Video Povestea fetei cu vioara de la Cazinou: „Am văzut marea doar de pe faleză“

În fiecare seară, pe faleza Constanței, o tânără diafană, parcă desprinsă din orchestra lumii, cântă la vioară vals, tangou sau muzică dance. Trecătorii se opresc vrăjiți și, pentru o clipă, fac parte din povestea ei.

Fata cu vioara de pe faleza Constanței FOTO M.I.

Pe faleza care străjuiește marea este lume pestriță. Oameni în șlapi sau îmbrăcați de plimbare trec grăbiți în drumul lor. Unul face caricaturi spre amuzamentul celorlalți, altul vinde picturi cu pisici. Cântăreții stradali la acordeon, pe care-i întâlnești în extrasezon, dispar pe perioada verii. Într-un colț al falezei, cel dinspre Portul Turistic Tomis, o fată cântă la vioară. Este o apariție insolită pe faleza pe care lumea este doar în trecere. Aproape toți se opresc și o privesc uimiți. Ea le zâmbește tuturor în vreme ce arcușul scoate sunete vrăjite. Un fost salvator pe mare stă pe bancă lângă ea timp îndelungat. Povestește singur frânturi din viața grea de pe mare. După ce el pleacă pentru a se opri alte câteva ore lângă caricaturist, pe bancă vin doi tineri. Beau suc la pet și fumează câte o țigară. Unul se dă în spectacol în fața fetei. Îl întreabă pe celălalt despre daci și greci, vorbește despre cei care au întemeiat vechiul Tomis, ajungând în cele din urmă la politica zilelor noastre, lucru la care se pricep toți românii. Dar fata cu vioara este absentă la conversația lor.

Prima vioară

Alexandra Pescaru are 28 de ani. A copilărit în București, într-o casă plină de fluiere, naiuri și o chitară, fără ca părinții ei să fie muzicieni. La vârsta de 4 ani a luat lecții de canto, dar nu acesta era drumul ei. Nu mai știe cine i-a pus pentru prima dată o vioară în mână. „Părinții mei, văzându-mă pasionată de vioară, m-au înscris la Școala Populară de Artă. Acolo am învățat să cânt la vioară cu doamna profesoară Lucia Nicolescu. Când aveam 14 ani, o profesoară m-a auzit și a spus că ar fi păcat să nu merg mai departe. Acesta a fost drumul meu“. A continuat, iar în timpul studiilor a dat și meditații particulare.

În viața ei au apărut două fetițe, pe care le-a adus pe lume în urmă cu trei, respectiv un an și jumătate. Cele mici sunt receptive la melodiile mamei. „Am cântat pe tot parcursul sarcinii, nu avea cum să fie altfel. Cea mare a primit de Crăciun o vioară pe care a stricat-o la scurt timp. Îmi e frică să-i dau vioara mea“. A renunțat la multe pentru ele, dar nu a regretat niciodată. Premiile obținute la concursurile naționale și internaționale la care a participat, colaborările de scurtă durată cu orchestre, cu „Valahia“ sau „Ciocârlia“ au rămas în amintire.

În urmă cu zece ani a decis să trăiască liber. Și-a luat vioara și a plecat spre litoral, acolo a început să cânte cât era ziua de mare, prin diferite stațiuni. De șapte-opt ani a venit la Constanța, unde a cântat pe faleza Cazinoului sau în Piața Ovidius. „Spre deosebire de alte zone din țară, unde oamenii merg la muncă, grăbiți, aici, pe litoral, sunt relaxați, ascultă încântați muzica, se bucură alături de noi artiștii și mulți se regăsesc în ceea ce facem noi“, mărturisește tânăra. A optat pentru a fi artist stradal pentru că își poate face programul după bunul plac. Când nu stă cu fetițele, merge la job, așa cum numește ea seara de poveste pe care o dăruiește oricărui trecător de pe malul mării.

Autorizație pentru emoție

Așa dăruiește în fiecare seară turiștilor muzică din cea mai variată: muzica din „Game of Thrones“,  „Aleluia“, „Perfect“, dar și melodiile lui Frank Sinatra. „Este un repertoriu de vacanță din cel mai variat. Îl aleg dinainte și, de multe ori, turiștii îmi cer să le cânt o anumită melodie, lucru pe care îl fac cu mare drag“. De la fiecare turist are câte o amintire. A păstrat, în decursul timpului, în memorie, chipurile tuturor oamenilor care i-au zâmbit, care au lăcrimat, pe care i-a făcut mai buni pentru o seară. „Cel mai mult sunt copleșită de părinții care au copii cu anumite dizabilități și care, atunci când trec pe lângă mine, îi văd că sunt complet schimbați. Ei sunt cei mai receptivi de muzica mea. Pentru mine, care am și eu copii, este o bucurie imensă. Faptul că timp de câteva minute pot să le ofer acelor oameni o bucurie este ceva de neegalat. Mai trec pe lângă mine persoane care au avut în familie oameni care au cântat la vioară. Îi văd lăcrimând. Asta mă bucură mai mult decât sumele de bani strânse. Pentru că banii se pot obține și altfel, din evenimente sau dând meditații“, spune Alexandra.

