VIDEO Peste 5.000 de clujeni au protestat în centrul oraşului: „Hoţi la închisoare, nu la guvernare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5.000 de clujeni au protestat, duminică, în centrul Clujului faţă de intenţia Guvernului PSD de a emite două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi dezincriminarea unor infracţiuni. Clujeni scandează „Vrem integritate, nu imunitate”, „Uniţi salvăm toată România”, „Fără amnistie, direct în puşcărie”.

UPDATE 19.00 Câteva sute de oameni au mai rămas în Piaţa Unirii. Oamenii se îndreaptă către casele lor.  

UPDATE 18.45 Oamenii s-au întors în Piaţa Unirii. Au cântat prima strofă din Imnul Naţional şi protestatarii au fost invitaţi să iasă în faţă şi să-şi spună părerea. „Nu o să plecăm acasă până când Guvernul nu retrage definitiv ordonanţa de urgenţă”, a susţinut Ligia Măhălean, unul dintre orgnaizatorii protestului. „Tot ceea ce se întâmplă acum se datorează lipsei de la vot. Dacă eram toţi la vot, nu trebuia să venim aici. Acum, n-avem decât să devenim acasă cei care le explicăm părţinţilor noştri, minciuna din spatele promisiunilor deşarte. Corupţia ucide!”, a susţinut un alt protestatar. 

UPDATE 18.30 Pe Bulevardul 21 Decembrie sunt peste 5.000 de persoane. Se mai strigă: „Afară, afară, cu PSD din ţară“, „În democraţie, hoţi la puşcărie“, „Hoţi la închisoare, nu la guvernare“. 

Update 17.30: Protestararii părăsesc Piaţa Unirii şi încep marşul pe traseul:Eroilor---stanga Baba Novac -oprire la Prefectură -- Bld. 21 Decembrie – Memorandumului - înapoi în Piaţa Unirii.  Numărul lor a trecut de omie. 

Protestul a început la ora 17.00. Sute de clujeni scandează „Vrem integritate, nu imunitate”, „Uniţi salvăm toată România”, „Cine nu sare nu vrea schimbare”, „Fără amnistie, direct în puşcărie”, „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, „Dragnea nu uita, România nu-i a ta”, DNA fii tare, vrem deratizare”.

image

„Cred că scopul nostru este să schimbă compoziţia parlamentului. Să trimitem acolo oameni OK, oameni cu coloană vertebrală, oameni care nu fură şi nu mint. Tr să ne gîndim acum. Trebuie să ne mobilizăm din timp. În 2019 sunt alegeri europarlamentare, hai să trimitem un om care să le spune celor din Europa ce se întâmplă pe bune la noi”, a susţinut Ligia Măhălean, unul dintre orgnaizatorii protestului. 

image
image

„În orice democraţie consolidată, lucrurile acestea nu mai lasă loc de discuţii. 1 % din măsurile pe care guvernul a încercat să le promoveze miercuri pentru a acapara Justiţia ar scoate instant milioane în stradă. OUG-ul promovat ieri de Guvern reprezinta un ,, cal troian". Nu e o lege dedicată cetăţenilor, ci una croită pentru sutele de politicieni cercetaţi, inculpaţi sau condamnaţi”, arată organizatorii pe pagina dedicată evenimentului.

Protest în Cluj-Napoca

Traseul manifestaţiei

Organizatorii arată că punctul de întâlnire este Piaţa Unirii, la Statuie, apoi se va merge într-un marş pe următorul traseu: Eroilor---stanga Baba Novac -oprire la Prefectură -- Bld. 21 Decembrie – Memorandumului - înapoi în Piaţa Unirii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite