Un gălățean a plătit pentru un loc de parcare de reședință cea mai mare sumă din istoria orașului
0Un gălățean a plătit 10.007 de lei pentru un loc de parcare, în urma unei licitații, cea mai mare sumă anuală plătită vreodată pentru un astfel de loc în oraș.

Deși tariful de pornire a fost de 175 de lei, lipsa locurilor disponibile duce frecvent la creșterea sumelor, până la 600–700 de lei. În acest caz, competiția a fost acerbă, iar suma finală a ajuns la 10.007 lei, un record în Galaţi, scrie ProTV.
Vecinii celui care a plătit consideră exagerată suma licitată.
Primăria precizează că amenajarea unui loc de parcare costă între 15.000 și 19.000 de lei, în funcție de lucrările necesare. În trecut, unii câștigători ai licitațiilor nu au mai plătit sumele adjudecate, motiv pentru care Consiliul Local a modificat regulamentul pentru a preveni astfel de situații.
„Consiliul Local a modificat regulamentul de atribuire așa încât cetățenii care licitează dar nu achită sumele să nu mai poată să își rezerve un loc de parcare în municipiul Galați”, a explicat Petrică Pațilea, purtător de cuvânt al Primăriei Galați.
În Galați sunt amenajate aproximativ 7.500 de locuri de parcare de reședință, care pot fi folosite între ora 16.00 şi 8 dimineaţa. În restul intervalului, oricine poate parcă acolo acolo unde găseşte loc liber.























































