Primul pui de delfin născut în captivitate în România. Cum arată Baby, vedeta Delfinariului Constanța FOTO

0
Publicat:

Delfinariul din Constanța are un nou membru: „Baby" este primul pui de delfin venit pe lume în captivitate, pe 8 martie. Pentru angajații Delfinariului a fost o surpriză, întrucât nimeni nu și-a dat seama că Cen-Cen, vedeta autohtonă a Compexului Muzeal de Științe ale Naturii, este gestantă

Baby, primul delfin venit pe lume in captivitate în România FOTO Delfinariul Constanța
Baby, primul delfin venit pe lume in captivitate în România FOTO Delfinariul Constanța

„Pină în data de 8 martie, de dimineață, nimeni n-a știut că Chen-Chen ne va face o surpriză. Noi avem analizele, medicul veterinar le-a citit, ne-am uitat și noi pe ele, dar la delfini nu este ca la doamne: luna aceasta poate să fie progesteronul foarte ridicat, iar luna viitoatre să n-aibă valori foarte crescute. Pur și simplu ne-am trezit cu el în bazin", a declarat Angelisca Curlișcă - șef secție Delfinariu.

Primul pui de delfin venit pe lume in captivitate in România FOTO Delfinariul Constanța
Primul pui de delfin venit pe lume in captivitate in România FOTO Delfinariul Constanța

„Tatăl" micului mamifer este Veterok, un delfin venit din Ucraina, împreună cu alți delfini de la complexul din Harkov, care au ajuns să fie „refugiați" la Constanța imediat după invazia Rusiei.

Acum, toți ochii sunt pe micul exemplar care abia învață de la mama lui să înoate și să facă salturi la suprafață, deocamdată, timide. Cen Cen îl păzește ca o adevărată mamă și alături de el înoată și Ron, ca să îl îndrume.

Baby, puiul născut în Delfinariul din Constanța FOTO Delfinariul Constanța
Baby, puiul născut în Delfinariul din Constanța FOTO Delfinariul Constanța

„Stăm tot timpul aici la bazin, facem ture de noapte, ture de zi, stăm non-stop să urmărim ce face puiul, ce face mama. Este încă o perioada critică pentru puiuț, trebuie să fim atenți să observăm dacă puiul se hrănește sau dacă, nu cumva, ceilalți delfini ar putea să intervină în relația lor ca să-i despartă", a declarat Monica Mândrescu - instructor.

Delfinariul va fi închis o lună, pentru protecția puiului

În următoarele 30 de zile, Delfinariul din Constanța va rămâne închis pentru că puiul de delfin are nevoie de liniște, trebuie să fie monitorizat, iar prezența publicului ar putea să îi pună sănătatea în pericol, mai ales că este primul pui de delfin din România care a supraviețuit în captivitate până acum. După ce se va întrema, vizitatorii vor putea venit treptat, doar ca să vadă puiul.

Baby, puiul de delfin născut în captivitate FOTO Delfinariul Constanța
Baby, puiul de delfin născut în captivitate FOTO Delfinariul Constanța

„Nu vom mai putea face acele demonstrații și acele reprezentații pe care toată lumea le știa. Puiul fiind foarte mic, momentan trebuie să știe să se orienteze în bazin, să se ferească, să iasă să respirem iar acest lucru îl învață de la mamă, care este foarte protectoare cu el", a spus Florin Mazilu, antrenor la Delfinariul din Constanța.

Baby și mama lui la Delfinariul Constanța
Baby și mama lui la Delfinariul Constanța

Angajații sunt atât de precauți încât, ca să nu intervină în relația mamă-pui, nici nu au aflat, deocamdată, sexul micii vedete. Așa că îi spun provizoriu Baby și îl supraveghează cu nespusă grijă și dragoste.

Aparent, la fel se manifestă și ceilalți delfini din bazin, care păstrează distanță de cei doi, ca și cum nu ar vrea să deranjeze. După ce delfinii din Ucraina vor pleca acasă la delfinariul din Harkov, puiul născut la Constanța va rămâne în România.

Deocamdată, Baby învață prin imitare ceea ce face și mama lui însă este prematur să se decidă dacă va participa la reprezentații. La acest moment, la Delfinariul din Constanța se află doi delfini autohtoni și patru din Ucraina.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite