Ghidul care luminează istoria de la granița dintre Orient și Occident: „Erau restaurante, hotel și cinema care aparțineau de etnii diferite“
0Într-o perioadă în care plimbarea înseamnă să mergi cu telefonul în mână, istoricul Cristian Cealera face tururi ghidate prin orașul vechi și le arată turiștilor ce se ascunde dincolo de zidurile caselor pe lângă care mulți trec nepăsători, cine sunt înaintașii noștri care au făcut ca acest oraș multietnic și multicultural să fie unic pe harta României şi le spune istoria pietrelor ce cândva au fost ziduri de cetăți antice.
Orice tur efectuat în orașul vechi Constanța începe de la Lupa Capitolina, de la statuia emblematică ce reflectă practic latinitatea acestei zone. „Lupoaica, cu cei doi copii, Romulus și Remus, este un simbol milenar al Romei. Istoria orașului începe în urmă cu aproximativ 2.500 de ani, pentru că Tomisul este un oraș întemeiat de către grecii din Milet în secolul VI î.Hr. și aici s-au derulat foarte multe tranzacții comerciale. Orașul a devenit, încet-încet, dintr-un mic târg de escală pentru coloniștii greci, o cetate în adevăratul sens al cuvântului, o «polis», cum spuneau vechii eleni. De aceea spunem că urbea constănțeană este una deosebită, iar vestigiile care ne înconjoară spun această poveste, pentru că astăzi, într-o scurtă preumblare prin acest sector al orașului modern Constanța, noi descoperim atât situri arheologice grecești și romane, cât și edificii din epoca modernă sau chiar din perioada otomană“, începe să povestească Cristian Cealera.
În jurul său stau câțiva zeci de turiști și de constăneni, care vor să cunoască istoria orașului și care, timp de mai bine de o oră, ascultă povești despre greci și romani, despre musulmani și armeni, despre viața de altădată a Tomisului. Câteodată îl opresc și mai pun întrebări, vrăjiți de poveștile aflate. Începe să picure, dar nimeni nu-și desface umbrela. Merg, vrăjiți, după ghid: „Vă spuneam despre edifiicile care ne înconjoară. În stânga statuii Lupa Capitolina se află un complex deosebit, inaugurat în 1906, care cuprinde vechiul Palat Administrativ, fostul Palat Regal, astăzi Tribunalul și Palatul de Justiție din timpul administrației românești. În 1878, Dobrogea intră sub administrație românească, iar Constanța devine un loc preferat de Familia regală, care venea în sezonul estival în urbea de la malul mării. Regalitatea românească a investit sume foarte mari la sfârșitul secolului XIX și începutul secoului XX în acest oraș. Palatul Regal este un edificiu impresionant, de asemenea și celelalte două clădiri ce o înconjoară, dar practic putem spune că începutul de secol XX ne aduce multe dintre clădirile pe care putem să le admirăm acum“.
Pașii tuturor se îndreaptă apoi spre mare: „Vorbeam de administrația turcească existentă înainte de 1878. În această zonă istorică a orașului se află geamia Hunchiar, «hunchiar» însemnând guvernator. Foarte probabil, această geamie a fost numită așa în cinstea unui guvernator otoman care controla provincia Dunării în acele vremuri“.
Primul Palat Comunal cu parfum oriental
La mica distanță este Muzeul de Artă Populară, care funcționează într-o clădire de asemenea istorică. „Ceea ce vedem astăzi ca Muzeu de Artă Populară este practic primul Palat Comunal al orașului Constanța, funcțional între 1896 și 1906. Această construcție este creată în stilul neoromânesc de către Ion Socolescu, un arhitect foarte cunoscut la acea vreme, și cuprinde practic elemente atât de artă brâncovenească, cât și elemente de arhitectură orientală, nimic surprinzător aici, în această urbe cu parfum oriental.
Muzeul atrage foarte mulți turiști, interesați de etnografia și de portul acestei zone multietnice. Palatul Comunal și-a schimbat funcționalitatea în 1906, când orașul se dezvolta tot mai mult și devenise neîncăpător. Primăria a funcționat aici doar zece ani, după care s-a mutat în diverse sedii, tot din zona peninsulară, pentru ca în 1921 să se mute în Piața Ovidiu, cum îi spunem noi astăzi, fosta Piața Independenței, unde avem Marele Palat Comunal, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde Primăria a funcționat între anii 1921 și 1977“.
În mahalaua grecească
Mergem mai departe și ajungem în mahalaua grecească. Aici, la Kustenge, comunitatea greacă numeroasă și foarte potentă din punct de vedere financiar a reușit, cu ajutorul patriarhului de la Constantinopol, să ridice o biserică, un spital și o școală pentru membrii comunități. „Biserica greacă Metamorphosis (Schimbarea la Față) se află aici, în zona de răsărit a orașului vechi. Cum era singura biserică creștină din Constanța, aici, la 23 noiembrie 1878 a avut loc Te Deum-ul desfășurat cu ocazia instalării administrației românești în oraș. Acest moment este sărbătorit anual de către întreaga suflare a urbei constănțene. Ridicată din contribuții și donații ale grecilor din Constanța, din România și din Europa, ea nu avea inițial clopotniță. Turla bisericii a fost adăugată ulterior, întrucât la vremea la care a fost terminată, în 1867, în plină stăpânire otomană, un lăcaș de cult creștin nu trebuia să depășească în înălțime geamia Hunchiar“, explică istoricul. Turiștii parcă văd pentru prima dată construcția bisericii pe lângă care au trecut de atâtea ori.
Mergem mai departe, trecem și de Teatrul Elpis, ridicat de comunitatea grecească la sfârșitul secolului XIX și ajungem pe Stradela Vântului, care făcea legătura între două mahalale: grecească și armenească. Aici este și casa în care a locuit un vestit biograf al Dobrogei, Marin Ionescu Dobrogianu, un istoric care ne-a lăsat date foarte, foarte importante despre acest ținut.
Pe strada Mircea este o parcare, care nu pare a avea nimic special, dar aici a fost cândva o sinagoga de rit sefard, în stil gotic, demolată după cutremurul din 1977, povestește Cristian Cealera. A supravieţuit timpurilor doar sinagoga aşkenază de pe strada C.A. Rosetti, care multă vreme a fost ruină, însă acum se lucrează la reabilitarea ei. „Comunitatea evreiască din Constanța era foarte potentă financiar, nu era foarte numeroasă, dar erau foarte bine poziționați. Evreii erau de două rituri: așkenazii, care veneau din Germania, Polonia, și sefarzii, cei care veneau din zona spaniolă, din Peninsula Iberică. Și așa s-a făcut ca două comunități de evrei să-și ridice două lăcașuri de culturi diferite“.
Muzeul de la Prefectură
Pașii tuturor se îndreaptă apoi spre Liceul Eminescu. În imediata apropiere a școlii, în această zonă era un conac, fostul palat administrativ al otomanilor, iar când prefect a fost numit Remus Opreanu, după instaurarea administrației românești în această provincie, el s-a instalat în acest conac, spune ghidul. „Acest sediu al Prefecturii dispunea de mult spațiu verde unde se puteau admira tot felul de statui găsite de către elevi. Când te duceai la Prefectură, găseai toate artefactele astea antice și de multe ori chiar și în biroul prefectului se aflau statui și inscripții. Așa a apărut Muzeul de la Prefectură, cum i s-a spus. În 1883, clădirea a ars și pe locul ei a fost ridicat un liceu care se numea Liceul Mircea, care a funcționat până în 1928, iar în același an a avut loc inaugurarea sediului pe care îl știm astăzi“.
