Orchestra şi Corul Filarmonicii „Transilvania“, invitaţi de onoare la concertul Deep Purple de la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deep Purple  FOTO: commons.wikimedia.org
Deep Purple  FOTO: commons.wikimedia.org

Membrii Orchestrei şi Corului Filarmonicii “Transilvania” sunt invitaţii de onoare ai organizatorilor Cluj Arena Music Fest la concertul trupei britanice Deep Purple. Orchestra a însoţit trupa Deep Purple în cadrul unui turneu european de rock simfonic în 2000.

“Este o onoare pentru noi să putem avea invitaţi la acest concert membrii uneia din instituţiile culturale care au adus renume şi prestigiu Clujului. Mai ales că unii din instrumentiştii Orchestrei au şi cântat alături de Deep Purple în anul 2000, în turneul european Concerto. Gestul nostru este şi unul de apreciere pentru gusturile muzicale şi curajul pe care l-au avut invitaţii noştri, de a plonja într-un stil cu totul diferit de muzica cu care erau obişnuiţi până atunci”, au declarat organizatorii concertelor.

Cei peste 100 de solişti şi instrumentişti ai Filarmonicii “Transilvania” vor beneficia de locuri în zona tribunei. În anul 2000 aceştia au avut parte de o experienţă cu totul aparte. Ei au însoţit trupa rock Deep Purple într-un turneu prin Europa., iar dirijor le-a fost Paul Mann care, din 2000, are relaţii strânse cu filarmonica din Cluj şi susţine concerte.

Deep Purple va cânta pe 7 iunie, iar în deschidere vor concerta trupele româneşti Phoenix fără Nicu Covaci (Baniciu, Kappl, Lipan & Friends), Holograf, Compact, Bere Gratis şi Proconsul.
A doua zi - UB 40, iar în deschidere Smiley, Alex Velea, Ştefan Bănică jr. şi Antonia.

Vă recomandăm şi:

Deep Purple şi UB 40 vor concerta la Cluj, pe cea mai mare scenă din România

UB 40 şi Deep Purple vor concerta la Cluj. Cei de la Metallica nu au răspuns invitaţiei

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite