Excluderea lui ÎPS Teodosie, cerută de USR Constanţa: „Clientul extremistei Diana Şoşoacă, Înalt Preaapărătorul lui Putin. Este o pată neagră“
0USR Constanţa cere excluderea arhiepiscopului Teodosie din viaţa Bisericii, ca urmare a poziţiei sale apreciative la adresa lui Vladimir Putin - „domnul Putin, cel mai mare ctitor de la Sfântul Munte şi Ierusalim“.
USR Constanţa a publicat sâmbătă, 26 februarie, un apel către Biserica Ortodoxă Română pentru a lua atitudine împotriva lui ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului:
„Este inacceptabil ca în actualul context tragic din Ucraina, unul dintre liderii Bisericii Ortodoxe Române să se poziţioneze public în favoarea unui monstru precum Vladimir Putin, fie prin declaraţii în care îl laudă şi îl numeşte „ctitor de biserici“ sau prin afirmaţii prin care încearcă să minimalizeze nenorocirea abătută asupra poporului ucrainean.
Client al avocatei extremist-naţionaliste Diana Şoşoacă, o altă susţinătoare a expansionismului rusesc, declaraţiile pro-Putin ale arhiepiscopului Tomisului reprezintă o pată neagră adusă judeţului nostru şi, implicit, României! Să nu uităm că declaraţiile sale au fost răspândite şi vizionate de zeci de mii de oameni pe reţelele sociale! Un mesaj iresponsabil, extrem de periculos, prin care Teodosie Petrescu nu face altceva decât să încurajeze indirect extremismul în rândul populaţiei civile şi manifestări ce pot duce la pierderea de vieţi omeneşti.
Astfel, solicităm Patriarhiei Române să sancţioneze public şi ferm poziţia arhiepiscopului Teodosie Petrescu. Este un moment în care Biserica Ortodoxă Română poate şi trebuie să arate clar că nu mai tolerează în rândul său extremismul şi discursurile rusofile!
De asemenea, îl invităm pe Teodosie, Înalt Preaapărătorul lui Putin, să privească atent imaginile cu miile de refugiaţi din Ucraina, cu miile de civili, femei şi copii care se adăpostesc în metroul din Kiev din calea bombardamentelor şi apoi să aibă decenţa de a demisiona din conducerea Arhiepiscopiei Tomisului şi de a se retrage din viaţa publică. Constanţa şi Dobrogea au nevoie de un lider al Bisericii care să promoveze pacea, unitatea şi iubirea de semeni, nu dezbinarea, controversa şi simpatiile politice.
Este timpul ca astfel de personaje, care nu fac cinste democraţiei şi ale căror interese obscure le determină să susţină terorişti precum liderul de la Kremlin, să dispară din peisajul cotidian! #FaraTeodosie #FaraPutin“
Sesizată de „Adevărul“, Arhiepiscopia Tomisului a transmis că-i va aduce la cunoştinţă ierarhului despre apelul făcut de USR Constanţa. ÎPS Teodosie nu a dorit să transmită nicio reacţie către public.
Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului consideră că atât Rusia, cât şi Ucraina, sunt de vină pentru războiul declanşat. Ierarhul este de părere că ambele ţări aflate în conflictul de la graniţa României sunt responsabil de război. Opinia arhiepiscopului - care în trecut, s-a exprimat laudativ la adresa lui Vladimir Putin, cel mai mare ctitor de la Athos - a fost făcută publică în seara de joi, 24 februarie, ora 19.05, la emisiunea „Dialog duhovnicesc“ de la Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului.
„Este un război între două ţări-surori, cu aceeaşi limbă. Nici un război nu este justificat. Uciderea semenilor în numele unor ambiţii nu este o dreptate, ci este o înfierbântare şi o ambiţie. Pe de altă parte trebuie să fie şi mai multă diplomaţie, mai multă negociere, răbdare şi înţelepciune. Că dacă acestea erau de ambele părţi, nu s-ar fi ajuns aici, nu s-ar fi produs tensiuni între cele două ţări. Mânia şi iuţimea sunt păcate“, a precizat Teodosie, întrebat de realizatorul Eugen Tănăsescu, în faţa întrebărilor transmise de ascultătorii Radio Dobrogea.
Anterior, în altă emisiune, Teodosie declarase într-o emisiune la Radio Dobrogea: „Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun fără frică şi fără nicio ezitare. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. În ţara sa, şi Putin, şi Medvedev, sunt ctitori. Şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câtă jertfă au făcut. Şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători. Sigur că au păcatele lor. Ei nu răspund pentru păcatele înaintaşilor care au adus comunismul. Dar nu l-au adus ei. Cei care au adus comunismul, cei din vest, ei au plantat comunismul. Că Marx şi Engels nu sunt din Rusia. Sunt de altă origine”
„Adevărul” a solicitat o poziţie oficială a BOR privind afirmaţiile făcute de ÎPS Teodosie referitoare la un politician controversat. „Aşa cum deja se ştie, arhiepiscopul Teodosie obişnuieşte sa se pronunţe „sui generis” inclusiv pe unele teme extrabisericeşti. În virtutea autonomiei eparhiale pe care alege să o folosească uneori în mod original, are desigur dreptul să se exprime public pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. BOR comunică public în plan decizional şi pe teme fundamentale doar prin Sfântul Sinod şi prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, a precizat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, care a punctat că Arhiepiscopia Tomisului poate da cel mai bine explicaţiile necesare.
Vă mai recomandăm:
ÎPS Teodosie, despre războiul Rusia-Ucraina: „Trebuia mai multă înţelepciune de ambele părţi“ VIDEO