Tot atunci a fost sărbătorit semicentenarul Dobrogei, 50 de ani de la reintrarea administrației românești în provincie. După ce au plecat cei de la Mircea, aici a fost externatul de fete „Domnița Ileana“. Sub construcție s-a descoperit o bazilică paleocreștină veche de 1.500 de ani. De-a lungul timpului au fost descoperite șapte astfel de biserici: două sunt pe strada Traian, sub blocurile turn, una se află în sensul giratoriu de la Poarta 1 și altele în diferite zone ale orașului.
Istoria neștiută a Casei de piatră
În ochii turiștilor apare o casă de piatră, care uimește, deși în paragină și această construcție, de pe strada C.A. Rosetti, strada mahalalei evreiești acum mai bine de 120 de ani. „Sigur ați trecut de multe ori pe lângă această casă. Este Casa Alleon sau Casa Engleză, numită așa pentru că initial aici a fost casa unui consul englez. În 1857, în timpul stăpânirii otomane, aici a venit o companie britanică, Danube and Black Sea Railway Company, care a funcționat până în anul 1882, având ca obiectiv construirea căii ferate Cernavodă-Constanța. Pe acest loc a fost casa unui consul englez, James Plant, și de aceea i s-a spus Casa Engleză. Ceea ce vedem noi este casa construită în anul 1881 pentru un bancher francez, care se numea Jean Gerard Alleon, vicepreședintele comunității evreiești de aici. Casa are 40 de camere, fără sală de bal, însă camerele aveau balcoane superbe în stil gotic venețian. Alleon a fost un extraordinar ornitolog, iar povestea spune că în camerele vilei de aici se găseau numeroase păsări împăiate“.
Evreul a murit în 1904 la Constantinopol, iar fiul său Abel a vândut casa Societății de Asigurare Dacia Română. În 1915, clădirea a fost preluată de Curtea de Apel, dar această instituție s-a mutat în fostul Palat Regal al lui Carol I. A fost sediu de birouri pentru diverse agenții, locuință pentru ofițeri ruși în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi din anii ’50 cămin de nefamiliști pentru muncitorii din Port. În anii ’70 a fost preluată de CFR care a folosit casa drept hotel cu circuit închis. Tot în zonă se află și blocul comunității evreiești, de la sfârșitul anilor ’30, astăzi monument istoric. Aici erau cazați membrii comunității care aveau probleme financiare.
Mafiotul deghizat în negustor de vinuri
Ghidul îi poartă vrăjiți apoi spre Piața Ovidius, poate cel mai frumos loc al vechiului Tomis, care cândva se numea Piața Independenței. Una dintre cele mai legendare case este Casa Hrisicos, de pe strada Traian, la numărul 1. „Gândiți-vă că acum 100 și ceva de ani aici veneau Alexandru Vlahuță și Ion Luca Caragiale, beau câte o cafea și admirau Piața Independenței, Barbu Ștefănescu Delavrancea ieșea la balcon și ținea prelegeri pentru intrarea României în război de partea Antantei“.
Casa Hrisicos a fost construită în anul 1900 de către Gheorghe Hrisicos, un negustor de vinuri. Numai că el era un pic mafiot; supranumit „escrocul bancher din Constanţa“, a comis câteva fraude și apoi a fugit în Rusia, când au început reprezentanții băncilor să-l caute. Prins la Sankt Petersburg, mafiotul a fost predat autorităților române. Legenda spune că Hrisicos avea în căptușeala hainei 8.000 de lei, iar în borul pălăriei câteva ruble. Nu a stat închis decât vreo doi ani. Această clădire a continuat să funcționeze și scandalurile legate de patronii ei au adus și celebritate aici.
