EXCLUSIV Profesorul Mihai Gîrţu: „Universitatea Ovidius este prizoniera unui grup de interese. Declinul continuă. Soluţia nu trebuie aşteptată din afara universităţii“
0
Profesorul universitar Mihai Gîrţu a fost principalul contracandidat al fostului rector Dănuţ Epure, în prezent arestat şi judecat pentru fapte grave de corupţie. Mihai Gîrţu vorbeşte despre situaţia critică de la Universitatea Ovidius şi îşi dezvăluie intenţiile legate de alegerile pentru rectorat.
La finele lunii iulie, presa consemna un fapt fără precedent în lumea academică din România: rectorul unei universităţi era arestat pentru luare de mită. Acuza Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu era singulară, ci viza o practică încetăţenită la nivelul conducerii Universităţii Ovidius din Constanţa. Procurorii DNA au documentat felul în care reţeaua de corupţie, condusă de rector, crease un sistem prin care vindea pe mii de euro locurile de admitere la Facultatea de Farmacie.
Rectorul Dănuţ Tiberius Epure se află de atunci în arest, fiind trimis în judecată o dată cu prorectorul Gabriela Stanciu şi cu doi complici - Stere Tala şi Lucica Toader. Şocul a fost extrem de mare, deşi era oarecum aşteptat. Cel care a declanşat ancheta DNA a fost profesorul universitar Gheorghe Ţarălungă, fostul decan de la Farmacie. El a depus un denunţ la DNA, fiind principalul pion al acuzării. Profesorul Ţarălungă se abţine deocamdată de la declaraţii în presă.
Puţini au fost cei care au dorit să iasă public vorbind despre situaţia gravă de la Ovidius. Până acum, cel mai vehement critic al rectorului Epure a fost profesorul universitar Eden Mamut, unul dintre candidaţii pentru rectorat la alegerile din 2012. Contactat la momentul arestării lui Epure, principalul său contracandidat, profesorul universitar Mihai Gîrţu, a păstrat un ton mai diplomatic, luându-şi rezerva de a reveni cu un comentariu pe larg.
La 11 noiembrie, Universitatea Ovidius organizează referendumul privind modalitatea de alegere a rectorului: prin vot secret sau prin concurs de proiecte. Până atunci, universitarii au iniţiat o serie de dezbateri publice, care sunt însă tratate cu indiferenţă de comunitate. „Când organizatori sunt tocmai cei care au girat fosta conducere, pentru ce să mergem la dezbateri? Ei ar trebui să-şi dea demisia în bloc, nu să ţină lecţii de legalitate“, a fost reacţia membrilor din comunitatea academică.
Cu două săptămâni înainte de referendum, Mihai Gîrţu a acceptat să îşi exprime public opiniile legate de criza profundă de imagine prin care trece astăzi Universitatea Ovidius, precum şi despre cauzele care au dus la această situaţie critică.
Redăm integral interviul luat profesorului universitar Mihai Gîrţu, fost decan al Facultăţii de Fizică.
Reporter: S-au scurs trei luni de la arestarea rectorului Epure, iar între timp a fost pusă sub acuzare şi prorectorul Gabriela Stanciu. Procesul îşi urmează cursul la Tribunalul Ilfov. Dar care este starea de spirit la Universitatea Ovidius?
Mihai Gîrţu: Se pare că efervescenţa din perioada respectivă s-a temperat şi acum s-a aşternut, într-adevăr, liniştea. Această apatie nu este de bun augur, fiindcă somnolenţa poate naşte monştri. Consider că este momentul să punem în discuţie serios câteva teme importante pentru universitate şi comunitate. Eu cred că trimiterea în judecată a tandemului Epure-Stanciu este un prim pas, însă nu rezolvă complet problema.
Soluţia nu trebuie aşteptată din afara universităţii, ci construită înăuntrul ei. Salut decizia Senatului Universităţii de a demite rectorul si prorectorul acuzaţi de luare de mită şi de a desface contractul de muncă al rectorului compromis. Dar toate acestea nu sunt suficiente. Răul nu a fost eliminat complet şi universitatea este în continuare condusă de un grup de interese imun la aspiraţiile de redresare şi dezvoltare instituţională, dar foarte sensibil la ideea obţinerii unor câştiguri materiale prin metode dincolo de lege.
Întrebarea centrală este dacă putem accepta ca Universitatea Ovidius să rămână în continuare prizonieră acestui grup. Mi-aş dori ca membrii corpului academic, studenţii şi chiar personalul din administraţie să întrerupă această apăsătoare tăcere şi să îşi spună părerea: Mai putem lăsa ca declinul grav al universităţii să continue? Mai putem tolera ca practicile ilegale şi abuzive ale conducerii faţă de colegi, studenţi sau în problematica administraţiei să se repete?
Pornesc această dezbatere cu sentimentul că avem o datorie nu doar faţă de noi înşine, ci şi faţă de comunitatea care ne-a acordat de-a lungul timpului şi încredere şi sprijin. Cred că trebuie să le arătăm tuturor celor care ne urmăresc îndeaproape, că luăm în serios ce s-a întâmplat şi ne străduim ca aşa ceva să nu se mai poată repeta.
R: Cum au fost posibile asemenea fapte de corupţie la o universitate care a cunoscut o ascensiune atât de puternică în ultimii 20 ani? Universitatea Ovidius obţinuse calificativul de „grad ridicat de încredere“ din partea ARACIS, agenţia care asigură acreditarea instituţiilor de învăţământ superior. Iar acum există riscul ca unele specializări să fie desfiinţate.
Mihai Gîrţu: Titlul folosit de dumneavoastră la un articol, „Universitatea Ovidius, de la categoria A la DNA“, este foarte sugestiv, dar şi foarte trist pentru noi. Sigur, cele întâmplate au fost posibile prin concursul multor „actori“ de-a lungul a mai mulţi ani. Ascensiunea fulminantă a fostului rector a fost posibilă întrucât acesta a profitat de existenţa unor criterii de promovare mai facile, dar şi de buna-credinţă sau chiar lipsa de vigilenţă a comisiilor de concurs.
Mai departe, felul în care a ajuns decan al facultăţii aminteşte de loviturile de stat din America latină. Un puci care i-ar face invidioşi pe mulţi anarhişti a făcut ca decanul în funcţie, profesorul Ion Botescu, să-şi dea demisia ceea ce a permis înlocuirea sa cu unul dintre prodecani, cine credeţi, profesorul Dănuţ Epure… Interesant este că, deşi tocmai fusese găsit cu deficienţe şi îi fusese acceptată demisia, profesorul Botescu a fost ales imediat prodecan al facultăţii. Nici marele şahist Bobby Fisher nu ar fi putut imagina o rocadă atât de ameţitoare… Ori la toate aceste evenimente, conducerea de atunci a universităţii a închis ochii.
Mai mult, Senatul universităţii a elaborat în 2011 Carta şi Regulamentul de alegeri, atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru studenţi. Hibele lăsate în aceste documente cu sau fără ştiinţă, cu sau fără intenţie, au netezit ascensiunea celor doi. Să vă dau un exemplu. Vă puteţi imagina, ca la alegerile parlamentare senatorii şi deputaţii de Constanţa să fie decişi de votul din întreaga ţară? Aţi putea accepta ca alegătorii din Botoşani, Olt sau Sălaj să voteze cine să reprezinte Constanţa în Parlamentul României? Nu-i aşa că nu?
Ei bine, prin interpretari aberante ale Legii Educaţiei, care nu au fost sancţionate de reprezentanţii ministerului educaţiei, senatul a elaborat regulamente care au permis ca asupra reprezentanţilor unor facultăţi să se pronunţe cadrele didactice din întreaga universitate. Pe acest fundal, rezultatul a fost obţinerea puterii absolute de către tandemul Epure-Stanciu. Aceştia au pus apoi presiune pe Senat, în frunte cu preşedintele acestuia. Iar desemnarea decanilor a fost o formalitate, un simplu spectacol pentru ochii presei.
R: Aţi fost principalul contracandidat la alegerile din 2012, dar victoria profesorului Epure a fost, totuşi, destul de categorică, din primul tur. Cum vă explicaţi acest lucru?
Mihai Gîrţu: Este prima dată când vorbesc public despre asta, fiindcă rănile nu s-au vindecat uşor… Am obţinut circa 36%, iar dânsul - circa 58% din voturi, ceea ce înseamnă o diferenţă clară. Este de notorietate că alegerile au fost foarte controversate, cu multe presiuni şi abuzuri, raportate de altfel de colegi comisiei de control a ministrului, prezentă atunci la faţa locului. Se ştie şi că absenţa dezbaterilor dintre candidaţi, evitate sistematic de câştigător, nu au permis o analiză comparativă a programelor.
Totuşi, trebuie să recunosc faptul că înfrângerea categorică are şi alte explicaţii. Mesajul meu privind promovarea competenţei, a onestităţii şi transparenţei a fost bine primit doar de o parte din colegi. Alţii, dimpotrivă, s-au simţit ameninţaţi, fiindca nu am reuşit să le arăt suficient de credibil că fiecare are un loc sub soare câtă vreme îşi face conştiincios treaba. Nu am fost suficient de convingător nici în ceea ce priveşte profunzimea schimbării pe care o promovam şi nici a distanţării de unii dintre reprezentanţii compromişi ai fostei conduceri.
Votul a arătat mai apoi că se acumulase o nemulţumire masivă, pe care contracandidatul meu a folosit-o mult mai abil. În plus, nu am reuşit să întâlnesc, aşa cum mi-am propus, fiecare cadru didactic şi cât mai mulţi studenţi, pentru a sta de vorbă personal cu dânşii. Şi deşi echipa din jurul meu era foarte tânără şi entuziastă, reţeaua organizată de contracandidatul meu a fost mult mai motivată să câştige. Pe scurt, vina îmi aparţine în bună măsură şi nu-mi rămâne decât să mi-o asum.
R: Ce efecte credeţi că a avut asupra imaginii Universităţii Ovidius arestarea rectorului pentru fapte atât de grave? Cu ce reacţii v-aţi confruntat în lumea academică naţională şi internaţională?
Mihai Gîrţu: Prin cele întâmplate, universitatea a înşelat speranţele şi a pierdut încrederea multora. Studenţii noştri, părinţii lor, angajatorii se întreabă, deopotrivă, ce s-a ales de credibilitatea diplomelor pe care le acordăm.
Despre ce calitate a învăţământului poate fi vorba, când frauda pare că domneşte în universitate? Tot aşa, pe plan internaţional, scandalul de corupţie poate pune în pericol recunoaşterea diplomelor. Dacă autorităţi sau angajatori din ţărilor din care ne vin studenţi străini ne-ar pune pe liste ale universităţilor afectate de corupţie şi practici neacademice, aceasta ar avea un efect devastator asupra admiterii studenţilor străini. Ori aceştia contribuie în mod substanţial la echilibrarea financiară a universităţii, mai ales în condiţiile în care sumele venite de la buget sunt total insuficiente.
Pe de altă parte, reacţiile pe care le auzim de la colegi de la alte universităţi sunt diverse. Unii sunt indignaţi şi nu pot înţelege cum a fost posibil, alţii se amuză şi îşi exersează pe noi sarcasmul. Credibilitatea noastră ca parteneri în proiecte naţionale sau internaţionale este şubrezită nu numai de scandalurile de corupţie, ci şi de piedicile birocratice inventate de tandemul Epure-Stanciu împotriva celor ce derulau contracte de cercetare.
R: În aceste condiţii, ce fel de personalitate ar trebui să ajungă acum în fruntea Universităţii Ovidius? Mai ales că misiunea sa va fi una extrem de dificilă.
Mihai Gîrţu: Principala misiune a noului lider va fi să ne vindece de dezbinare şi de neîncredere, să restabilească colaborarea dintre noi. Conducerea universităţii instalată în primăvara anului trecut a creat o separare artificială în amici şi inamici. Toţi cei care i-au votat au fost recompensaţi, toţi cei care au votat altfel au fost trecuţi pe liste negre şi persecutaţi sistematic. Era astfel instaurată o dictatură de tipul celor posibile doar în lumea a treia, cu totul incredibilă într-o universitate dintr-o ţară membră a UE.
