că m-a interesat. Cred că e un timp pentru toate. Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu eu, atunci cine? Aştept cu optimism momentul în care voi interpreta rolul Arkadinei, actriţa din „Pescăruşul“. La un moment dat, simţi tu, ca persoană, că treci într-o altă etapă.
Ce înseamnă premiile pe care le-aţi câştigat pentru cea mai bună actriţă, pe lângă evidenta recunoaştere?
M-au bucurat mult când le-am primit. Sunt, probabil, nişte repere – câteodată – pentru regizorii şi producătorii cu care colaborez, dar nu reprezintă garanţia unei continuităţi în ceea ce priveşte o carieră artistică.
Regizori preferaţi
Cu ce regizori români şi străini v-ar face mare plăcere să lucraţi şi de ce?
Cristian Mungiu, David Ayer, Paul Thomas Anderson. Mă fascinează modul în care văd lumea. Cu primii doi am avut deja bucuria să lucrez. Au avut aşteptări mari şi au avut răbdarea să descopere în mine alte posibile existenţe...
Cum vă alegeţi filmele şi rolurile în care vreţi să jucaţi?
În funcţie de poveste, în general, şi de felul în care e structurată. Cu alte cuvinte, mă interesează şi fondul, şi forma.
Aţi lucrat alături de actori celebri, precum Brad Pitt, Shia LaBoeuf. Ce impresii v-au lăsat aceşti actori? Sunt emoţiile şi aşteptările mai mari în preajma unor actori de talia celor doi?
Tind să cred că din interior ne raportăm puţin altfel la profesiunea pe care o facem. „Fury“ a fost un film complicat, atât din punct de vedere emoţional, cât şi tehnic. Am lucrat cu actori talentaţi şi dăruiţi. Îmi aduc aminte că am fost foarte impresionată de Shia la prima lectură la masă. Toată lumea era extrem de bine pregătită, a fost ca un spectacol. Emoţionant. Brad e un partener extraordinar şi un om profund şi generos. Am avut sentimentul că am trăit una dintre cele mai importante experienţe artistice de până acum.
În dreapta, Anamaria Marinca este pe covorul roşu alături de actriţa Debra Winger, invitat special la TIFF 2014 FOTO: TIFF
Aţi jucat în „Doctor Who“, care a intrat în „Guinness Book“ drept cel mai lung serial SF din lume. Cum vi s-a părut această experienţă?
Una inedită. Matt Smith a fost un Doctor foarte reuşit, şi cu ocazia zilelor petrecute pe platourile BBC din Cardiff am avut ocazia să descopăr cum funcţionează cabina Tardis, cât şi extratereştrii Dalek - şi le pot povesti nepoţeilor mei!
„Filmez la Bruxelles“
La ce proiect sau film lucraţi acum?
Filmez la Bruxelles două episoade dintr-o mini-serie BBC în 8 părţi despre dispariţia unui copil, alături de
James Nesbitt şi Tchéky Karyo. Se va numi probabil „The Disappeared“. Însă până când acesta va fi gata, pe marile ecrane veţi putea vedea, sper, iarna aceasta, „Fury“ în regia lui David Ayer (n.r. - filmul în care joacă alături de Shia LaBoeuf şi de Brad Pitt).
Prin ce metodă reuşiţi să vă controlaţi tracul, emoţiile din anumite momente?
Nu am trac. Emoţiile de dinaintea unei premiere sau ale filmărilor sunt fireşti. Absenţa lor m-ar îngrijora.
Filmele româneşti câştigă premii peste hotare, dar acasă nu se bucură de aceeaşi preţuire din partea publicului. Cum vedeţi filmul românesc?
În afară, filmul românesc e privit cu mare-mare admiraţie. Am ocazia să călătoresc destul de mult şi de fiecare dată reacţiile sunt foarte pozitive. Doar faptul că vii din România şi eşti actor sunt un atu.
În ce crede omul Anamaria Marinca?
În iubirea de aproapele...
Sunteţi o actriţă cunoscută şi multi-premiată. Cu ce ochi priviţi celebritatea?
Cred că de cele mai multe ori e însoţită de o profundă singurătate.
Mai puteţi citi:
Un accident care aproape i-a provocat moartea a făcut-o pe actriţa de trei ori nominalizată la Oscar Debra Winger să-şi trăiască viaţa conform unor principii care au şocat Hollywoodul. Ea a explicat, pentru „Adevărul“, motivele pentru care a refuzat roluri în filme ca „Frumuşica“, „Tăcerea mieilor“, „Laguna albastră”, „Instict primar”, „Nopţi albe în Seattle” sau „Fantoma”.
Povestea unei femei însărcinate în şapte luni, care şi-a urmat soţul pantofar, la începutul lui 1900, în Statele Unite, a inspirat scurtmetrajul „O Lume Nouă“, realizat de Luiza Pârvu, împreună cu soţul ei, Toma Peiu, strănepotul personajului principal. Pelicula descrie trecutul emigraţiei româneşti în SUA.
Se încarcă comentariile...