High-life la Constanța
O altă casă care a scris istorie în Constanța este Casa Damadian, care a aparținut unor armeni bogați. „Aici era high-life, era și hotel și magazin, dar cu intrare din strada Traian“. Dacă balcoanele au elemente decorative în stil neoromânesc, și în pământ ea ascunde comori. Aici exista o gură de tunel care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, era folosit pentru o retragere spre cheiurile portului, dar și o fântână romană, căptușită în piatră, cu o adâncime de 23 de metri. Terenul n-a fost dintotdeauna al armenilor. În 1865, aflăm dintr-un document turcesc, suprafața de pământ a fost cumpărată de Bagdasar, fiul lui Cahalic, un armean din Constantinopol. Au urmat și alți proprietari până când, în anul 1914, casa a fost cumpărată la licitație de soții Damadian, Armenag și Haighouhy. Ei ridică o construcție nouă și modernă ce înglobează în ea și vechea casă ridicată aici. Turiștii care stau la restaurantul select de aici și privesc spre Portul Constanța sau spre Piața Ovidius trebuie să știe că superba construcție a fost renovate de un norvegian, Børge Kallesten, îndrăgostit de Constanța și de oamenii ei.
La picioarele lui Ovidius
Picioarele turiștilor se odihnesc o clipă lângă statuia lui Ovidius și citesc epitaful care sunt chiar propriile versuri: „Sub astă piatră zace Ovidiu/ Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent/ O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată/ Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin“. Ce știm de la el este că a fost trimis aici, la marginea imperiului, pentru o poezie și o greșeală. „Și acum se ceartă istoricii pe poezia care l-a supărat pe împăratul Augustus, care a fost greșeala pe care a făcut-o Ovidius de a fost trimis aici. Statuia a avut mai multe poziții în piața care-i poartă numele. Dacă o să vă uitați pe imaginile din perioada interbelică, el este cu fața spre oraș“. În timpul Primului Război Mondial, bulgarii au dărâmat-o și au vrut să ia statuia de bronz s-o topească în Bulgaria, dar nu i-au lăsat nemții.
Istoricul povestește că, mai demult, în fața statuii lui Ovidius au existat cinci clădiri, cinci case care ne vorbesc despre multietnicitate. Erau aici restaurante, hotel, cinematograf, care aparțineau a cinci persoane de etnii diferite: un evreu, un armean, un grec, un român și un bulgar. Era casa lui Nazaret Torosian, un armean bogat, care deschisese aici „Bristol“, un local de high-life, iar la etaj un hotel de lux. Lângă casa armeanului era cea a grecului, Alexandru Logaridis, comerciant de cereale şi lână. Urma apoi casa unui avocat român, Constantin Nichifor, care avea la parter o cofetărie celebră în epocă, „Pariziana“, unde se vindeau prăjituri cu dichis, ceai, dar și șampanie.
Ben Takvor, un evreu comerciant, a cumpărat și el un teren în Piaţa Ovidiu, deschizând la parter un cinematograf modern, care s-a numit „Palat“. Ultima construcție care făcea parte din acest ansamblu era Hotelul „Elita“ al bulgarului Hagi Zecio Lulov. În anii ’80 exista și o braserie, care se numea „Victoria“. Aceste case, numite Casele Torosian, pentru că fuseseră făcute de același arhitect, au avut de suferit în timpul cutremurului din 1977 și prin anii ’80 au fost demolate.
A rezistat însă Muzeul de Istorie și Arheologie, locul unde s-au luat decizii cruciale pentru Kustenge, aici funcționând o lungă perioadă de timp Palatul Comunal. Clădirea este făcută de către Victor Ștefănescu, un arhitect foarte valoros care și-a pus amprenta aici la Constanța asupra mai multor clădiri, el fiind unul dintre cei doi arhitecți care au lucrat și la Marea Moschee, și tot el a făcut și Catedrala Încoronării de la Alba Iulia. „Când vă plimbați prin Piața Ovidiu, pășiți pe aleea spre Edificiul Roman cu Mozaic, pentru că acolo sunt niște povești de viață și de moarte foarte interesante. Sunt niște etichete care ne spun istoriile tomitanilor care au trăit acum 1.800 de ani, ce suferințe aveau, care erau problemele lor, de unde veneau“, le spune ghidul.