Oprirea declinului şi revenirea pe traseul ascendent sunt posibile doar prin eforturile conjugate ale tuturor membrilor comunităţii. Orice falie între noi orice nouă împărţire în prieteni şi duşmani va însemna o continuare a prăbuşirii. Vă întreb, de exemplu, cum pot colabora la cursul şi seminarul aceleiaşi discipline două cadre didactice care au fost aduse în stare să se duşmănească? Cum vor putea elabora şi prezenta împreună la inspecţie dosarele de acreditare ale specializărilor lor colegi care nu-şi mai pot vorbi? Cum vor putea promova în comun oferta universităţii membri ai comunităţii academice aflaţi pe baricade diferite?
Prima misiune a noului rector va fi să elimine aceste false baricade. Va câştiga cel care ne va convinge că este cel mai în măsură să ne reunească şi să ne pună la treabă, luând de la fiecare ce este mai bun.
R: Cine consideraţi că ar corespunde cel mai mult acestor cerinţe?
Mihai Gîrţu: În primul rând vă pot spune cine nu se poate ridica la nivelul acestei cerinţe. Evident, este vorba de cei care au generat aceste falii, care au produs aceste abuzuri fără precedent: membrii actualei conduceri a universităţii.
Pe de altă parte, se pare că eu şi susţinătorii mei la alegerile precedente suntem percepuţi ca fiind prea radicali. După trimiterea în judecată a celor doi capi ai reţelei de interlopi universitari interdicţia de a discuta cu „duşmanii de clasă“ nu a mai putut fi pusă în aplicare. Am aflat astfel de la colegi care nu m-au votat ce se spunea în campanie despre mine. Percepţia respectivă se pare că este adânc întipărită şi dificil de combătut. Din evaluările făcute până acum, ar reieşi că în ciuda celor întâmplate, mi-ar fi greu să trec semnificativ peste cele 36 de procente obţinute în 2012.
R: Sunteţi totuşi creditat în mediul universitar cu prima şansă la câştigarea fotoliului de rector. Cum răspundeţi acestor aşteptări? Vă pregătiţi candidatura?
Mihai Gîrţu: Ei bine, scopul meu nu este să fiu un candidat perpetuu la fotoliul de rector, ci să mă asigur că universitatea schimbă cursul şi porneşte pe un drum ascendent. Sper ca aceia care i-au provocat universităţii deservicii atât de grave să ia o mică pauză. În aceste condiţii sunt dispus să susţin acel candidat care va şti să îndepărteze tumoarea şi va declanşa procesul de vindecare folosind toate resursele organismului.
R: Folosiţi termeni din medicină. Este o coincidenţă sau transmiteţi, de fapt, un mesaj?
Mihai Gîrţu.: …Nu este chiar o coincidenţă. Facultatea de Medicină are cel mai numeros colectiv de cadre didactice; de aproape 3 ori mai mult decât la facultăţile medii şi de circa 5 ori mai mult decât la cele mici. În plus, o bună parte din fondurile universităţii vin de la Medicină prin studenţi străini, rezidenţi etc, permiţând susţinerea financiară a unor facultăţi aflate temporar în dificultate.
Important este că Facultatea de Medicină are resurse să propună candidaţi puternici, competenţi profesional şi cu capacitate de administrare dovedită. Sper şi cred că eventualii candidaţi de la Medicină vor putea curăţa tumoarea şi apoi reconcilia diversele tabere, mobilizând toate resursele universităţii pe drumul unei reconstrucţii durabile. Unele dintre universităţile de Medicină din ţară au rectori de ispravă. Şi sunt medici. Cred că alegându-şi cu grijă echipa şi delegând din sarcini, un medic competent poate conduce şi o universitate pluridisciplinară.
R: Aţi putea menţiona câteva nume de posibili candidaţi? Aţi discutat deja cu vreunul dintre ei?
Mihai Gîrţu: Politicos ar fi să îi las pe dânşii să-şi exprime poziţiile legate de candidatură. Nu cred că este momentul să fac eu speculaţii. Este posibil să fie mai mulţi candidaţi. Speranţa mea este că vor avea înţelepciunea să nu transforme universitatea într-un deşert, ca după o confruntare nucleară, aşa cum s-a întâmplat prima dată. Sunt convins că se vor respecta reciproc şi sper să poată să-şi dea mâna după întrecere. Universitatea va avea nevoie de toţi oamenii ei de valoare pentru că sarcina viitoarei conduceri nu va fi uşoară. Sunt ferm convins că va fi loc pentru toţi.
