Constanţa: PORTRET / Victor Sfîrlea, instructor în tainele abisului
0Bucureşteanul este coordonatorul unui curs de supravieţuire iniţiat de Aerodromul Tuzla pentru personalul de pe platformele petroliere.
Victor şi-a ales meseria în care avea să exceleze încă din copilărie. „La cinci ani am văzut filmul «Insula Misterioasă» la televizor şi acolo era un scafandru creat într-o manieră fantastică. În acea perioadă aveam piciorul rupt şi modelam scafandri mici din plastilină pe care îi aşezam pe ghips şi le spuneam tuturor că în anul 2000 îi fac pe toţi scafandri. Exact în 2000 am luat licenţa de instructor pentru scafandri de agrement“, îşi aminteşte, amuzat, Victor.
Primul contact cu adâncul
Prima scufundare a făcut-o în lacul Tarniţa din Cluj. „Eram înnebunit de fericire chiar dacă apa era foarte rece, tulbure şi nu vedeam nimic. Cred că era vorba despre starea aceea de imponderabilitate pe care o simţi chiar dacă nu vezi nimic“, povesteşte Victor care între timp a ajuns să vadă abisul de mii de ori.
În pararel cu pasiunea sa a urmat facultatea de psihologie. „În primul rând voiam să mă cunosc pe mine. Apoi am găsit un punct comun şi cu sufundările şi am început să analizez ce se întâmplă cu tine în momentul în care te scufunzi în apă“, explică instructorul de scafandri.
„Oamenii nu mai sunt la fel ca pe uscat. Persoane insignifiante pot deveni eroi, iar caracterele cele mai puternice pot ajunge să experimenteze intens frica. În apă exişti în două dimensiuni. Prima ar fi fauna marină şi peisajele subacvatice, stâncile care în mirajul apei par de basm. Dar, poţi de asemenea sa priveşti în tine şi să savurezi emoţii pe care le poţi avea numai acolo. Simţi privilegiul de a fi unul dintre puţinii care pot ajunge în adânc“, explică Victor Sfîrlea
Sute de scafandri brevetaţi
A instruit în tot acest timp sute de scafandri şi zeci de instructori în domeniul recreaţional, mai ales că pentru o vreme a deţinut o şcoală de profil în Bucureşti. În prezent, Victor este directorul unui curs de supravieţuire organizat pentru personalul care deserveşte platformele petroliere. De multe ori cei care trebuie să teacă testul de supravieţuire se panichează în momentul în care iau contactul cu apa şi trebuie consiliaţi.
Instinctul te înşeală
„Încercăm o desensibilizare faţă de apă atât la propriu cât şi în plan mental prin acceptarea situaţiei de a fi în apă. Majoritatea se tem că vor muri înecaţi. Noi urmărim să le înlăturăm fricile iraţionale şi să le inducem ideea că sub apă numai calmul îi îndepărtează de pericol“, a povestit Victor.
Regulile de supravieţuire în apă nu sunt aceleaşi ca pe uscat. „Este o lume în care dacă ţi-ai asculta instinctul de conservare, nu raţiunea, nu ai supravieţui. Dacă intri în panică şi ieşi prea repede la suprafaţă plămânii pot exploda sau poţi face boli grave de compresie“, a exemplificat instructorul şef.
Un alt sfat dat scafandrilor la instruire este acela de a nu înota contra curentului ci, dimpotrivă, să se lase duşi de val metru cu metru, în felul acesta reuşind să avanseze fără să facă vreun efort. „În situaţiile periculoase de multe ori scăparea este sub apă nu la suprafaţă. Regula de bază este: mă opresc, gândesc apoi acţionez. Nu îţi urmezi instinctul“, a spus Sfîrlea.
Citiţi mai multe în !