Lăcaș de cult pentru musulmani ridicat de un rege creștin
Se lasă înserarea și pe cerul Constanței se proiectează minaretul moscheii. Este vremea pentru povești din 1.001 de nopți. Ne oprim la Moscheea Carol I, ridicată între anii 1910 și 1913, singurul lăcaș de cult deschis în cinstea supușilor musulmani de către un rege creștin. „Carol I a participat împreună cu Regina Elisabeta la inaugurarea acestei construcții monumentale care are ca model una din Konya, Turcia. Ideea este că până la 1910 a existat o altă geamie care era la câțiva metri distanță, dar când au început construcția acestei moschei au dărâmat-o pe cea veche. Dacă vă țin vreodată picioarele vă recomand să urcați până sus, minaretul având 47 de metri înălțime, fiind peste 100 de trepte în melc. Gândiți-vă că, pe vremuri, imamul urca de cinci ori pe zi pentru a face chemarea la rugăciuni“. În interior se află acel covor superb adus din Insula Ada Kaleh, dăruit musulmanilor din Constanța după ce insula a dispărut sub apele Dunării. Legenda spune că acest covor, care nu a fost desfăcut niciodată, întrucât este mult prea lung, a fost țesut de o fată oarbă timp de 20 de ani.
Strada cu parfum de epocă
După povești orientale, ascultăm poveștile pe care ni le spune fiecare casă de pe Strada Nicolae Titulescu, fostă Strada Elenă, fostă Lascăr Catargiu, o stradă foarte frumoasă, încărcată de istorie, cu multe clădiri în stil Art Nouveau. „Undeva în stânga s-a aflat Hotelul Danubiu, unde a stat în anul 1864 timp de câteva ore Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul venea de la București și se ducea la Constantinopol, iar în trecere a fost cazat la Constanța timp de câteva ore în hotelul care nu mai există. În apropiere sunt casele lui Albert Tailer care era președintele comunității evreiești. Veți recunoaște clădirile făcute în stil Art Nouveau: intrările cu fier forjat și decorațiuni. Sunt și glume legate de problemele pe care le aveau arhitecții din București atunci când veneau la Constanța să construiască o casă, în sensul că vorbeau între ei și spuneau că «indiferent ce case le faci constănțenilor, la sfârșit o să-ți ceară și două coloane grecești»“.
Și fără să ne dăm seama, am ajuns la Casa cu Lei a negustorului armean Dicran Emirzian, realizată de arhitectul Ion Berindei. „Dacă vă duceți în București, veți mai găsi clădiri făcute de Berindei la care subiectul principal sunt leii, animale care semnifică regalitate, putere. La un moment dat, Emirzian închiriază casa unor persoane importante cum era șeful Tribunalului, Lazăr Munteanu, prieten cu mulți pictori și care, la parterul acestei case, avea un adevărat muzeu“.
Casa unde a funcționat Cabaret Britania, vestit în epoca sa, nu este foarte spectaculoasă din punct de vedere arhitectural, dar ea era celebră în perioda interbelică. Aici veneau cântărețe și dansatoare de la „Moulin Rouge“ jumătate curtezane, jumătate artiste. „Ce este interesant este că tinerii greci se amorezau imediat de ele și sunt tot felul de povestiri anecdotice legate de grecoaicele care veneau duminică dimineața și începeau să urle după ei să vină acasă“, dezvăluie ghidul şi mici picanterii.
Cu marea la braț, pe Bulevardul Istoriei
Trecând pe lângă statuia lui Anghel Saligny, cel căruia orașul îi datorează aproape totul, el legând prin podul de la Cernavodă provincia de restul țării, dar și construcția portului, a silozurilor, intrăm pe Bulevardul Elisabeta, unde într-un colț este Muzeul lui Ion Jalea. Înainte a fost casa lui Constantin Pariano, prefect și mare agricultor cerealier, deținător de pământuri. Povestea interesantă a acestei case ne-o spune tot ghidul: „Constantin Pariano a vrut în anii ’20 o casă în stil tradițional românesc și l-a angajat pe nimeni altul decât pe Victor Stephănescu, dar acesta avea o problemă: tocmai ce-l trimisese Regina Maria în Anglia, unde a stat șase luni ca să învețe să facă o biserică anglicană în București. Numai că s-a lăsat vrăjit de stilul victorian și toate planurile începuseră să fie victoriene. Atunci, Constantin Pariano i-a spus: «Lasă-mă cu englezii tăi, tu fă-o în stil neoromânesc și te las să-ți ridici și tu o casă în stilul tău». Și așa a apărut lângă casa sa o construcție în stil victorian. Dar nu a apucat să o termine pentru că a venit recesiunea economică și a rămas doar fațada“.