R: Care credeţi că este procedura optimă pentru desemnarea unui rector? Vot sau concurs? Care sunt avantajele şi dezavantajele celor două sisteme?
Mihai Gîrţu: În SUA sau în Marea Britanie concursul ar fi, fără îndoială prima opţiune. Acolo comisia caută cel mai bun candidat în afara universităţii, pe principiile după care şi firmele private puternice îşi identifică viitorii lideri.
În România anului 2013 cred că opţiunea mai bună este prin vot universal, întrucât filosofia noastră este deocamdată alta. Universitarii îşi doresc ca părerea lor să conteze, îşi doresc să stea de vorbă cu viitorul rector, să îl cunoască personal şi să ştie că odată ales acesta nu se va închide într-un turn de fildeş, ci va păstra legătura cu cei care l-au votat şi pe care a ajuns să îi conducă.
Problema suplimentară care apare la Ovidius este temerea că în comisia de concurs, ce trebuie desemnată de senat, vor fi nominalizate persoane coruptibile, şantajabile, indiferente la binele universităţii. De asemenea, metodologia de concurs trebuie pregătită tot de Senat. Cum Senatul este rezultatul maşinii de vot puse în funcţiune de fostul tandemul Epure-Stanciu, vă daţi seama că am motive întemeiate să am rezerve.
R: Ce legătură ar trebui să aibă cu viaţa politică un cadru didactic universitar, mai ales dacă are o funcţie de conducere? Vă întreb deoarece faceţi parte din conducerea locală a Fundaţiei Mişcarea Populară.
Mihai Gîrţu: Cred că universitatea poate găzdui dezbateri pe teme de interes pentru comunitate, inclusiv pe teme cu unele tente politice, însă nu trebuie să fie partizană din punct de vedere politic. Legea educaţiei în forma iniţială, din 2011, interzicea rectorului să ocupe funcţii de conducere în partide politice. Se pare că în toamna trecută s-au făcut câteva amendamente, unul dintre acestea relaxând acele constrângeri. Părerea mea este că rectorul nu trebuie să aibă funcţii într-un partid politic şi ar fi chiar de preferat să nu fie membru al vreunui partid.
Legat de a doua parte a întrebării: pe timpul vizitei la Ierusalim din primăvară, preşedintele Obama le-a spus studenţilor că liderii politici nu îşi vor asuma riscuri dacă nu sunt determinaţi să o facă. Mai mult, le-a sugerat că e rolul lor, al tinerilor, să iniţieze schimbarea pe care şi-o doresc. Ei bine, cred că afirmaţiile preşedintelui Obama sunt pertinente nu numai la Ierusalim, ci şi la Bucureşti şi Constanţa. Cred cu tărie că democraţia va fi suficient de puternică în România abia atunci când societatea civilă va fi conştientă de forţa ei şi va fi activă civic pentru a-şi apăra drepturile. M-am înscris în fundaţie cu astfel de convingeri, cu gândul la viitorul copiilor mei şi cu o anume încredere în unii dintre membrii fondatori ai fundaţiei, pe care i-am cunoscut personal.
R: De ce aţi rămas implicat doar în fundaţie, nu şi în partid?
Mihai Gîrţu: Încă de la început am afirmat că locul meu nu este în politică, ci la universitate. Nu îmi doresc să candidez pentru funcţii publice, iar jocul politic îmi displace profund. Dimpotrivă, mi-aş dori ca şi la fundaţie, ca la universitate, să pot participa la elaborarea de soluţii pentru problemele societăţii şi la pregătirea tinerilor care să implementeze acele soluţii. Restul e treaba oamenilor politici.
R: Ce legătură este între numărul tinerilor care aleg o specializare şi competenţa unui manager?
Mihai Gîrţu: Dacă am lua drept criteriu al competenţei unui conducător numărul tinerilor care aleg să studieze o specializare anume, aşa cum făcea fostul rector, atunci dânsul, având atât de mulţi studenţi la Ştiinţe economice, ar fi fost managerul desăvârşit. Prin contrast, fiind cadru didactic la o specializare cu puţini studenţi, eu nu puteam fi, în opinia sa, un conducător performant. Evident, lucrurile nu pot fi analizate atât de simplist.