Dacă oamenii îi provoacă emoții pozitive, când vine vorba de autorități, situația se schimbă. Ca să poată cânta la vioară pe faleza Constanței a trebuit să obțină autorizație de la Primăria Constanța. „Autorizațiile necesare pentru un act artistic stradal sunt date în favoarea autorităților, nu în favoarea artiștilor. Programul este de la 17.00 la 22.00. În cazul în care cânți în alte intervale, ești alungat. Locațiile le propui tu și ei stabilesc dacă sunt de acord. În funcție de cât ești tu de bun, îți aleg zona în care ai dreptul să cânți“, spune fata, care reclamă faptul că autorizația are prevederi abuzive.

Una dintre ele se referă la faptul că nu se poate cânta cu amplificare, în condițiile în care pe faleză sunt mai multe manifestații: ale dansatorilor, ale celor care cântă diverse, dar și ale turiștilor care își ascultă propria muzică. În acest fel, fără amplificare, nu s-ar auzi nimic în zarva generală. „La început, autoritățile erau foarte exigente, însă, fiind mulți cântăreți care folosesc amplificarea, au lăsat-o mai moale“.

În privința programului, însă, polițiștii locali nu discută. Într-o duminică seara, trecuseră câteva minute după ora 22.00 când, practic, conform autorizației, muzica trebuia oprită. Atunci, un polițist local i s-a înființat în față și i-a cerut: „Oprește-te!“, în condițiile în care la câțiva zeci de metri de ea erau mai mulți dansatori care făceau spectacol pe faleză. Alexandra a rămas mută de uimire: „Mi se pare un abuz să te oprească în acest mod, mai ales când vine vorba de un artist care pune emoție în ceea ce face și care are și un public în față care îl ascultă. Eu înțeleg că este o oră trecută în autorizație, că era depășită cu câteva minute, dar nu se întâmpla nimic dacă mă lăsau să termin melodia începută. Aveam oameni care ascultau și filmau. Este deranjant și pentru un om și pentru un artist. Le-am zis că așa cum eu le respect meseria lor și ei să mă respecte. Autoritățile locale ar trebui să încurajeze arta. Noi nu cerșim, nu stăm cu mâna întinsă sau rugăm trecătorii să lase ceva“, povestește Alexandra umilința prin care a trecut.

Medici din Germania, vrăjiți de vioară 

Nu spune cât câștigă din prestația artistică. „Depinde de orele pe care le petreci cântând. Dacă stai toată ziua, poți câștiga sume frumoase. Dar depinde de traiul pe care-l duci. S-ar câștiga bani mulți dacă ai putea să stai toată ziua pe faleză, dar atunci intri în contradicție cu autoritatea locală“, spune tânăra.

În aproape un deceniu, de când cântă pe stradă, a întâlnit tipologii diverse: turiști cu educație diferită, agresivi câteodată. „Ca orice meserie, și aceasta implică unele riscuri. Au fost unii care mi-au luat o anumită sumă de bani, iar alții, sub pretextul că vor să cânte și ei ceva, au vrut să-mi ia vioara, dar niciodată nu am acceptat să-mi ofer instrumentul. Este o vioară Zeta, care costă aproape 4.000 de euro“.

În urmă cu mulți ani, pe litoral, situația stătea cu totul altfel. „Erau alți turiști care, din păcate, nu mai vin la noi. Eram la Eforie Sud, unde eram cazată. Îmi luasem instrumentul și studiam pe plajă Vivaldi. Pe lângă mine a trecut un cuplu de medici din Germania, care m-a rugat să-i cânt. La sfârșit, mi-au dat 150 de euro“, își aduce ea aminte.

Nu se plânge nici acum de probleme. Pentru ea, Constanța nu înseamnă vacanță, ci doar muncă. „De zece ani, de când vin aici vara, am văzut marea doar de pe faleză“. A văzut însă Cazinoul transformându-se: de la o ruină la o bijuterie. „Aici ar trebui să se desfășoare spectacole de muzică, concerte, piese de teatru, în general, activități culturale“.

Odată cu venirea toamnei, se retrage în București, acolo unde cântă prin parcuri. În Capitală, autoritățile nu emit autorizații, dar nici nu dau pace artiștilor stradali. Odată, niște cântăreți stradali au întrebat-o cum de este lăsată să cânte prin parcuri, că lor nu li s-a dat voie. Norocul? Sau poate doar farmecul unei tinere care vrăjește pe oricine o vede și o ascultă.