Locul unde a stat Principele Carol I
Înainte de a fi Casa Pariano, la 1879, aici era casa unui britanic, inginerul portului, Eduard Harris al III-lea, care l-a primit în 30 octombrie în casa sa pe Principele Carol I. „Când a venit prima oară în Constanța să vadă ce a obținut, după revenirea Dobrogei în granițele României, nu a găsit un hotel care să găzduiască toată suita. Sunt și niște glume care nu prea ne plac nouă. Ideea este că după ce pleacă suveranul, Eduard Harris al III-lea îi scrie mamei sale o scrisoare în care spune că totul a fost minunat, că Principele Carol e un om extraordinar și că este foarte mulțumit că nu i-a dispărut nimic din argintărie“.
Ne apropiem apoi de Catedrala Sfinții Apostol Petru și Pavel, care a rămas inima religioasă a orașului nostrum, deși a fost măcinată de scandaluri și bombardată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1941, când a fost grav avariată. În imediata ei vecinătate este un parc arheologic, parcul arheologic al catedralei, descoperit în anii ’70. „Când spui Tomis, oraș vechi de 2.500 de ani, de aici pleci, pentru că aici au fost descoperite obiecte de ceramică greacă și indigenă, pentru că atunci când grecii au venit în secolul VI înainte de Hristos au găsit aici o așezare cu ai cărei localnici au început să facă tranzacții comerciale. Aici se văd locuințe de acum 1.500 de ani. Practic, dacă ai rade toate clădirile moderne din zonă, ai găsi așa ceva“, spune ghidul. Parcă pentru prima dată, turiștii se uită mirați la pietrele ce desenează zidurile unei case în care au locuit, cu mii de ani în urmă, tomitani.
Bloc pentru muncitori pe locul unui palat
Dar mirajul în care sunt cuprinși cu toții dispare după ce, în colțul Bulevardului Regina Elisabeta, chiar cu fața spre mare, apare un bloc comunist. Este Blocul SNC, iar această construcție a fost ridicată pe ruinele unui palat foarte frumos al unui armean, care se numea Palatul Manissalian. Bombardat în anul 1941 de avioanele rusești, a ajuns o ruină, și în anii ’50 s-a construit acest bloc al SNC-ului.
Continuând plimbarea pe Bulevardul Regina Elisabeta, pașii ajung în fața unei alte case celebre, Casă Cănănău. Proiectată de vestitul arhitect Victor Stephanescu, aici a locuit Titus Cănănău, primar al Constanței între anii 1910-1912, apoi consultant la Cazinou. Este o clădire superbă, în care se îmbină elemente în stil victorian și neoromânesc. Aici a fost sediul Băncii Naționale a României dar și al Consulatului Republicii Populare Chineze la Constanța. Astăzi, la parterul clădirii boeme, renovată cu mult gust, este deschis un restaurant.
Povești cu lumini și umbre
Peste drum de această casă așteaptă Cazinoul, simbolul orașului de peste un secol, să spună povești pline de umbre sau luminate de lampadare. Proiectat de arhitectul Daniel Renard, în stil Art Nouveau, Cazinoul a fost inaugurat la data de 15 august 1910, în prezența Principelui Ferdinand. La vremea aceea, era cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României, ale cărui costuri, evident, erau fabuloase: 1.300.000 de lei. Redeschis în luna mai a acestui an, clădirea superbă de pe faleză adăpostește acum mai multe muzee. Înaintea lui au mai fost două cazinouri, unul din lemn, Kursaal, chiar lângă Farul Genovez, iar al doilea, Casin, pe locul Acvariului.