Despre Fizică, percepţia este că e o specializare solicitantă. Iar posibilităţile de angajare şi salariul absolvenţilor sunt puţin cunoscute de publicul larg. E drept că numărul de studenţi de la Fizică este mic, nu numai la toate universităţile din ţară ci şi în străinătate, dar asta nu l-a oprit pe ministrul delegat pentru Învăţământ superior şi cercetare să declare recent, chiar pentru „Adevărul“, că există cerere pentru fizicieni în industrie. Noi, la Constanţa, nu mai avem Fizică, dar rezistăm prin Ingineria fizică, iar mulţi dintre absolvenţii noştri lucrează în străinătate, de exemplu în domeniul defectoscopiei.
Revenind însă, fosta conducere contabiliza doar ce ştia, adică numărul de studenţi şi, probabil, foloasele care puteau decurge de la aceştia. Faptul că facultatea din care fac parte era vârf de lance în cercetare şi contribuia la clasarea onorabilă a întregii universităţi nu conta. Chiar dacă unora nu le place, calitatea procesului didactic, reflectat în satisfacţia absolvenţilor şi angajatorilor, şi rezultatele în cercetare vor constitui şi pe mai departe principalele criterii pentru un bun management.
R: Revenind la Universitatea Ovidius, ce şanse are de a repara uriaşul prejudiciu de imagine suferit? Ce trebuie făcut pentru a răspunde criticilor că este o instituţie unde corupţia încă există?
Mihai Gîrţu: Eticheta de universitate coruptă nu poate fi ştearsă peste noapte. Cred că această etichetă nefavorabilă poate fi eliminată mai ales de absolvenţii care finalizează studiile cu succes, fără să fi dat şpagă, şi care sunt apoi apreciaţi de angajatori. Şi avem deja multe astfel de exemple. Cunosc personal multe exemple cu care să ne mândrim printre absolvenţii de la specializarea la care lucrez, dar ştiu că toate facultăţile au multiple astfel de poveşti de succes.
Pentru combaterea corupţiei există diverse măsuri, unele mai simple, altele mai dificil de implementat. În primul rând, dacă se revine la procedurile de admitere prin care subiectele se stabilesc în noaptea dinaintea examenului nu mai poate nimeni vinde subiecte. Alte măsuri sunt mai complexe. Cum e posibil ca nu toate măsurile să fie foarte populare, viitoarea conducere va trebui să discute cu colegii şi studenţii, să-i convingă şi să le câştige sprijinul. La fel, în Senat vor fi, foarte probabil, negocieri şi compromisuri. Nu este un demers simplu şi nu poate fi tratat cu uşurinţă. Cred că o schimbare adevărată trebuie să reziste proba timpului şi, pentru asta, presupune acţiuni care nu sunt neapărat spectaculoase şi trebuie implementate zi de zi. Odată cu creşterea calităţii procesului de învăţământ se va şterge, treptat, şi pata de pe stindardul universităţii.
R: Care sunt primele măsuri care trebuie luate de viitoarea conducere?
Mihai Gîrţu: O primă măsură este, bineînţeles, schimbarea consiliului de administraţie. Nu putem lăsa universitatea pe seama unor lideri care au îndreptat-o spre dezastru. Colaborarea slugarnică cu tandemul Epure-Stanciu a condus la grave abuzuri şi ilegalităţi şi a adus acest uriaş prejudiciu de imagine. Efectele sunt mult prea adânci pentru a le mai putea permite continuarea exercitării funcţiei de conducere.
Plângerile depuse la DNA şi la Corpul de control al ministerului au scos la iveală fapte ce demonstrează că o bună parte dintre membrii conducerii au favorizat grupul infracţional. Aştept cu mare interes raportul Corpului de control al ministerului fiindcă, foarte probabil, acest va conţine şi recomandări pe care conducerea nu le va putea ignora.
