Avertismentul specialiștilor și salvamarilor pentru turiștii și locuitorii din Mamaia. Fenomenul periculos de la malul Mării Negre VIDEO
0Autoritățile de la Marea Neagră au emis un avertisment pentru locuitori, dar și pentru turiștii ce aleg să viziteze stațiunea Mamaia.
Turiștii care aleg Mamaia ca destinație de vacanță trebuie să fie foarte atenți atunci când merg la plajă. Aici se formează fenomenul de „cliffing”, adică dunele de nisip, care pot deveni periculoase în timp.
Un cercetător a oferit câteva explicații referitoare la dunele prezente pe litoral ce s-au format după lărgirea plajelor.
„Aşteaptă ca marea să-şi recupereze o parte din nisip şi să-şi reformeze singura plaja submersă, adică practic să facă o pantă descendentă, o pantă care să nu aibă o diferenţă aşa mare de nivel şi să nu mai apară fenomenul de trasare. E o poveste neterminată sau care se va termina cumva într-un timp foarte îndepărtat”, a explicat cercetătorul Adrian Bîlbă.
La rândul său, șeful salvamarilor din stațiunea Mamaia lansează și el un avertisment și le cere turiștilor nu se panicheze în cazul în care valurile îi trag în larg.
„Foarte important este să nu intrăm în panică. Am intrat în panică, se poate întâmpla o nenorocire. Să stăm cât mai calmi, strigăm după ajutor, să fie observat de salvamar şi se intervine foarte uşor”, a transmis Gabriel Culea, potrivit observatornews.ro