Următoarea oprire este la Farul Genovez de pe faleza orașului, care cândva a luminat drumul de întoarcere al corăbierilor. „Farul nu este de pe vremea genovezilor, dar se pare că, atunci când s-a început construcția, în anul 1860, s-au descoperit și ruinele farului din Evul Mediu. Actualul far a fost ridicat de o societate engleză care opera în port, constructorul ei fiind Artin Aslan, un ofiţer francez de origine armeană, bunicul Anei Aslan. El era francez etnic armean care a venit în Dobrogea otomană, a început să lucreze pentru englezi, s-a îndrăgostit de o hangiță croată și a rămas la Constanța“, spune Cristian Cealera.
Pe construcție, el a desenat simbolic un vas medieval, menit să aducă aminte de vremurile când genovezii făceau comerț aici, la Pontul Euxin. Farul a funcționat până în 1905, când a fost pus în funcţiune Farul din Port și de atunci este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului.
Primul hotel al Constanței
Alături de Farul Genovez se află o clădire superbă, pe care noi o știm ca fiind Comandamentul Marinei. De fapt, aici a fost primul hotel al Constanței românești care se numea „Carol I“. Impresionantul hotel a fost ridicat cu bani tot de la englezi, de Compania britanică Danube and Black Sea Railway. Lumea bună avea la dispoziție 90 de camere, cu ferestre care dădeau spre mare, saloane spațioase, unde se țineau cercuri, serate familiale, bal săptămânal, reprezentaţii cinematografice şi de violină. Prin curtea hotelului a avut loc defilarea trupelor, cu ocazia vizitei la Constanţa a ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei, la 1 iunie 1914. După război, clădirea a fost folosită de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român, având şi destinaţia de Cămin Ofiţeresc şi sediu al Cercului Militar „Regele Carol I“, iar acum este Comandamentul Marinei Române, nefiind deschis, deși este renovat.
Linie de transatlantice Constanța-New York
În perioada interbelică, Constanța cunoaște un boom economic și aveam chiar și o companie grecească, Embiricos, o companie de navigație care a inaugurat o linie de transatlantice Constanța-New York. Se pleca cu trei nave pe ruta Constanța-Pireu, Marsilia și New York. „Așa ajungeau americanii și moda americană la noi în perioada aceea și chiar erau formații care cântau atât la Britania, cât și pe alte terase și restaurante din zonă“.
Și așa am ajuns pe nesimțite în fața Hotelului Intim, pe locurile unde cândva a călcat și Mihai Eminescu. „Știm că Mihai Eminescu a venit timp de zece zile la Constanța, știți despre scrisorile pe care i le scrie Veronicăi Micle. Hotelul în care a stat Eminescu se numea Hotelul d'Angleterre, care a fost demolat însă și pe locul lui a fost ridicat actualul Hotel Intim. Numele a fost dat de la cercul literar care funcționa la parter, însă până la venirea la putere a comuniștilor hotelul s-a numit „Regina“.
O ușă trainică, simplă, te invită parcă să intri să stai puțin la răcoare și să te rogi lui Dumnezeu în orice religie și în orice limbă. Este intrarea în Catedrala Catolică Sfântul Anton de Padova, construită în anii ’30 în stilul lăcașurilor de cult din nordul Italiei, ridicată pentru comunitățile de germani și italieni care au venit în aceste ținuturi din cele mai vechi timpuri, vestiții cioplitori în piatră care emigraseră în Munții Măcin, dar care la un moment dat au venit să lucreze în port. Apoi, necesitatea ridicării unei case de rugăciune este dată și de faptul că în Constanța veneau foarte multe persoane de cetățenie străină care lucrau la companiile de navigație.
Se încarcă comentariile...
