Începe Târgul de Crăciun la Maritimo
0Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa organizează, în perioada 12 - 23 decembrie, la Maritimo Shopping Center (intrarea 2), cea de-a doua ediţie a Christmas Shopping Event. Târgul de Crăciun a fost creat pentru a oferi cadouri de lux.
La manifestare vor fi reuniţi producători, importatori, distribuitori, retaileri online şi magazine specializate de produse de lux.
Christmas Shopping Event propune cumpărătorilor o colecţie de cadouri oferite de peste 25 de expozanţi din întreaga ţară. „Este o colecţie unică de cadouri, selectate cu atenţie şi personalizate, care poate fi abordată direct, de către clienţi, exclusiv în cadrul acestui eveniment“, arată organizatorii.
La târg, vizitatorii au la dispoziţie o ofertă de sezon care cuprinde: decoraţiuni şi aranjamente florale de Crăciun, cutii de cadouri, produse cosmetice, bijuterii, ciocolată, dulciuri, produse de patiserie, ceaiuri, cafea, accesorii pentru ceai şi cafea, vase de ceramică şi produse handmade.
De asemenea, Christmas Shopping Event va cuprinde o secţiune specială de confecţii din piele şi blană, care va fi amplasată într-unul dintre spaţiile comerciale din mall, la intrarea numărul 1. Programul de vizitare este în perioada 12 - 23 decembrie, între orele 10.00 şi 22.00.
Vă mai recomandăm
Campanie „Redescoperă Crăciunul“. Elevii îşi donează hainele pentru copiii din Galiţa