Este drept că prezenţa inspectorilor de la minister a făcut ca unele dintre ilegalităţile şi abuzurile înfăptuite cu planurile de învăţământ şi statele de funcţii să fie corectate. Cu toate acestea, abuzurile nu se opresc, un exemplu recent fiind încercarea conducerii de a blama cadre didactice de la Departamentul de limbi străine nefilologice, pentru că un student străin a ajuns să obţină rezultate inexplicabil de bune la al doilea examen de admitere, deşi nu cunoaşte suficient de bine limba română.
Doamna ex-prorector Stanciu, care are program de prezentare zilnică la poliţie, este desemnată, în ciuda celor întâmplate, îndrumător de an la un program de studii de masterat. Oare le vorbeşte studenţilor şi despre respectarea codului deontologic? Altfel, dumneaei participă cu dezinvoltură la şedinţele consiliului facultăţii şi emite păreri despre problemele de etică cu care se confruntă alţi colegi…
Un alt aspect care nu este de ignorat este nevoia de a scăpa de „căpuşe“. De exemplu, este de notorietate faptul că profesorul Nicolae Peride, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai tandemului Epure-Stanciu, în calitate de consilier al acestora, a avut mult de câştigat în toată această perioadă. În timp ce pentru cadrul didactic de rând răspunsul invariabil este „Nu sunt bani!“, pentru dânsul se găsesc mereu şi nu puţini. Nu e de mirare că este, în continuare, unul dintre principalii păpuşari ai întregului grup. Am sentimentul că, pensionar fiind, dumnealui ne poate face mult bine ocupându-se cu aceeaşi dăruire de nepoţi.
Pe de altă parte, la pasul următor, nominalizarea viitorilor decani, trebuie să se audă foarte limpede şi răspicat opiniile facultăţilor. Trebuie desemnate prin concurs acele cadre didactice ce vor fi în măsură să armonizeze eforturile tuturor colegilor, capabile să promoveze interesele facultăţilor înăuntrul şi în afara universităţii, să înnoiască acreditarea specializarărilor, să atragă studenţi şi cadre didactice de valoare. Desemnarea decanilor nu trebuie să repete greşeala actualei conduceri, care a eliminat mulţi candidaţi viabili fiindcă nu au votat „corect“.
Există potenţiali candidaţi printre colegii care au fost doar conjunctural alături de tandemul de tristă amintire. Cred că oamenii de valoare pot şi trebuie să aibă o contribuţie însemnată la astuparea tranşeelelor şi la reconciliere. Pe de altă parte, votul din februarie 2012 a arătat şi o anume nemulţumire acumulată faţă de unii reprezentanţi ai vechii conducerii, anterioare lui 2012. Acest fapt impune o anume grijă pentru a evita o restauraţie care nu ar fi de dorit.
Mai departe, cred că raportul experţilor străini care au evaluat în acest an universitatea, identifică multe dintre problemele ce trebuie rezolvate şi propune şi unele soluţii. Iar cei ce vor avea răbdare să recitească planul meu managerial din 2012 vor avea surprize plăcute. Problematica este însă mult prea largă pentru a fi prezentată acum. Ar putea face obiectul unei alte discuţii. Ar fi foarte bine dacă ziarul dumneavoastră ar fi dispus să găzduiască astfel de dezbateri.
R: Universitatea Ovidius a ajuns la un moment de cotitură. Care este mesajul care trebuie adresat comunităţii academice?
Mihai Gîrţu: Aş avea un mesaj de încheiere pentru colegi. În această toamnă, prin scăderea drastică a numărului de programe de studii de masterat la mai toate facultăţile, conducerea actuală ne-a îndreptat din „b“ spre „a“. „A“ mic înseamnă un statut de universitate centrată pe educaţie, un fel de institut de învăţământ superior de trei-patru ani, fără prea multe programe de masterat. În acest fel, iluzia orelor în plus, a veniturilor suplimentare şi a posturilor pentru promovare nu mai poate fi vândută şi a doua oară.
Mai mult, o posibilă scădere a numărului de studenţi, atât români cât şi străini, ar putea pune în pericol echilibrul financiar al universităţii. În faţa acestor ameninţări, cred că nu mai putem fi nici indiferenţi şi nici apatici. Este momentul ca universitatea să pornească pe alt drum. Stă în puterea noastră ca acest drum să fie ascendent.
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
