Super-concert rock-simfonic, pe 15 februarie, la Cluj-Napoca. Cine sunt protagoniștii
0Filarmonica de Stat „Transilvania" și trupa rock „Viața de Vie” susțin, sub bagheta dirijorului Remus Grama, un concert special, miercuri, 15 februarie 2023, de la ora 19,00, la Cluj-Napoca.

În premieră, Filarmonica de Stat "Transilvania" va susţine la Cluj-Napoca un super concert simfonic - „Basul şi cu toba mare, în ritmuri simfonice!” - alături de trupa rock Viţa de Vie.
După turneul mondial de la începutul anilor 2000, în care i-au acompaniat pe părinţii rock-ului, Deep Purple, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania" urcă pe scenă, sub bagheta dirijorului Remus Grama, pentru a interpreta simfonic celebrele hituri ale îndrăgitei formaţii Viţa de Vie.
Mult aşteptatul concert va avea loc miercuri, 15 februarie, de la ora 19,00, pe scena Colegiului Academic din Cluj-Napoca.
Cu acest prilej, continuăm seria concertelor "Classic Rocks" care au fost incluse în programul Filarmonicii de Stat "Transilvania" încă din anul 2021.
Viaţa de Vie
Viţa de Vie, una dintre cele mai îndrăgite trupe de muzică rock din România s-a înfiinţat în anul 1996, tot atunci înregistrând şi primul demo în studioul compozitorului Adrian Ordean. Un an mai târziu, formaţia lansează albumul de debut, "Rahova", sub egida casei de discuri Zone Records.
Viţa de Vie dă marea lovitură pe piaţa muzicală românească în anul 1999, odată cu lansarea albumului "Fenomental", pe casetă audio şi a videoclipului piesei "Basul şi cu toba mare".
Anul 2000 aduce lansarea videoclipului „Vino la mine", iar Viţa de Vie primeşte premiul Otto pentru cea mai bună formaţie, acordat de revista Bravo. În acelaşi an, împreună cu Timpuri Noi, lansează albumul "Lucky Nights Live". În anii care au urmat, artiştii lansează alte albume şi vidoclipuri consacrate, care cuprind şi colaborări cu trupe cunoscute din România, printre care Şuie Paparude şi Paraziţii.
În 2007 ia naştere un nou album, "Egon", iar în 2010 iese pe piaţă "Fetish", un disc care este distribuit în colaborare cu Gazeta Sporturilor.
Viţa de Vie susţine un concert aniversar al trupei, în anul 2012, pe scena Opera Naţionale.
Remus Grama
Remus Grama este un cunoscut violonist al orchestrei Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş şi membru fondator al Cvartetului Bohemia. Este absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, clasa de vioară a profesorului Valeriu Maior. Vocaţia dirijorală şi-a descoperit-o în ultimii ani. S-a făcut remarcat în concerte, începând cu anul 2011, iar de atunci a evoluat, anual, la pupitrul orchestral.
A participat la cursurile de măiestrie ale dirijorului Konrad von Abel din Germania şi a fost asistent al maestrului Sergiu Celibidache. Din anul 2018 este dirijorul permanent al Rock Classic Chamber Orchestra din Munchen, ansamblu conceput şi finanţat de violonistul Vlad-Valentin Popa, cu care are la activ trei concerte care au contribuit la crearea reprezentaţiei "Rock the Symphony". În acest concept de spectacol, alătură trupa rock orchestrei simfonice, cu care realizează spectacole de succes în colaborare cu mai multe filarmonici din România.
În perioada pandemiei, Remus Grama s-a facut din nou remarcat la pupitrul Concert Band-ului Filarmonicii de Stat Târgu Mureş, o formaţie inovatoare alcătuită doar din suflători şi percuţie. Alături de aceştia, dirijorul a prezentat publicului de la colinde şi piese celebre de Crăciun, la muzică de film, pop şi rock, culminând cu concertul "We Will Rock You" în care au fost interpretate hiturile celebrelor trupe rock şi metal, printre care Deep Purple, Rolling Stones, Led Zeppelin, Queen, AC/DC şi Metallica.
Proiectul spectacol Viţa-de-Vie "În Corzi" s-a născut la Festivalul AWAKE, în anul 2018, cu scopul de a produce un album simfonic, ca o etapă de maturitate a trupei, venind după cea electrică şi acustică. Ulterior, acest proiect s-a transformat în primul album live al formaţiei, care cuprinde piese din toată discografia lor, de la "Metafora de toamnă" şi "Alungă tăcerea" la "Basul şi cu toba mare", orchestrate de compozitorul George Natsis.
Primul concert din seria Viţa-de-Vie "În Corzi" a avut loc alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş, fiind apoi susţinut în mai multe oraşe din ţară. Succesul de care s-a bucurat acest spectacol a determinat crearea şi lansarea unui album pe disc de vinil.
Biletele online la concert se pot achiziţiona de pe site-urile entertix.ro şi myticket.ro. Biletele se pot cumpăra şi de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756048318 sau 0264 43 00 60) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.