Pregătiri pentru primii turiști: forfota muncitorilor pe plajele de pe litoralul românesc

0
Publicat:

Primii turiști de pe litoral sunt așteptați în minivacanța de 1 Mai, așa că se fac pregătiri intense: plajele sunt nivelate după furtunile din iarnă, iar pe nisip sunt create oaze de verdeață.

Plajele sunt nivelate. Sursa foto Antonia Ispas
Plajele sunt nivelate. Sursa foto Antonia Ispas

Mai este o lună și jumătate până la deschiderea noului sezon estival, când primii turiști vor poposi pe litoralul românesc. Angajații Direcției Apele Române Dobrogea Litoral au început deja pregătirile: trebuie să curețe și să colecteze deșeurile, să demonteze gardurile de protecție amplasate pe timpul iernii și să niveleze nisipul.

În plus, trebuie să îl ecologizeze manual și mecanizat, ceea ce înseamnă că scoicile care au deranjat în ultimele sezoane turiștii, în special pe cei din stațiunea Mamaia, ar trebui să fie sparte și mărunțite.

„Noi suntem pregătiți: începând de la Năvodari până la Constanța am lucrat în proporție de 60 la sută. Mai avem de eliberat zona liniei țărmului, dar aici vom interveni exact înainte de perioada deschiderii sezonului estival. În jur de 1 mai plajele vor fi pregătite cum trebuie”, a declarat Hristu Uzun, director DADL.

Și operatorii de plaje se pregătesc de 1 Mai

Operatorii de plaje au început și ei pregătirile pentru minivacanța de 1 Mai și noul sezon estival.

„Am adus șezlonguri în apropierea plajei, pe care le vom monta, am adus și umbrele. Estimăm că pe 15‑20 aprilie vom fi gata cu totul. Din punctul meu de vedere, în zona noastră nisipul este extraordinar și nu îi va deranja pe turiști. Sunt zone în stațiune unde nisipul nu e atât de fin, dar am văzut că sunt utilaje cu care se acționează și că se fac eforturi", a declarat Răzvan Chițan, operator de plajă.

Hotelierii care au concesionat suprafețe de plajă au adoptat o soluție benefică pentru turiștii care îi vor vizita: vor crea oaze de verdeață pe plaje. În acest scop au ales arbuști sau vegetație rezistentă la temperaturi ridicate.

„Anul acesta plantăm mai mulți arbuști, vrem o oază de verdeață pentru turiștii care vin la noi. Și pe vremuri era o fâșie de verdeață, către mare, iar noi vrem să o recreem, cum era și cum se cere. O porțiune de umbră este binevenită, mai ales pentru turiștii care își aduc la mare copiii și trebuie să se poată feri de soare la orele critice. Anul acesta am încercat să aducem 150 de arbuști, plante și cam 300 de pomișori cum ar fi leandru, salcie, palmier, va fi frumos", a declarat Lahme Bolat, managerul unui hotel din stațiunea Mamaia.

Ce spun agenții de turism

Și agenții de turism spun că plaja este principală atracție, de aceea trebuie să i se acorde atenția cuvenită.

"Turiștii care vin la mare își creează pe plajă amintirile de vacanță. De aceea nisipul pe care calcă și calitatea serviciilor de pe plajă sunt ceea ce contează, în primul rând, pentru ei. Acum nisipul este bun în multe zone, însă există și unele zone unde s-a înnisipat și este de o calitate mai slabă, cu mai multă scoică", a declarat Cristian Barhalescu, managerul unei agenții de turism.

Reprezentații de la Apele Române dau însă asigurări că plajele vor fi pregătite până la venirea turiștilor, inclusiv vor fi montate și panouri de avertizare pentru activitățile care se derulează pe plaje, precum și balize de semnalizare a construcțiilor submerse.

Oficial, sezonul estival se deschide pe 1 mai, însă cum anul acesta elevii intră în vacanța de primăvara mai devreme, pe litoral sunt organizate evenimente incă de la finalul lunii aprilie.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite